Cine vede pentru prima dată în viață colonia de locuințe sociale de la grajduri, de pe strada Fabricii din Roman, nu se poate abține să nu facă o comparație cu Unitatea Militară 01408, pe care o întâlnește pe strada Dumitru Mărtinaș. Trei corpuri de clădiri care stau să cadă – foste dormitoare din vremea în care stagiul militar era obligatoriu – creează un peisaj sumbru. În curte, se joacă doi câini, unul dintre ei șchiop, porțile sunt cu vopseaua sărită, iar plăcuța pe care scrie numele unității – ruginită. Spre deosebire de aspectul Garnizoanei Roman, care funcționează vizavi și are un indicator mare ”fotografiatul interzis”, în curtea UM 01408 nu e țipenie de militar. Și nici indicatoare din 50 în 50 de metri, așa cum prevede legea, nu sunt. Senzația pe care o are omul (neștiutor) este că unitatea și-a închis porțile, mai ales că există antecedente în localitate. În 2004, și-a încetat activitatea definitiv UM 01118, iar drapelul de luptă a fost dus la Muzeul Militar București.
După ce vezi grajdurile, în care locuiesc oameni, și dai cu nasul de gardul unei unități militare care se află în ruină, prima senzație este că există cel puțin o parte a României care nu funcționează cum trebuie. Și ai impulsul să faci poze, pentru că, de vreme ce nu există nicio interdicție, nu încalci, teoretic, vreo lege. Numai că – surpriză totală -, din curtea plină de ruine, apare un militar viu, iese în stradă, cere imperativ buletinele, notează numărul de înmatriculare de pe mașină și dispare în curte. După un timp, mult timp, apare din nou și ne anunță, pe același ton, imperativ, că l-a anunțat pe comandantul unității că există o problemă și TREBUIE să-l așteptăm.
Peste o oră, timp în care caporalul Cozma ne înapoiază cărțile de identitate, apare lt. col Dacălu și are un discurs care chiar merită reprodus: ”Dvs. credeți, acuma fie vorba, ca o discuție așa, că plasele astea de mascare puse pe clădirile care, na sunt cum sunt, denotă o stare de părăsire? Haideți să vă explic despre ce este vorba. Regimul de filmare a unităților militare este prevăzut de legislație. Este legea 182. Acuma ce mă interesează pă mine: o să vină acuma și un echipaj de poliție. Sunt obligat, astea sunt procedurile”.
Ne dăm seama, simplu, că a fost timp suficient ca distinsul caporal Cozma să-i fi dictat la telefon și CNP-urile de pe cărțile noastre de identitate și să-i fi spus și de legitimația de presă vizibilă pe parbrizul mașinii. Întrebăm ce anume am făcut, cât timp nu există nicio interdicție în zonă, pe considerentul că șoferul poate fi amendat, fără probleme, de exemplu, dacă oprește sub un indicator care-i interzice acest lucru.
Colonelul Dascălu râde, apoi ne anunță că a chemat poliția, pentru că militarii nu au voie să acționeze dincolo de gardul unității. Serios?! Și caporalul Cozma ce-a făcut?
”Știți ce se întâmplă?”, continuă comandantul cu explicațiile. ”Nici măcar nu-i contravenție, adică vorbim de infracțiune. O să vă explice acuma și domnii polițiști, eu v-am spus Legea 182. Acuma, ideea este ce poze ați făcut și cu ce aparate, dacă sunteți de acord și dacă asta, nu am nimic împotrivă, dacă doriți să filmați procedura este următoarea: trebuie făcută o solicitare din partea instituției, printr-un reprezentant, că sunteți dvs., că este altă persoană trebuie să facă o solicitare către comanda unității, solicitarea respectivă este avizată, aprobată sau neaprobată. Noi putem face talk show-uri și chestii, dar ce anume v-a denotat dvs. că este o unitate părăsită? Gardul care este cu sârmă ghimpată? Aspectul clădirilor? Dar de ce aveți sentimentul că într-o curte de om trebuie să fie locuită absolut fiecare clădire? Nu discutăm chestii de astea, că dăm într-o stare de ilaritate. Acuma o să așteptăm echipajul de poliție, am eu dorința asta să vină și dumnealor. În situația în care puneți la dispoziție, cu acordul dvs. ștergem fotografiile din aparatele foto, că eu sincer n-aș mai vrea să mai dăm drumul la vreo procedură, o să vă explice și domnii polițiști. Lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Noi am mai avut cazuri în care copiii au sărit și și-au făcut selfie-uri pe tancuri și așa mai departe. Hârâială și chestii care sincer, nici dvs. nu vă doriți și, sincer, și noi considerăm că nu se justifică”.
