Miron Costin, pe care Romanul și-l asumă, scria: ”Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor”. Despre câtă lume mai zăbovește să citească și despre perspectiva librăriilor am discutat, la librăria ”Vasile Alecsandri”, cu doamna Liliana Tiron.
– Cum se desfășoară colaborarea cu editurile, doamnă Tiron?
Avem contracte cu cele mai mari edituri din țară. Noi primim cam tot ce apare, câte două-trei exemplare. La solicitarea noastră, se mai suplimentează numărul de exemplare. Fiindcă, vedeți, aproape nu mai există cataloage! Noi nu știm ce vor scoate editurile, iar programul de tipărire se schimbă din mers. Dar noi primim exemplare din tot ce apare la editurile cu care avem contracte. Și apar foarte multe cărți, nu avem timp să ne edificăm în legătură cu niște titluri, că deja apar altele.
– Ca orice vânzător de produse tipărite, aveți și dvs. dreptul să dați ”retur”?
Da, bineînțeles. Dacă o carte stă în librărie și nu se vinde, să zicem, doi ani, o dăm retur editurii.
– Sigur că editura încearcă să valorifice inclusiv returul, nu?
Da, și îl dirijează în librării din alte zone, nu prea se mai ”topesc” acum cărțile.
– Mă gândesc, dacă s-ar dori ca tot mai mulți oameni să citească, acest retur ar trebui distribuit gratuit tocmai într-o zonă unde nu se prea cumpără cartea…
Nu. Este, totuși, o investiție a editurii. Iar o editură, chiar dacă tipărește cărți, nu e sacrosantă și nici nu are vocație de Mecena.
Efectiv, cartea este a editurii. Noi suntem un custode și o plătim la vânzare.
Altfel, nu ar rezista nicio librărie. Nouă ne rămâne un rabat comercial.
* Și cărțile sunt made in China
– Cum găsiți prețul cărții în România de azi?
Eu cred că prețul este real. Dar este prea mare pentru veniturile din România. Cititorii, cei care au mai rămas fideli cărții, nu fac parte din categoria celor cu venituri mari. Iar în ceea ce privește prețurile, vreau să vă spun că previziunile sunt destul de sumbre. Mai ales că hârtia pentru cărți se importă și e din ce în ce mai scumpă.
De altfel, mai bine de jumătate din cărțile care apar în România sunt tipărite în afară: în China, în Taiwan, în Spania… Și îmi explic asta prin calitatea mai bună a imaginilor și a tipăriturii în general.
Iată, așadar, că, și pe domeniul acesta, noi am devenit o piață. Nu mai tipărim decât foarte puțin, cărțile acelea cu preț redus, pe o hârtie groasă și proastă.
– Cum se ajunge librar, e o școală specială?
Nu. Cândva – dar eu nu am prins – era o specializare la anumite școli, dar acum nu mai există. Am prins, în schimb, un concurs, organizat de dl Bunghez de la Piatra Neamț, pentru fosta ”Casa Cărții”. A fost un concurs foarte riguros, pe durata a două zile, cu probe practice, cu matematică, contabilitate… și atunci am găsit pe la Bacău niște manuale pentru librari. Acum nu mai există specializarea aceasta. De altfel, explicabil, într-un fel, fiindcă librăriile au fost decimate și posturi de librar nu prea sunt…
– Cum ar trebui să fii ca să ajungi un bun librar?
A, ar fi să îndeplinit multe condiții… Întâi, să ai studii cel puțin liceale, apoi – neapărat, nu se poate fără asta – să-ți placă lectura.
Nu poți să lucrezi într-o librărie dacă nu citești și, ca urmare, nu știi să recomanzi cărțile.
Or, clienții vin și te întreabă ”Ce ziceți de cartea asta?” Sau ”Am auzit că a apărut cutare titlu, ce spuneți, merită?” Ca să nu-i mai pomenesc pe aceia care îți spun ”Aș vrea o carte de aventuri, de spionaj eventual, care să aibă crime, dar și iubire și să se termine frumos…” Trebuie să fii în stare să-i recomanzi o carte conform doleanțelor.
