Declarațiile de avere publicate – și, deci, asumate – de aleșii locali poate reprezenta de multe ori surse serioase de inspirație pentru scriitori, umoriști, Agenția Națională de Integritate, ANAF și chiar adversari politici. De aceea, în anumite cazuri, serios justificate, ea ar trebui să fie benevolă, mai ales atunci când ar putea genera discuții jenante pentru comunitatea în care respectivii își desfășoară activitatea. În Neamț, am avea cazul particular al vicepreședintelui Consiliului Județean Neamț, dl. Ion Asaftei, în același timp președintele filialei ALDE. Raportat strict la ce a scris el însuși în declarațiile de avere din 2016 și 2017 (vezi aici), s-ar zice că e vorba de unul dintre cei mai săraci demnitari din țară. Contrar aparențelor.
* Datorii peste datorii, venituri la limita subzistenței în 2015
Declarația de avere din 18.07.2016, pentru anul 2015, arată un președinte de partid cu reale probleme de finanțare a vieții de zi cu zi. Cu domiciliul în rural, în satul Borșeni, comuna Războieni, în declarația de avere a lui Ion Asaftei apar doar două terenuri, unul obținut prin moștenire în comuna Tupilați, de 3.197 mp, și unul prin hotărâre judecătorească de soția sa, în comuna Secăria, județul Prahova, de doar 970 mp.
De aici încolo, rubricile din declarația de avere sunt pe ”NU”. Nu deține imobile, mașini – nici măcar un o rablă veche pe care să o treacă în documente oficiale – șalupe, iahturi, tractoare, obiecte de artă sau cult, din metale prețioase, nu are conturi în care să fi pus bani pentru vremuri mai grele, nu are plasamente, investiții directe și, nota bene!, oricât s-ar căuta, nu se vede nicio legătură patrimonială cu vreun han.
Partea cea mai rea pentru oficialul nemțean stă la capitolul datorii, pe care le recunoaște și le trece conștiincios în documentul public și asumat oficial. În declarație, apare o datorie de 126.751 euro către Banca Românească SA. Nu se specifică suma totală împrumutată, nici cât s-a achitat din împrumut, se spune doar că tranzacția s-a făcut în anul 2007. Rămâne doar la îndemâna presupunerilor că suma de mai sus rămăsese de achitat la sfârșitul anului 2015 și este de apreciat încrederea băncii, care a acordat peste 500.000 lei grei, la cursul zilei, probabil pe un proiect bine fundamentat și cu garanții suficiente.
Datoria cea mai importantă și care probabil nu-l lasă să doarmă liniștit pe un înalt demnitar al județului este, surprinzător, la Bugetul de Stat. Da, la statul român! Și nu este deloc mică: 827.078 lei! Potrivit declarației de avere, singurul document la care ne raportăm, datoria ar proveni din anii 2010 și 2013 și tot ce se poate spune este că pare foarte mare.
La același capitol, al datoriilor, mai apare una către o persoană fizică, Cotea Alexandru, de 9.500 de lei. În mod interesant, se sugerează că împrumutul a fost contractat în 2011 și ar fi scadent în același an! Cum vorbim despre date financiare din 2015, probabil că datoria a rămas neplătită, din moment ce este trecută în declarația de avere completată în 2016.
Categoria venituri pentru anul 2015 este extrem de subțire pentru un om cu asemenea datorii, ceea ce ar trebui să-i facă pe creditori să-și pună problema cum vor recupera banii. Ion Asaftei a câștigat doar 12.661 lei din munca prestată la o societate numită Matinal Prodcom, deci pe la vreo 1.056 lei lunar, cu care cu greu se poate supraviețui și de unde și mai greu s-ar scoate banii pentru un plin de combustibil, la vreo rablă de mașină cu care să se poată circula. Pensia soției iese din calcul, chiar dacă e puțin mai mare decât a actualului vicepreședinte al Consiliului Județean.
Facând o situație financiară la nivelul anului 2015, raportând nivelul datoriilor la cel al veniturilor, se ridică, firesc, întrebarea cum de reușea dl. Asaftei să conducă un partid la nivel județean și să viziteze atâtea locuri din județ pe câte fotografii posta pe rețele de socializare. Nemaivorbind de întreținerea unei anumite Atitudini speciale în Neamț.
* În 2016, cresc veniturile, datoriile aceleași!
Anul financiar 2016 al dlui Ion Asaftei este oglindit, așa cum se și cuvine, în declarația de avere completată în 14 iunie 2017. Aparent, nu sunt mari modificări. Dl. Asaftei a rămas cu aceleași terenuri, cu mențiunea că, între timp, comuna Secăria a trecut cu totul în aria administrativă a județului Neamț, din moment ce însuși vicepreședintele județului susține acest lucru când vorbește despre terenul de acolo, care nu mai este în Prahova și a aterizat fix pe meleagurile noastre. În definitiv, fiind tot timpul pe drumurile județului, e normal să se identifice cu totul cu aceste locuri.
Nici în 2016 nu apar în declarație imobile, mașini – nici măcar un o rablă veche pe care să o treacă în documente oficiale -, șalupe, iahturi, tractoare, obiecte de artă sau cult, din metale prețioase, nu are conturi în care să fi pus bani pentru vremuri mai grele, nu are plasamente, investiții directe și, nota bene!, oricât s-ar căuta, tot nu se vede nicio legătură patrimonială cu vreun han.
