Celebrarea Centenarului Marii Uniri nu înseamnă doar spectacole omagiale și comunicări științifice pe bani publici. Sau nu ar trebui să însemne doar atât. Anul 2018 ar trebui să fie un moment în care statul român, oamenii cu adevărat de meserie dintre istorici, diplomații, presa, câtă mai există ea, să promoveze tot ce a fost mai bun în viața acestui popor, eforturile pentru apărarea Unirii în perioada interbelică, după 1945, pe timpul comunismului, dar și atentatele care se derulează acum împotriva statului român. Mesagerul de Neamț își propune să scrie săptămânal câte o pagină de ziar în acest sens. Pentru cei care mai citesc și cei care mai sunt interesați de aceste lucruri.
Cu o clasă politică neinstruită, incapabilă să sesizeze provocările din partea dușmanilor din rândul prietenilor, care pică din prima în orice capcană, România pare condamnată să spere iarăși doar în conjuncturi favorabile.
* Basarabia – teritoriul pe care rușii îl doreau cu orice preț
Din partea statului rus, au fost nenumărate încercări de a destabiliza situația de după 1918 în zona Basarabiei, teritoriu intrat în componența României Mari.
De aceea, nu a mirat pe nimeni că, în 23 august 1939, când se semna pactul Ribbentrop-Molotov între Germania lui Hitler și Rusia lui Stalin, în cancelariile europene se discuta despre o împărțire a sferelor de influență în Europa, din care făcea parte și Basarabia. Mai târziu, când protocoalele secrete ale Pactului au devenit publice, s-a văzut cum cei doi dictatori înțelegeau să se joace cu destinul unor țări precum Polonia, Țările Baltice sau România. E instructiv acum să citim documentul oficial, pentru opinia publică, dar și pe cel secret, care era, de fapt, baza negocierilor dintre cele două mari puteri.
- Conţinutul pactului Ribbentrop-Molotov (Ribbentrop-Stalin)
Guvernul Reich-ului German şi Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS – n.red.), orientate spre îmbunătăţirea păcii dintre Germania şi URSS, şi pornind de la Acordul de Neutralitate semnat în Aprilie 1926 între Germania şi URSS, au elaborat prezentul Acord:
Articolul I. Ambele Importante Părţi Contractante se obligă reciproc a evita orice forme de violenţă, orice acţiune violentă, şi orice atac una asupra celeilalte, atât individual cât şi în alianţă cu alte Puteri.
Articolul II. În cazul în care una dintre cele două Importante Părţi Contractante devine parte beligerantă cu o a treia Putere, cealaltă Importantă Parte Contractantă trebuie să se abţină de la oricare forme de ajutor pentru această a treia Putere.
Articolul III. Guvernele celor două Importante Părţi Contractante trebuie pe viitor să menţină contactul reciproc în scopul consultării pentru schimbul de informaţii pe subiecte ce afectează interesele lor comune.
Articolul IV. În cazul în care disputele şi conflictele între Importantele Părţi Contractante vor creşte, acestea vor participa în orice grupări de Puteri, care direct sau indirect ţintesc cealaltă parte.
Articolul V. În cazul apariţiei disputelor sau conflictelor între Importantele Părţi Contractante asupra subiectelor de un fel sau altul, ambele părţi vor aplana aceste dispute sau conflicte exclusiv în cadrul unor schimburi de opinii prieteneşti sau, dacă este necesar, prin crearea comisiilor de arbitraj.
Articolul VI. Prezentul acord este elaborat pentru o perioadă de zece ani, cu condiţia că, ulterior una din Importantele Părţi Contractante nu-l va denunţa cu un an înainte de expirarea perioadei de valabilitate, validitatea prezentului Acord automat se prelungeşte cu încă cinci ani.
Articolul VII. Prezentul Acord va fi ratificat în cel mai scurt timp posibil. Ratificarea va fi făcută la Berlin. Acordul va intra în vigoare din momentul semnării.
- Protocolul Adiţional Secret
Articolul I. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin Statelor Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), hotarul de nord al Lituaniei va reprezenta hotarul sferelor de influenţă ale Germaniei şi URSS. În această privinţă, interesul pentru Lituania în regiunea Vilna este recunoscut de ambele părţi.
Articolul II. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin Poloniei, sferele de influenţă ale Germaniei şi ale URSS vor fi limitate conform liniei râurilor Narev, Vistula şi San.
Chestiunea privind modul în care interesele ambelor părţi fac dorită păstrarea statului independent Polon şi cum acest stat trebuie demarcat poate fi determinat doar în cursul viitoarelor discuţii politice.
În orice caz, ambele Guverne vor rezolva această întrebare printr-un acord prietenesc.
Articolul III. Privitor la Sud-estul Europei, atenţia este atrasă de către partea Sovietică privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în această regiune.
Articolul IV. Prezentul Protocol trebuie tratat de ambele părţi ca unul strict secret.
Moscova, 23 August 1939.