* Cititorii copii
– Spuneți-mi, copiii vin să cumpere cărți pe tematica de la școală sau mai cumpără și cărți nerecomandate lor?
Nu, nu vin pe tematica de la școală. Chiar am remarcat, în ultimii ani, un lucru: copiii sunt… dacă ostili e mult spus, atunci în orice caz reticenți la ce li se recomandă ca lectură de la școală. Ei vor cartea pe care a citit-o colegul și care a zis că e ”Wow!” De asemenea, la copiii de azi, se observă o mare indiferență față de clasici. Nu citesc Slavici ori Creangă decât obligați, fiindcă nici nu-i mai înțeleg, cred.
Ei și-au cam pierdut rădăcinile, s-au născut și au crescut la oraș, cu tot felul de gadget-uri la îndemână… Cum să mai vibreze la cățăratul prin pomi după cireșe ori pupeze sau scăldatul într-un râu? Citesc, în schimb, povești moderne, gen SF ori fantasy, care, unele, mai conțin și cuvinte și scene mai puțin recomandate pentru vârsta lor.
La început, părinții s-au opus, dar, pe parcurs, și-au spus că e bine că, totuși, citesc ceva…
– Cam care este repartiția pe vârste a cumpărătorilor de carte?
Anul trecut – și de atunci încoace -, am observat o creștere a numărului tinerilor care cumpără carte și citesc. Trec, adesea, pragul librăriei, grupuri de școlari și se întâmplă să vrea toți aceeași carte, dar să nu aibă toți suficienți bani. Și, atunci, îi auzi cum sar în ajutorul celui care nu-și permite: ”Lasă, că ți-o împrumut eu” Am impresia că au început să se cam plictisească de gadget-uri… Mai ales că oferta de carte pentru copii și tineri este extrem de mare și cu tematică foarte diversificată.
Eu spun că e îmbucurător că s-au reapucat tinerii să citească. Constat că vin de prin clasa a XI-a și cumpără cărți care le vor folosi pentru bacalaureat. Și-au dat seama, încet-încet, că nu mai poți trece prin școală ca gâsca prin apă, trebuie să deschizi o carte…
Dacă vrei să ajungi ceva în viață, adică dacă ai o țintă.
– Oamenii caută la dvs. un autor sau… o carte ușoară de vacanță?
Autori caută cei de vârsta a treia. Sunt și singurii care mai caută clasicii ruși, Dostoievski, Cehov, Pușkin, Tolstoi, Turgheniev, Bulgakov… Generațiilor mai tinere aceștia le sunt complet necunoscuți. Tinerii caută cărți, mai puțin autori. Adesea știu titlul cărții, dar nu și numele autorului. Și-apoi, acum, marketing-ul a introdus modelul seriilor de cărți și tinerii sunt atrași de continuări, dacă au apucat și au citit o carte din serie.
– Dacă ar fi să apreciați, desigur subiectiv, care editură credeți că este cea mai bună?
Din punctul meu de vedere, după ce titluri editează, după grafică, după faptul că are și cele mai bune traduceri, cea mai bună ar fi Humanitas. Atât doar că, înlocuind cărțile broșate cu cele cartonate cu supracopertă – care arată, într-adevăr, impecabil – prețul cărții s-a dublat, practic.
Pentru cititorii romașcani – și vă spuneam că aceștia sunt din categoria celor cu venituri modeste, dacă nu cumva chiar mici – cărțile de la Humanitas sunt mult prea scumpe, oricât ar arăta ele de bine.
