ÎPS Ioachim, al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a sfințit luni, 29 ianuarie, o sală de meditație pentru elevii Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” Roman. Evenimentul a avut loc cu o zi înaintea marii sărbători creștine a Sfinților Trei Ierarhi – Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur, patronii învățământului teologic. Sala a primit numele ”Pr. Iconom Dimitrie Matcaș”, primul director al seminarului de la Roman, înființat pe 1 septembrie 1858.
La această manifestare, alături de ÎPS Ioachim, dascăli și elevi ai școlii, au fost prezenți primarul Lucian Ovidiu Micu, inspectorul Mihai Giosan, de la ISJ Neamț, oameni de afaceri, sprijinitori ai proiectului, dar și un sobor de preoți din protopopiatele Sascut, Bacău, Buhuși și Roman. Celor care au sprijinit material și spiritual acest demers al conducerii liceului au primit diplome de vrednicie din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și a Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec”. Slujba premergătoare sfințirii, vercernia, s-a desfășurat în paraclisul ”Sfântul Gheorghe”, din incinta liceului, la care au fost prezente peste 250 de suflete.
* ”La Roman, în acest an, se vor împlini 160 de ani de învățământ teologic”
ÎPS Ioachim, arhiepiscop al Romanului și Bacăului, a subliniat, în cuvântul său, faptul că ”tinerii care se pregătesc în școlile teologice au o legătură deosebită cu cei care au scris, de-a lungul secolelor, despre credința creștină, de la Hristos încoace”. ”Evident, Sfinții Trei Ierarhi sunt actuali, operele lor fiind studiate de fiecare elev, dar și de cel care are dorința să intre în comuniune cu Dumnezeu. Știți, cel care se roagă, de fapt, este teolog. Într-o școală teologică, avem întotdeauna prilej de a intra în convorbire cu Dumnezeu. Îl lăsăm pe Dumnezeu să vorbească în noi, prin operele părinților care au fost inspirați, de-a lungul veacurilor, să rămână paradigme, icoane și normativ, prin învățăturile lor, în toată biserica și în toată lumea creștină. Dăm slavă Lui Dumnezeu pentru toate, pentru că, aici, la Roman, în acest an, se vor împlini 160 de ani de învățământ teologic, iar înaintașii noștri, predecesori ai scaunului eparhial de la Roman, nu au făcut abstracție de școala teologică. De aceea, întotdeauna, așezământul acesta a fost aici, la poarta Episcopiei, la poarta Arhiepiscopiei, la poarta Centrului Eparhial și nicăieri parcă mai propice un loc ca acesta nu se putea găsi. Aici, elevul seminarist nu poate să aibă decât cele două drumuri – biserica și școala -, de care vorbesc sfinți părinți, cei Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. La poporul român, biserica a fost și școală, și spital, și ancoră a nădejdii, stâlp și temelie a adevărului.
Dorim să mulțumim, în această zi închinată Sfinților Ierarhi ai lumii, celor care au primit binecuvântare să facă parte din corpul profesoral. De aceea, am sugerat să se dea acestei săli de învățământ teologic numele celui care a fost protopop la Roman, Dimitrie Matcaș, care este atât de mult pomenit, mai ales în această perioadă când se vorbește de unire. Dăm slavă Lui Dumnezeu pentru toate și mă alătur și eu părintelui director, să mulțumim celor care binevoiesc a sprijini școala noastră, domnului primar și tuturor celorlalți. Să vă binecuvânteze Dumnezeu!”.
* ”Mulțumesc tuturor celor care au ajutat la desăvârșirea acestei frumoase săli de lectură”
Pr. prof. Ionuț-Alexandru Amărinii, directorul Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” Roman, a mulțumit tuturor celor care și-au adus sprijinul și contribuția la realizarea acestui obiectiv important pentru unitatea școlară: ”Înaltpreasfințite, dragi prieteni ai școlii noastre, elevi, distinși colegi, astăzi este o sărbătoare minunată a acestei școli, pentru că ne-am dorit cu toții să avem un spațiu destinat lecturii. În vederea acestui deziderat, am simțit ajutorul celor Trei Ierarhi, pentru că, în mai puțin de trei luni, am reușit să schimbăm funcționalitatea unei încăperi ce, odinioară, era un dormitor de mari dimensiuni. Preluând povața Înaltpreasfițitului Ioachim, era necesară înființarea unui centru de informare, care poartă numele întâiului director al acestui seminar, pr. iconom Dimitrie Matcaș, preot unionist sub efigia unirii de la 1859, atât pentru comunitatea romașcană, cât și pentru Moldova. Proiectul de modernizare a unor spații a demarat acum un an și jumătate, datorită ajutorului primit din partea autorităților locale, pentru modernizarea sistemului termic. Îi mulțumim domnului primar pentru ajutorul acordat. Apoi, am avut un proiect de schimbare a tâmplăriei fațadei, proiect realizat cu aprobarea Direcției Județene de Cultură și Patrimoniu, dar și modernizarea paraclisului ”Sfântul Gheorghe”. Toate aceste lucrări s-au efectuat printr-o subscripție publică minunată. De aceea, vreau să mulțumesc nu numai celor care au ajuns, astăzi, alături de noi, ci tuturor celor care au ajutat la desăvârșirea acestei frumoase săli de lectură!”.
