De week-end – Liberalii fac ce știu mai bine: se ceartă între ei!

Partidul Național Liberal, filiala Neamț, mai dă o dovadă că stupizenia în politică nu are leac, dacă în joc sunt oameni interesați doar de putere, influență și bani, nu de interesul de partid. Nemaivorbind despre cel public.

În plină criză a PSD, generată de scandalul în care este implicat Ionel Arsene, în loc să se coalizeze, liberalii nemțeni readuc în memorie timpurile vesele, în care deputatul Ursărescu și senatorul Țapu se loveau elegant la operații, pe unde puteau și pe unde apucau.

Acum, că a mai trecut timpul, păliturile de osândă intrapartinice sunt și mai vizibile, mai ales că se dau de peste tot, pe unde se poate, spre mare satisfacție a presei de profil.

Gruparea Leoreanu-Micu- Țapu Ionel Arsene își face jocul împotriva lui Cozmanciuc și dă semne clare de apropiere, mai mult financiară decât ideologică, de Ionel Arsene, ca să nu spunem de PSD. Reacția grupării Cozmanciuc a venit (până acum) rapid, dar numai cu efecte de percepție, printr-un amendament ridicat la un proiect de hotărâre de Consiliu Județean, prin care s-a propus să se ia niște bani de la Piatra Neamț și Roman, cu primari apropiați de cupletul Leoreanu-Țapu, și să fie împărțiți către localități mai mici, conduse tot de primari liberali. Amendamentul a picat cu brio, dar certurile continuă, acuzele curgând din ambele părți PNL-iste.

Toată lumea acuză și se strigă ”Trădare!”.

Trădare, că Micu a negociat cu Arsene fără partid. Sau, în fine, fără o anumită parte din partid.

Trădare, că Leoreanu et Comp., dacă nu pot conduce total PNL, n-ar avea nimic împotrivă să conducă PSD. În caz că… Doamne ferește, ptiu, ptiu!

Trădare, că gruparea Cozmanciuc a făcut amendament împotriva intereselor peneliștilor care vor mai mulți bani la orașe și mai puțini la sate, pe principiul ”noi avem ce da la schimb, voi să ne dați doar voturi”.

În tot acest timp, Mugur Cozmanciuc participă la ședințele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de la Strasbourg, transmite comunicate de acolo, cu funcțiile pe care le are și atribuții care-i revin, mesajul adevărat fiind acela că el se află departe de micile conflicte locale.

Concluzia este una singură: PNL are inflație de șefi numiți sau autointitulați, dar duce lipsa unui conducător care să vrea. Partea cu ”să și poată” este o altă poveste, cu multe necunoscute, care țin de negocieri întortocheate, de interese pe termen scurt sau lung, de promisiuni și, la final, de informații pe care fiecare parte le deține. Nemaivorbind despre poziționări la nivel central, despre care fiecare vorbește, dar care se dovedesc baloane de săpun când vine vorba de decizii.

Valentin Bălănescu