Apoi ar fi editura Polirom, de la Iași, cei care au scos ”Top 10”, care cuprinde cărți la un preț redus, foarte accesibil. Pentru copii, însă, cea mai bună editură este Arthur, care face parte din Grupul Editorial Art. Editează într-un ritm foarte alert, 4-5 cărți pe săptămână, în general de autori foarte cunoscuți și premiați. Ca schimbare, vreau să mai remarc că, în ultima vreme, tot mai mulți părinți cumpără cărți copiilor. Nu le mai cumpără atâtea jucării și le cumpără cărți. E, cred, o modificare de optică a părinților, mai ales dacă au mai fost și prin străinătate. Mai sunt edituri care editează, de fapt, reeditează, titluri ale clasicilor care au depășit termenele de copyright și așa pot să le scoată la prețuri accesibile.
– Cum se câștigă într-o librărie?
Hm… Foarte puțin. Dar nu numai pentru librării e valabil. Dacă ați fi în fața librăriei noastre într-o zi când vin distribuitorii, v-ați da seama numaidecât. De pildă, să vedeți simultan distribuitorul nostru de cărți și distribuitorul de materiale de construcții al magazinului alăturat… De la marca mașinii, de la cum arată mașinile și până la cum sunt îmbrăcați și cum arată distribuitorii, se vede diferența. Distribuitorul vecinului e ca din occident, iar al nostru ca din lumea a treia…
Cartea, cu tot ce ține de apariția ei la raft, este Cenușăreasă în România de azi.
Eu mă întreb cât timp vor mai rezista editurile. În afară de Grupul Art, care are și capital străin, nu știu zău cum se vor mai descurca celelalte edituri.
– Sunt perioade din an când aveți cerere de carte mai mare?
Da, mai ales cartea de specialitate, ca să spun așa. E vorba de cărți pentru legumicultor, pentru creșterea animalelor, din domeniul apicol. Și sunt și cărți ”periodice”, de primăvară, de toamnă…
– E o atmosferă civilizată într-o librărie, unii vorbesc cu voce scăzută, ca într-o biserică.
Da, dar avem și unii care fură.
– Ce fură, cărți?
Orice. Și cărți. Nu înțeleg ce fac cu ele… doar dacă fură din instinct, fără ideea vreunui câștig.
Cel mai mic hoț pe care l-am prins avea suzeta în gură, de aceea spun că fură din instinct…
– Dacă ar fi să o luați de la capăt, ați alege altă meserie?
Nu. Deși, când am început să lucrez în librărie, învățam ca să dau admitere la medicină și am zis că un an am să lucrez și, în același timp, am să mă pregătesc mai bine, uite că n-am mai plecat.
Faci foarte ușor o pasiune pentru carte.
Am urmat, mai târziu, economia, dar n-aș face altceva. Vă spuneam mai devreme de retururi… Mă credeți că îmi pare rău pentru fiecare carte pe care o dau înapoi fiindcă nu s-a vândut? Mă gândesc: ”În Roman, nu sunt doi cititori, doi!, care să pună împreună bani și să cumpere cartea asta?” Mai e ceva și vreau să cred că oricine ar face astfel în locul meu: știu copii foarte buni, care vor să citească și părinții lor nu-și pot permite să cheltuiască puținii bani pe cărți. Acestora le dau cărți cu împrumut… Cu condiția să nu degradeze cartea.
Nu vă spun cum returnează copiii aceștia cărțile, învelite, protejate… să vedeți cum de-abia le ating… Cum să nu te impresioneze astfel de copii? Și citesc 3-4 cărți pe săptămână.
Sunt astfel de copii, cărora le dădeam cărți cu împrumut sau unora le lăsam din preț până la câți bani aveau ei, numai să cumpere o carte pe care și-o doreau, care acum au terminat medicina ori arhitectura… Care lucrează la niște mari firme în străinătate și care, ori de câte ori vin la Roman, trec și pe la noi, pe la librărie. Să ne vadă, să mai schimbăm idei, dar și să cumpere cărți și, de fiecare dată când scot portofelul ca să plătească, aproape toți spun ”Doamne, ce bine e să ai bani de-o carte!”
Dan AILINCĂI
