Dr. Dorice Albu s-a înscris la concursul de ocupare a funcției de manager al Serviciului de Ambulanță Neamț, din calitatea de interimar. Este cel mai longeviv provizorat la conducerea acestei instituții, care a început odată cu numirea făcută de Direcția de Sănătate Publică Neamț, la începutul lunii decembrie 2013, după un control al Ministerului Sănătății care a dus la schimbarea conducerii de atunci. Amintind declarația de la acea vreme a dr. Dan Dorin Morenciu, directorul DSP Neamț, care a explicat numirea prin aceea că nici un alt medic din cei 6 existenți la acea vreme în cadrul Ambulanței Neamț nu a acceptat funcția, să remarcăm faptul că același considerent ar putea fi motivul pentru care dr. Dorice Albu a rămas provizoriu la conducerea instituției în toți acești 4 ani.
Chiar dacă între timp, dr. Letiția Gabriela Damoc, fostul manager și dr. Pușa Crețu, fostul director medical au avut câștig de cauză în instanță, judecătorii anulând deciziile DSP Neamț și repunând în funcții fosta conducere a Ambulanței cu tot cu obligația ca DSP-ul să le achite veniturile cuvenite pe un an de zile, vechea echipă nu a mai revenit, ci a obținut, prin concurs, conducerea Spitalului Orășenesc Bicaz.
Legat de concursul organizat de Ministerul Sănătății, să mai spunem că proba scrisă este susținută de concurenții care trec de verificarea dosarului, care este programată pentru 22 ianuarie. Rezultatele finale la testul grilă ce urmărește verificarea cunoștințelor de management sunt publicate pe 29 ianuarie, după care urmează interviul, în 31 ianuarie. Noul manager ar trebui cunoscut în ziua de 6 februarie.
(C.I.)