Celebrarea Centenarului Marii Uniri nu înseamnă doar spectacole omagiale și comunicări științifice pe bani publici. Sau nu ar trebui să însemne doar atât. Anul 2018 ar trebui să fie un moment în care statul român, oamenii cu adevărat de meserie dintre istorici, diplomații, presa câtă mai există ea să promoveze tot ce a fost mai bun în viața acestui popor, eforturile pentru apărarea Unirii în perioada interbelică, după 1945, pe timpul comunismului, dar și atentatele care se derulează acum împotriva statului român. Mesagerul de Neamț își propune să scrie săptămânal câte o pagină de ziar în acest sens. Pentru cei care mai citesc și cei care mai sunt interesați de aceste lucruri.
Cu o clasă politică neinstruită, incapabilă să sesizeze provocările din partea dușmanilor, din rândul prietenilor, care pică din prima în orice capcană, România pare condamnată să spere, iarăși, doar la conjuncturi favorabile.
* Steagul secuiesc, Kelemen Hunor și Mihai Tudose
Primul episod pe care vi-l propunem se referă la cea mai recentă provocare a liderilor comunității maghiare din România, atent pregătiți, finanțați și îndrumați de ”tătucul” Orban, de la Budapesta. Chiar la debutul anului în care se celebrează Marea Unire, liderii maghiari au ținut să semneze o rezoluție privind autonomia Ținutului Secuiesc, care, musai, acum trebuie să devină autonom.
Politicieni precum Kelemen Hunor, președintele UDMR, sau Arpad Atilla, primarul de Sfântu-Gheorghe și președintele Consiliului Aleșilor Locali din Ținutul Secuiesc, s-au declarat șocați, ca niște fete mari și naive, când au auzit la televizor replica (fostului) premier Mihai Tudose: ”Fără a minimaliza sau ignora subiectul, părerea mea este că anul acesta va fi unul al încercărilor de a băga băţul prin gard, noi să sărim la ei, ei la noi, şi anul ăsta să devină unul al certurilor, în loc să fie al Unirii. Nu sunt trei mari partide, e drept că nu trebuie ignoraţi, dar eu vă spun foarte simplu: am transmis că, dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui. Cât timp cântă ei acolo, la ei în curte, e una, dar, din punct de vedere legal, lucrurile sunt foarte clare”.
Dincolo de declarația ”a la Brăila” – total inadecvată din punctul de vedere al anumitor standarde de exprimare valabile pentru un demnitar, dar care are meritul că a spus lucrurilor pe nume -, se remarcă revolta ”corectitudinii politice” a celor de la UDMR et Comp.
Ce aflăm: toată comunitatea maghiară este oripilată și revoltată, primul ministru trebuie să-și ceară scuze, ”tătucul” Orban a convocat ambasadorul României pentru explicații, ”nu se poate ca în comunitatea europeană să existe asemenea declarații” etc. Că Tudose ar fi amenințat că-i spânzură pe toți cei care vor încerca să ”fluture steagul secuiesc”. De fapt, nu a fost vorba despre așa ceva, dar asta nu mai contează. Important este că ”fetele mari” din conducerea comunității maghiare și puriștii de la Budapesta au găsit un pretext să se oripileze.
* Nincs Kegyelem – model de colaborare pentru care nimeni nu și-a cerut scuze românilor
Pentru actualii lideri maghiari, trecutul nu există decât atunci când el le legitimează pretențiile teritoriale sau pe cele privind retrocedarea unor bunuri. Personalitățile istorice ungurești care au asasinat români sunt perfecte pentru a fi omagiate, comemorate și cocoțate pe statui aflate la vedere în orașele românești și orice manifestare națională a românilor devine prilej de provocări și lamentări. Totuși, să nu uităm că trecutul apropiat – deși nici în prezent nu ducem lipsă de manifestări aproape la fel de demente – are lucruri care cu greu pot fi uitate. Și nu vorbim decât despre 78 de ani, nicidecum de vremuri foarte îndepărtate.
În 1939, apărea Nincs Kegyelem (”Fără îndurare”), o broșură de propagandă, semnată de un personaj numit Dücsö Csaba, unde era teoretizat programul de exterminare a populației românești din Transilvania, în cazul în care teritoriul ar fi revenit Ungariei. Programul respectiv a fost aplicat după 5 septembrie 1939, în zona cedată de statul român celui maghiar, prin Dictatul de la Viena.
Pentru cine a uitat, Hitler și Mussolini, prin amenințări și presiuni inimaginabile, au forțat cedarea unei mari părți din Transilvania către Ungaria lui Horthy. Drăguțe personaje, omise atunci când trecutul nu convine.
Ce se spunea în respectiva broșură de tristă amintire? Numai lucruri la care trebuie să reflectăm acum, în anul Centenarului.
”Nația ungară este cea mai splendidă realizare a rasei dominante mongole, care nu cunoaște decât victoria”. Mesaj reluat azi de grupări paramilitare actuale din țara vecină și prietenă.
Ce se spunea despre români? ”Eu nu aștept să vină răzbunarea. Nu aștept! Voi suprima pe fiecare valah ce-mi iese în cale. Pe fiecare îl voi suprima! Nu va fi îndurare. Voi trage în sabie toată populația, voi otrăvi fântânile și voi ucide până și copii în leagăn; în genere, voi distruge acest neam (…) Voi suprima pe fiecare valah și atunci nu va mai fi în Ardeal decât o singură populație, cea maghiară, sângele meu!”
