Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana era considerată, în Calendarul popular, o sărbătoare a începuturilor. Astfel, pe 9 decembrie, oamenii comunităților de altădată participau la practici, considerate de unii magice, iar de alții simple superstiții. Toate aveau ca scop asigurarea sporului necesar în muncile curente.
9 decembrie, când avea loc solstițiul de iarnă pe stil vechi, iar ”soarele se întorcea spre vară”, era un important reper pentru măsurarea timpului calendaristic. Gromovnicul considera 9 decembrie momentul când începe să crească și ziua, unii numind-o ”Zămislirea primăverii”.
Zacetania se ținea de femei și mai ales de fete mari.
Fiind considerată o zi a începutului, existau numeroase practici magice pentru asigurarea sporului în gospodărie. Nu se lucra și nici nu se dormea în această zi, crezându-se că nu te mai sculai din somn. Prin unele sate, în această zi,înainte de răsăritul soarelui, fetele și femeile se sculau și începeau diferite îndeletniciri casnice, în credința că lucrul lor va crește peste an, tot așa cum ziua începe să crească de la această dată.
O altă sărbătoare, având un caracter cel puțin enigmatic, este cea a Sfântului Nicolae cel Mic. Frate cu Sfântul Nicolae, uneori identic cu Sfântul Spiridon, Sâmnichioară încheia vechiul praznic de trei zile al Sfântului Nicolae, cu numeroase restricții, chiar mai severe decât în prima zi.
Prin sate pierdute, se spunea că Sfântul Nicolae Mic este fratele Sfântului Nicolae. Era serbat a treia zi după Sfântul Nicolae, iar în unele cazuri a doua zi de Sfântul Spiridon.
Sora Sfântul Nicolae, Nicoara, era imaginată ca o ființă luminoasă, cu puteri, care scapă de la înecuri pe cei care se roagă la ea și o țin de nu lucrează.
Unii zic că e o sărbătoare mai mare și mai rea decât cea a Sfântului Nicolae. Cine lucrează în ziua aceea spun femeile că lucrează și boala în casa aceea. Această zi era ținută de oamenii care au moară. La Sânmicoară a intrat dracul în moară, ca să se apere de ger, povesteau unii morari.