Pentru Guvernul Reih-ului German, v. Ribbentrop
Plenipotenţiarul Guvernului URSS, V. Molotov
* Protocolul care a dat direcție războiului mondial
Fără discuție, la București se știa că, la 23 august 1939, Germania încheiase un ”pact de neagresiune” pe 10 ani cu URSS. Aparent, pactul nu era ceva care ar fi trebuit să sperie, dacă ”protocolul secret” nu ar fi existat. Chiar dacă la nivelul analizelor și al serviciilor de informații se bănuia o împărțire a zonelor de interes, abia la finalul războiului s-a aflat adevărul. Americanii au capturat documente ale germanilor și au găsit copia protocolului secret. Sovieticii, aliați acum cu americanii și englezii, au negat însăși ideea existenței unui protocol secret. Au recunoscut protocolul abia pe timpul lui Gorbaciov.
Semnarea Protocolului la 23 august 1939 a dat aripi Germaniei, care a invadat Polonia, după 1 septembrie 1939, data oficială a declanșării celui de-al Doilea Război Mondial. Acționând conform celor semnate, Rusia atacă și ea Polonia, pe 17 septembrie, și toată lumea putea deja bănui ce va urma. Pentru diplomații români, veștile erau tot mai proaste.
Semnale îngrijorătoare veneau spre România din toate punctele cardinale: la Budapesta, în Parlamentul ungar, primul ministru Pál Teleki declara că Tratatul de la Trianon e anulat și că situația trebuia modificată; la Sofia, guvernanții bulgari declarau că vor recăpăta Dobrogea pe calea tratativelor.
Potrivit jurnalului lui Carol al II-lea, la 19 aprilie 1940, Regele a reunit un consiliu restrâns, compus doar din trei persoane: primul ministru Gheorghe Tătărescu, ministrul Afacerilor Străine Grigore Gafencu și ministrul Palatului, Ernest Urdăreanu, spre a examina situația creată și ce măsuri se pot lua.
Două ipoteze au fost luate în calcul: 1. o agresiune din partea germanilor, la care s-ar alătura maghiarii, și s-ar produce invadarea Transilvaniei; 2. o agresiune sovietică pentru ocuparea Basarabiei. S-a convenit că reacția României nu putea fi decât rezistența armată.
Evenimentele, însă, au continuat să se deruleze: la 10 mai 1940, Germania a invadat Olanda și Belgia. A urmat căderea Franței (22 iunie 1940). De-aici încolo, nimic nu mai stătea în calea urnirii spre Vest a mașinii de război a ”ursului” sovietic.
* Ultimatumul sovietic
- Prima nota ultimativă sovietică remisă Guvernului român (26 iunie 1940)
”În anul 1918, profitând de slăbiciunea momentană a Rusiei țariste, România a ocupat în mod injust și abuziv teritoriul Basarabiei, distrugând astfel unitatea organică și seculară a acestei provincii cu restul Rusiei.
Uniunea Sovietică nu a recunoscut niciodată și sub nici o formă această răpire samavolnică.
Necesitatea de a întreține bune relații politice în această parte a Europei și actuala situație internațională cer o soluționare imediată a acestei probleme de litigiu.
Uniunea Sovietică consideră oportun și necesar ca Basarabia să fie restituită imediat, iar, pe de altă parte, cere să i se cedeze Nordul Bucovinei, care reprezintă o unitate organică cu restul teritoriilor locuite de ucraineni.
În același timp, cedarea acestei regiuni din Bucovina constituie o compensație justă pentru repararea nedreptății săvârșite prin stăpânirea abuzivă a Basarabiei timp de 22 de ani.
În consecință, guvernul URSS pretinde:
1. Cedarea imediată a Basarabiei;
2. Cedarea imediată a nordului Bucovinei.
Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul Regal Român va găsi oportun să se ajungă la o soluționare pașnică a problemei, a acestui conflict, și așteaptă răspunsul cuvenit în cadrul zilei de 27 iunie 1940, ora 12 (ora Moscovei)”.
- A doua notă ultimativă sovietică (27 iunie 1940)
”Guvernul URSS ia act de dorința României de a soluționa pașnic conflictul și cere:
- În termen de patru zile, cu începere de la 28 iunie 1940, orele 12 (ora Moscovei), teritoriul Basarabiei și al Bucovinei de Nord va fi evacuat de trupele și autoritățile române.
-
Pe de altă parte, în mod succesiv, același teritoriu va fi luat în stăpânire de forțele Armatei Roșii.
-
La 28 iunie 1940, forțele Armatei Roșii vor ocupa punctele Cernăuți, Chișinău și Cetatea Albă.
-
Autoritățile române vor trebui să predea în perfectă stare și în întregime: căile ferate, depozitele de orice fel, întreprinderile industriale etc.
-
Se va constitui o comisie mixtă plenipotențiară care va reglementa formalitățile predării.
Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernul Regal Român până la 28 iunie 1940, ora 12 (ora Moscovei)”.
Despre atrocitățile făcute de ruși și o parte din populația minoritară a zonei vom avea prilejul să mai discutăm.
Să reținem doar că istoria o scriu întotdeauna învingătorii. Stalin, după ce a fost nevoit să lupte chiar el cu Hitler, la finalul războiului a obținut și de la noii aliați avantaje teritoriale și de influență, chiar mai mari decât de la dictatorul german. Democratul Churchill a cedat 90% din influența în România, fără niciun scrupul.
Valentin BĂLĂNESCU
