Primăria Făurei și părinții celor 214 copii de grădiniță și de gimnaziu au ajuns să facă apeluri pe rețeaua de socializare pentru a rezolva, măcar în această iarnă, problema transportului școlar. Microbuzul care duce, de regulă, copii la și de la școală este îmbătrânit și se strică frecvent, iar cheltuielile cu reparațiile ajung să ”usture” bugetul local. Copiii riscă oricând să rămână fără mașină, iarna în zonă nu este tocmai blândă, iar distanța până la școală ajunge până la 5 kilometri pentru cei care stau în zonele mărginașe ale comunei.
Vasile Coroi, viceprimarul de Făurei, spune că a făcut adrese inclusiv la Inspectoratul Școlar Neamț și la Consiliul Județean Neamț, dar, până una-alta, își pregătește planul de rezervă. Adică face apel la colegii primari din județ, să le împrumute sau să le doneze un microbuz pentru transportul copiilor. ”Facem acest apel și ne adresăm în continuare colegilor primari din alte localități, tuturor instituțiilor care ne pot ajuta cu un mijloc de transport pentru elevi. Poate ni se oferă un microbuz, măcar până în vară. S-au cheltuit sume importante de bani cu reparațiile anuale ale microbuzului, care are mai mult de 10 ani, și riscăm oricând să nu mai poată fi reparat. Poate ne ajută cineva pentru a ieși din iarnă, măcar, fiindcă vom supune în ședința Consiliului Local de săptămâna viitoare achiziția unuia nou, să rezolvăm această problemă. Am prezentat situația și la Inspectoratul Școlar, și la Consiliul Județean, poate se găsește o soluție temporară”, declară Vasile Coroi. Acesta spune că nici varianta de a folosi autobuzul care asigură transportul public în zonă nu este o soluție, întrucât programul traseului nu se potrivește cu programul copiilor. ”Am fost nevoiți să decalăm la ora 8,30 programul de începere a cursurilor la Școala Gimnazială Făurei, pentru că singurul microbuz școlar face cam 170 de kilometri pe zi, pentru a aduce preșcolarii și școlarii la cele trei unități de învățământ din Făurei și Budești. Dar nici să oprească la fiecare poartă nu este normal”.
Tot viceprimarul Vasile Coroi a precizat că se vor stabili câteva stații, la maximum 700-800 metri distanță între ele, considerată ”rezonabilă” pentru elevi.
Cea mai mare distanță este între satul Climești și grădinița din Budești, aproximativ 5 kilometri. Când ninge abundent, drumurile se înzăpezesc . Primăria speră să găsească, totuși, înțelegere la instituțiile publice și primăriile la care a apelat și să rezolve problema pentru cei 68 de elevi și 92 copii de grădiniță de la Făurei și cei 54 de copii care sunt arondați grădiniței din Budești. (C.I.)
6 comentarii
Pentru că am citit că dl viceprimar Vasile Coroi si-a asumat inițiativa părinților din Climesti îi reamintesc că în satul Climesti, pe o distanță de 2 km este doar o singură stație ,copii mergand aproape un km până în stație. Acest lucru nu se aplică și celorlalte sate din comună. Astaptam sa vedem și noi stațiile despre care vorbește domnul viceprimar.
La Clmest sant doua statii si elevii se deplaseaza un km pe jos si se fece o tragede pe cand la Budesti se deplaseaza peste doi km si parintii au inteles situatia si nu facut acuze la adrsa conducerii primarei
Cei din satul Budești care locuiesc lângă pădure tot un kilometru străbat pana la stația de autobuz, uneori merge iluminatul alteori nu merge și totuși nu se mai plânge nimeni ca străbate atâta drum!!!
Aici se vb de transportul elevilor și nu de cei ce merg la autobuz, hai să nu confundăm lucrurile și să devenim absurzi
Buna ziua, ca este nevoie de un microbuz, mai nou , in comuna Faurei, sunt total de acord, dar in ce priveste celalanta problema, cred ca se exagereaza, iarna este dintodeauna si au fost ierni mult mai bogate in precipitatii si ger la fel. Nu stiu ce se intampla cu parintii si bunicii care mergeau kilometri pe jos sa ajunga la locul de munca sau scoli, gradinite. Ne invatam copii comozi , lenesi si lipsiti de educatie. Nu cred ca daca merg 1kilometru pe jos, au sa moara, imbracati adecvat sezonului, asa le dezvoltam imunitatea, haideti sa nu mai facem o tragedie din asta!!!!!!!
Fiecare cu părerea lui. Sunt o mamă care luptă pentru drepturile copiilor ei și care dorește egalitate de șanse pentru toți copii. PS. Doi copii din 6 au Astm Bronșic.