* ”Să nu mă trezesc că sunt cetățeni străini”
La sosirea echipajului de poliție, atitudinea d-lui lt. col Dascălu se schimbă teatral. Deși era evident că știa cine suntem, nu doar pentru că-i comunicase subalternul lui, ci și pentru că noi i-am spus cum ne numim, unde lucrăm și ce facem la Roman, a intrat, fără jenă, în pielea personajului preocupat de siguranța patriei. Și a găsit de cuviință să-i explice polițistului de ce a sunat la ofițerul de serviciu (nu la 112, cum înțelese agentul). ”Dacă erau înăuntru, aplicam noi regulile de bază și nu mai veneați să constatați. Acuma, ideea de bază este următoare: e legislație privind protecția informațiilor clasificate și inclusiv modul în care se execută filmare unităților militare. Aici noi suntem restricționați, chestia e că noi avem procedurile interne, nu putem interveni dincolo de gardul unității. Acuma problema e în felul următor, dacă e ok și dacă putem discuta, adică să nu mă trezesc că sunt cetățeni străini sau cu alte minuni. Ce rugăminte am la dvs.? Având în vedere că s-a executat poze, sincer nu am de gând să începem să facem dosare penale și alte minuni de genul ăsta. Acuma, toate materialele filmate mă interesează strict cu unitatea,vreau să fie șterse din aparatele dvs și rugămintea mea mare este următoarea: pe viitor când sunt obiective, interesați-vă înainte să faceți poze spre binele dvs. și al tuturor. Noi am făcut solicităripentru indicatoare, trebuie să se ocupe poliția cu administrația locală, eu nu pot să vin eu să-mi agăț semne pe marginea drumului. Îs făcute solicitări pentru chestiile ăstea, o fi fost vreo scăpare pe undeva. Eu zic că nu are niciun sens să dicutăm atâta pentru câteva poze care nu știu ce faceți cu ele. V-ați pierdut și dvs. timpul, îi chinuim și pe domnii de la poliție, sincer și eu aveam multe alte activități. Dacă vă doriți, într-adevăr să faceți poze, faceți instituțional, legal, așa cum trebuie”.
* Categoria ”Băgați site-ul de cultura în dubă!”
Cu respectul cuvenit informațiilor clasificate din țara asta, ne întrebăm cam ce (i)responsabil din Armata Română ar ține buncăre cu documente secrete de stat într-o unitate care se prăbușește la prima furtună, în care sar copiii peste gard și-și fac selfie-uri pe tancuri? De ce imaginea în sine a unor ruine – ascunse, e adevărat, cu plase de mascare – este informație clasificată, domnule Dascălu? Ați avut curiozitatea să vă uitați vreodată pe Street View și să vedeți că, în vreme ce imaginea Garnizoanei Roman este blurată, unitatea dvs. se vede în toată splendoarea? Dacă nu, intrați aici. Apropo, imaginile sunt din iulie 2012 și nici atunci nu erau indicatoare.
Poate n-ar fi rău să mai citiți odată Legea 182, dacă tot ați invocat-o, că noi am înțeles, din cuprinsul ei, că nu este obligația primăriei să pună indicatoare, ci a unității militare! O unitate militară despre care am aflat că este folosită drept depozit și nu are niciun fel de document clasificat, dar poate n-am aflat noi bine. Oricum militarul ”mai bătrân”, după cum singur a spus, care a asistat la ștergerea pozelor din aparat, ne-a spus că toată lumea pozează unitatea din tren, calea ferată trecând exact pe lângă gardul din spate. Dar nu oprește nimeni trenul, pentru că, nu-i așa?, competența militarului se termină la gardul unității. Însă când ești plictisit ca militar de lipsa de adrenalină și prinzi un ”incident”, îl exploatezi la maximum, nu? Apropo, fapta caporalului Cozma, de a ne fi luat cărțile de identitate și de a ne ține o oră în așteptarea dvs., ce este, domnule Dascălu? Contravenție sau infracțiune? Că noi am auzit ceva despre lipsirea de libertate în mod ilegal. Și o ultimă întrebare, cu voia dvs.: certificatele ORNISS ale cățeilor din curte sunt valabile și în 2018?
Cristina MIRCEA