* ”Aici, la Roman, reușim să punem credința pe primul loc”
Lucian Ovidiu Micu, primarul municipiului Roman, a avut, de asemenea, o cuvântare emoționantă: ”Cu toate că, aparent, trăim într-o lume din ce în ce mai dezbinată, noi, aici, la Roman, părem din ce în ce mai uniți. Asta, ca să le facem în ciudă altora… Mă bucură că Romanul capătă o însemnătate din ce în ce mai mare la nivel național și trebuie să ne bucurăm cu toții de acest lucru. Este foarte important că, deși trăim într-o lume din ce în ce mai digitală, tehnologizată, reușim aici, la Roman, să punem credința pe primul loc, pentru că așa ne educăm pe noi, așa educăm și copiii noștri. Credința trebuie să fie până la urmă lait-motivul după care dăm viață. Vă doresc mult succes în activitatea dvs. și vă asigur că Primăria Roman va depune în continuare toate eforturile necesare pentru a oferi condiții pentru educție de calitate! Vă asigur de tot sprijinul meu!”.
* Pr. Iconom Dimitrie MATCAȘ
Figură renumită între personalitățile clericale din cetatea mușatină a Țării de Jos, pr. Dimitrie Matcaș, director al Seminarului din Roman între anii 1858-1882, și-a consemnat numele în panteonul marilor noastre energii naționale.
Preotul Dimitrie Matcaș s-a născut la 10 aprilie 1817, în comuna Oancea, din fostul județ Covurlui (astăzi, Galați), într-o familie de săteni harnici și onești. Tatăl său, Andrei, era originar din satul Matca, Tecuci, de unde apoi și-a luat și numele.
Buni creștini, Andrei și Ecaterina, văzând că fiul lor Dimitrie dovedește dragoste pentru învățătură și evlavie pentru Biserica strămoșească, i-au încredințat ieromonahului Sofronie Balmuș, pentru a-i preda primele cunoștințe de carte, scrierea și citirea ceaslovului și a Psaltirei. Ieromonahul Sofronie Balmuș, fiind originar din Oancea, l-a luat pe tânărul Dimitrie sub ocrotirea sa, la Mănăstirea Bisericani, unde a ucenicit doi ani.
În anul 1839, a intrat elev al Seminarului «Veniamin» din Iași, pentru a se pregăti în vederea misiunii preoțești. Deși, prin moartea timpurie a tatălui său, era amenințat să întrerupă cursurile începute, datorită generozității unui cumnat de soră, tânărul Matcaș a terminat studiile seminariale în anul 1845, printre cei dintâi elevi ai seminarului, merit pentru care, în același an, a fost numit pedagog, la Seminarul «Veniamin» de la Socola, avându-l ca rector pe Filaret Scriban. În 1845, este numit conducător și profesor al Școlii catehetice din Roman, iar în anul 1848, după o rodnică activitate de preot și «catihet», Dimitrie Matcaș a primit rangul de iconom, distincție ce se acorda cu greu preoţilor tineri în vremea aceea. Peste doi ani, în 1850, a fost numit protoiereu al Romanului, cu Decretul nr. 533. La 14 august 1851, iconomul Dimitrie Matcaș a fost numit președintele Consistoriului eparhial. La 1 septembrie 1858, seminarul din Roman își deschidea cursurile, având ca director pe preotul Dimitrie Matcaș.
Părintele director Dimitrie Matcaș a fost membru în Divanul Ad-hoc, militând pentru unirea Principatelor Române, luând parte la toate actele naționale importante din timpul său. Pentru munca sa spornică și încununată de merite în divanul Ad-hoc, unde s-a pus temelia formării statului național român modern, preotul Dimitrie Matcaș a fost decorat cu ”Steaua României”, iar, după Unire, a fost ales deputat, post de onoare pe care l-a păstrat neîntrerupt până în 1866.
S-a stins din viață la 27 octombrie 1893, în Roman, în casele sale care se pot vedea și astăzi pe strada Vasile Alecsandri nr. 6, fiind îngropat în cimitirul orașului Roman.
Bogdan CIOBANU