Asemenea atitudini nu au făcut niciodată obiectul unor discuții sau al unor scuze publice din partea unui șef al UDMR, de exemplu. Ei nu au avut timp de asemenea ”fleacuri”. Ei au avut de binemeritat din retrocedări, de clădit un sistem de învățământ separat de români (pe banii majoritarilor, în proporția cunoscută deja), de cultivat cozi de topor bine plătite din rândul românilor și de profitat la maximum de prostia și interesele politicianiste ale activiștilor români din politica, aceia care le-au asigurat toate condițiile cât să devină un pericol pentru statul creat la 1918.
* Miklós Horthy și regimul lui de exterminare a românilor
Ocuparea, prin dictat, a unei mari părți din Transilvania, cu o populație majoritar românească, a însemnat pentru regimul lui Horthy aplicarea planului de schimbare a structurii etnice a teritoriului. Rapid, brutal, fără menajamente sau scrupule.
Nimeni nu și-a pus problema ca vreun steag românesc să fluture pe teritoriul ocupat! În schimb, sute de români au fluturat, la propriu: uciși, maltratați, exact cum scria în broșura de propagandă amintită.
Metodele prin care s-a încercat eliminarea românilor au fost foarte clar trasate și aplicate:
- crime și bătăi crunte, la nivel de comunități sau indivizi, urmate de jafuri foarte bine puse la punct;
- eliminarea, chiar fizică, a liderilor comunității românești;
- expulzări și dislocări de populație, care l-ar fi făcut mândru pe însuși Stalin;
- distrugerea sistemului de învățământ românesc, represalii asupra preoților ortodocși sau uniți, interzicerea presei și literaturii românești;
- interzicerea accesului la viața politică.
Un studiu asupra atrocităților atribuite ungurilor pe teritoriul ocupat, întocmit de Secretariatul de stat al minorităților (cu subiectivismul de rigoare al vremii, dar care a luat în calcul date din teritoriu), prezintă date cutremurătoare:
919 omoruri, 1.126 schingiuiri, 4.126 bătăi, 15.893 arestări, 124 profanări, 78 devastări colective și 447 individuale.
Și vorbim doar de perioada septembrie 1940 – 1 noiembrie 1941.
Și vorbim doar despre fapte consemnate, nu despre cele nereclamate de teamă, care au fost mult mai multe.
* Steagul secuiesc vs. panglicile tricolore
Blajinii și mereu năpăstuiții șefi ai UDMR, mai ales cei care propovăduiesc Ținutul Secuiesc și drapelul acestuia, nu au avut încă de suferit de pe urma încălcărilor repetate și ostentative ale Constituției României. Pentru că niște imbecili din rândurile politicienilor români au avut, tot timpul, nevoie de voturi în Parlament sau în diverse combinații locale.
Ce consemnează un document din perioada amintită despre tratamentul aplicat de nobila națiune maghiară unei amărâte – Anica Sano, din Mesteacăn, județul Cluj – care uitase într-o ladă niște panglică tricoloră: ”Jandarmii unguri au intrat în casă și au percheziționat totul, până în cele mai mici amănunte. Într-o ladă, au găsit încă două piese de câte 2 lei, vechi, de nichel, pentru care motiv m-au bătut, lovindu-mă cu patul armei în piept, căzând la pământ. Continuând percheziția, au găsit în altă ladă patru panglici tricolore, pe care le-am descusut imediat după intrarea ungurilor de pe costumul național al fetiței mele. Imediat m-au legat cu un lanț de mâini, m-au bătut, mi-au pus banii și panglicile în mână și m-au purtat cu ele de-a lungul satului, forțându-mă să strig: «Cine are bani românești sau panglici românești, va păți la fel ca mine!»”
Evident, pe vremea aceea nu se punea problema unei autonomii culturale, a drepturilor românului – nu ale omului, să fim bine înțeleși! -, a toleranței. Astăzi, lucrurile stau altfel?
Pe 14 ianuarie, niște tineri înflăcărați, europeni, bine crescuți și educați unguri, au acoperit stema României de la ambasada din Budapesta cu steagul secuiesc. În alte epoci, acest gest era echivalentul unei declarații de război, dacă vinovații nu erau pedepsiți exemplar. Problema este că, în cel mai pur stil medieval, ei consideră că au dreptul să facă aceste lucruri.
* O concluzie necesară
Cea mai mare prostie ar fi ca, în anul Centenarului, să începem să ne jucăm de-a acuzele cu ungurii, dacă-i includem și pe secui aici. O prostie și mai mare, însă, ar fi să nu răspundem, imediat și direct, la orice provocare care trece de limita legii. Și să punem în față faptele, indiferent că (ne) deranjează sau nu.
Pentru asta, ar trebui să avem un stat funcțional, cu politicieni patrioți și responsabili, care să poată face față provocărilor actuale. Iar ei nu ar trebui decât să urmeze exemplul Ungariei, care are un plan clar, pe care îl urmărește în cele mai mici amănunte și pentru care folosește fonduri imense.
Valentin BĂLĂNESCU