Dacă ar fi să se discute ceva, problema apare tot la rubrica datorii. La finalul anului 2016, datoriile dlui Ion Asaftei par să fi înghețat la nivelul anului anterior. Pe document apar exact aceleași datorii, ceea ce ar însemna că nu a fost achitat niciun euro către Banca Românească SA, niciun leu către Bugetul de Stat! Evident, există și posibilitatea ca dl. Asaftei să fi greșit, dar, cunoscând scrupulozitatea cu care face toate lucrurile și atenția cu care completează hârtiile financiare, plus seriozitatea sa deja proverbială, mai degrabă se induce concluzia că a completat corect declarația.
În acest caz, rămâne întrebarea firească cum de nu a scăzut cu niciun bănuț datoria către bugetul de stat? La Consiliul Județean nu a venit nicio hârtie prin care să se ceară poprire pe salariu, așa cum primește orice amărât pentru necazurile pe care le are cu Fiscul sau pentru vreo amărâtă de amendă? Se pare că nu, că, în acest caz, Fiscul a ales alte metode, legale, de recuperare a datoriei. Dar, dacă ele nu merg, nu ar fi mai simplu să fie recuperați măcar o parte din bani? Măcar cu țârâița, ca să se adune la bugetul consolidat și să poată merge spre investițiile promovate de guvernul din care face parte și partidul dlui Asaftei… Evident, nu se poate vorbi aici despre vreo conformare benevolă la plată, pentru că democrația și liberalismul românesc nu pot merge chiar atât de departe cu exemplul personal.
Dacă datoriile au rămas, în mod suprinzător, aceleași, statul părând să înghită tacit situația, capitolul venituri arată clar de ce e mai bine să fii democrat-liberal pe bani de la buget decât angajat cu salariu de mizerie la cine știe ce firmă exploatatoare.
Pentru prima parte a anului, care a cuprins și o perioadă cu mari cheltuieli, recte campania electorală, veniturile dlui Asaftei sunt de fix 7.068 lei, de la Matinal Prodcom Tupilați. După alegeri, vicepreședintele județului câștigă 22.803 lei, un salt semnificativ, care arată că, la stat, nu se poate lucra pe 1.000 de lei lunar. Sau că nu permite decât înregistrarea unei valori reale a contractului de muncă.
Se mai poate observa că, în ciuda creșterii veniturilor, plus avantajul mașinii de serviciu cu combustibilul aferent, datoriile au rămas aceleași.
* Concluzia…
… nu poate fi decât una. Un personaj agreabil, care-și făcea veacul pe la un han, dând tot timpul impresia că el este patronul, lucru asumat de toți oamenii importanți care i-au trecut pragul, era, în realitate, un om plin de datorii și probleme. Alegerea sa în postura de consilier județean, alegerea ca vicepreședinte și creșterea veniturilor nu l-au scăpat de probleme, datoriile rămânând la același nivel. Cât despre creditori, se pare că ei își pot permite să aștepte. Mai ales Bugetul de Stat.
Am cerut Administrației Județene a Finanțelor Publice Neamț să explice cum își plătește dl. vicepreședinte datoria față de buget. AJFP a răspuns că nu poate spune, fiindcă liberul acces la informațiile de interes public e liber până la informațiile cu privire la datele personale. Și așa este. În categoria datelor personale intră, spun cei de la Finanțe, datele referitoare la contribuabil – ”date de identificare, natura și cuantumul obligațiilor fiscale, natura, sursa și cuantumul veniturilor, ale bunurilor, plăți, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau orice fel de informații obținute din declarații ori documente prezentate de contribuabil/ plătitor sau terți”. Iar datele contribuabilului reprezintă, potrivit Codului de procedură fiscală, ”secret fiscal” pe care personalul AJFP Neamț este obligat să-l țină. Același Cod de procedură este invocat și pentru explicarea faptului că ”este permisă transmiterea informațiilor” numai către contribuabilul însuși și succesorilor, potrivit legii. ”În concluzie, având în vedere prevederile legale invocate, rezultă că nu vă pot fi comunicate informațiile solicitate, întrucât acestea nu fac parte din categoria informațiilor de interes public, ci constituie informații de natura secretului fiscal, astfel cum este acesta reglementat prin Codul de procedură fiscală”.
AJFP Neamț, însă, a fost suficient de drăguță să precizeze care sunt, tot conform legii, măsurile întreprinse de organul fiscal, în vederea recuperării creanțelor fiscale. Reține atenția un pasaj: ”În cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organul fiscal competent, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silită, cu excepția cazului în care există o cerere de restituire/ rambursare în curs de soluționare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscală datorată de debitor”.
Să fie, oare, cazul dlui Asaftei? Dle Asaftei, nu vreți să lămuriți cum e cu finanțele și cu datoriile? Ar fi frumos, mai ales că, acum, poziția și conjunctura v-au adus în pix bugetul județului, chiar dacă nu și atribuțiile de ordonator de credite.
Valentin BĂLĂNESCU
FOTO: Facebook/ Asaftei Ion
Un comentariu
Poate sarac cu duhul…
Cu asa contraperformante, cum sa fii la conducerea judetului ?
Raspunsul unu aliat de nadejde: ,,sunt pentru ca pot,, !
Toate le meritam ,,dragi nemteni,,…