Astăzi, 6 februarie, a fost făcută publică motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Ionel Arsene în dosarul în care DNA îl acuză pe acesta de trafic de influență.
Motivarea Curții de Apel Bacău reia, pas cu pas, ședința din 29 ianuarie, când s-a judecat contestația controlului judiciar dispus de Tribunalul Bacău, contestație făcută atât de DNA Bacău, cât și de Ionel Arsene. Din parcursul documentului, reiese și pledoaria Ministerului Public, și a avocaților care-l apără pe Ionel Arsene, dar și a acestuia, însuși:
«Contestatorul inculpat A.I., având ultimul cuvânt, în primul rând arată că este
nevinovat, are 46 de ani și nu a avut niciodată nici un dosar penal.
Precizează că este om politic de 10 ani și a dovedit că este un om politic responsabil, nu a făcut niciodată fapte de care să nu fie mândru sau de care să-i fie rușine. Este uluit de ce i se întâmplă astăzi și o ia ca pe o încercare dată de Dumnezeu, dar crede că astfel de situații nu ar trebui să se întâmple în România, respectiv, ca denunțători de profesie să spună anumite lucruri despre oameni politici, iar Ministerul Public este de datoria lui să se sesizeze, dar, de-a lungul timpului au fost scoși oameni politici din loc și au fost destine distruse, după care instanțele de judecată au constatată că acele persoane sunt nevinovate. Arată că toate acele denunțuri calomnioase sau mincinoase au fost avute în vedere de reprezentantul Ministerului Public și s-au invocat anumite situații în care ar fi spus, ar fi făcut sau că s-ar fi exprimat că G.Ș. i-ar fi cerut să intervină la Agenția Națională de Mediu. Menționează că foarte mulți oameni politici, și nu numai, i se adresează să-i ceară să le rezolve anumite situații, dar asta nu înseamnă că și face ce i se cere.
Precizează că nu are cunoștință despre situația pe care o invocă reprezentantul Ministerului Public, nu a făcut așa ceva, nu a luat niciodată niciun ban de la nimeni și nici de la G.Ș., pentru a facilita pe cineva, ci a făcut ce îi dădea dreptul legea, respectiv, a făcut o sesizare către A.N.I., adresă către Direcţia Naţională Anticorupţie, adresă către DIICOT, pentru a aduce la cunoștință ceea ce se vehicula în spațiul public că face C. T.
Menționează că în înregistrarea ambientală în care îi spune dlui P. că a făcut lucruri pentru a fi executat C. T., s-a referit să fie executat de către instituțiile statului, dar nu că a primit vreodată bani ca să facă așa ceva, ci a făcut tot ceea ce-i dădea voie legea pentru ca presupusele infracțiuni ale lui C.T. să fie aduse la cunoștința instituțiilor statului.
Precizează că este un om responsabil și înțelege gravitatea situației și că nici nu s-a gândit vreodată să vorbească cu vreun martor din dosar, sau să facă ceva ce ar putea periclita bunul mers al anchetei, pentru că este și în interesul său să se desfășoare această anchetă, să se afle adevărul, pentru că este nevinovat și situația prin care trece astăzi nu este deloc bună.
Menționează că are 46 de ani, a plecat de la țară și încă i-a rămas rușinea de țăran autentic, îi este rușine pentru că familia și părinții săi trebuie să treacă prin această situație și că s-a spus în spațiul public, iar oamenii au putut să creadă așa ceva deși a fost susținut de marea lor majoritate.
Consideră că astfel de situații ar trebui să nu se mai întâmple și că oamenii politici ar trebui să fie cercetați și judecați cu dovezi, nu doar cu fapte denunțate de denunțători de profesie, care au fost dovediți și în alte dosare că au denunțat oameni politici care au fost ulterior achitați și că sunt denunțători mincinoși.
Precizează că are încredere în judecată și crede că Dumnezeu va face ca adevărul să triumfe.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.»
Deznodământul deliberării se știe deja: Ionel Arsene este arestat preventiv pentru 30 de zile. Motivarea instanței Curții de Apel Bacău o găsiți, explicată, dar și integral, aici.