De la cabinetul parlamentar al domnului deputat USR Iulian Bulai curg comunicatele de presă unul după altul. Probabil că există cineva care le scrie și le prezintă deputatului spre analiză și aprobare.
Sâmbătă, 19 februarie, staff-ul deputatului Bulai a emis un comunicat în care ne anunță că parlamentarul USR de Neamț a depus o interpelare la Ministerul Sănătății cu privire la insuficiența numărului de paturi din Secția de Pneumologie (în comunicat apare ”Penumologie”…) a Spitalului Municipal Roman.
Se arată în comunicat că „Demersul lui Iulian Bulai vine ca urmare a supraaglomerării secției respective în ultima lună” și se dă și un citat dintr-o declarație a domnului deputat, declarație din care reproducem doar finalul, care este și cel mai important: „Probabil situații asemănătoare se găsesc și în alte spitale din țară, eu știu situația de la Roman și nu e de joacă. Doamna ministru are resursele și informațiile necesare, trebuie să ia măsuri urgent pentru a nu rezolva aceste situații acolo unde se găsesc”, a declarat deputatul Iulian Bulai.”
Așadar tot demersul deputatului USR a căzut în derizoriu, fiindcă cineva din staff a scris „pentru a NU rezolva aceste situații”, și nimeni altcineva – nici măcar domnul Bulai însuși, care era direct interesat să vizeze comunicatul – nu a observat eroarea.
Probabil doamna ministru va da curs solicitării domnului Bulai și NU va rezolva situația. Chiar dacă, suntem siguri, nimeni nu va observa gafa din comunicat. Ca să nu mai vorbim de faptul că un ministru nu se ocupă de suplimentarea numărului de paturi dintr-un spital…
Iată și textul complet al comunicatului de presă:
COMUNICAT DE PRESĂ
19 februarie 2018
Deputatul USR Iulian Bulai a interpelat Ministerul Sănătății cu privire la supraaglomerarea Secției de Pneumologie a Spitalului Municipal Roman
Deputatul USR Neamț Iulian Bulai a depus astăzi, 19 februarie 2018, o interpelare la Ministerul Sănătății cu privire la insuficiența numărului de paturi de pe Secția de Penumologie a Spitalului Municipal Roman în această perioadă. Totodată, prin acest document, parlamentarul nemțean i-a solicitat ministrului Sănătății să găsească o rezolvare a acestei probleme, din cauza căreia există riscul de răspândirii gripei și a virozelor în Spitalul Municipal Roman.
Demersul lui Iulian Bulai vine ca urmare a supraaglomerării secției respective în ultima lună, în foarte multe cazuri pacienții fiind nevoiți să stea câte doi în pat, în condițiile în care Pneumologiei îi este destinat un număr de doar 10 paturi. Mai mult, o monitorizare internă efectuată în perioada 16 ianuarie – 15 februarie arată că doar în zilele de 25, 26 și 29 ianuarie 2018 fiecare bolnav a avut patul lui. De asemenea, pe această secție, în luna decembrie au fost internați 52 de pacienți, în luna ianuarie 59, iar în februarie 50 până în prezent.
„Discutăm despre Secția de Pneumologie a spitalului și despre o perioadă în care situația epidemiologică a gripei și virozelor respiratorii este precară în țară. Există chiar riscul răspândirii gripei și a virozelor în spital dacă nu se intervine pentru a se crea suficiente locuri. Sunt mai multe aspecte afectate în condițiile actuale, respectiv siguranța pacientului, confortul hotelier, acordarea unei asistențe corespunzătoare. Probabil situații asemănătoare se găsesc și în alte spitale din țară, eu știu situația de la Roman și nu e de joacă. Doamna ministru are resursele și informațiile necesare, trebuie să ia măsuri urgent pentru a nu rezolva aceste situații acolo unde se găsesc”, a declarat deputatul Iulian Bulai.
(D. A.)
N.R.: Este de apreciat implicarea deputatului Iulian Bulai în asemenea probleme, dar modalitatea prin care o face trebuie să fie pe măsură intenției. Altfel, degeaba critici PSD-ul pentru slaba calitate a parlamentarilor. Și pici în derizoriu.
Un comentariu
Concitadinii mei tâmpiți.Cinste lor.