Sunt doi ani de când Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț este condus provizoriu. După ce a fost demis ultimul manager ajuns acolo prin concurs, au urmat felurite numiri interimare, oameni din interiorul, dar și din afara spitalului. Experimentele, cum le-am putea numi, impuse mai mult sau mai puțin de condiții obiective, s-ar putea opri în curând. Până atunci, însă, există un spital. Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Unul din cei mai mari angajatori ai județului, cu peste 1.600 de salariați, cu o organigramă și un stat de funcții în permanentă ajustare. O adevărată uzină care, prin prisma activității sale – Sănătatea -, ar trebui să funcționeze cu motoarele turate la maximum și să nu aibă grija zilei de mâine, fiindcă dintotdeauna au existat oameni bolnavi și oameni care-i vindecă. Sigur, asta într-o realitate utopică. Realitatea cotidiană ne arată, însă, o uzină care merge în trei viteze – încet, încetișor și pe loc. Cam ca țara, așa…
Spitalul județean are personal – sigur, nu complet, nu tot bine pregătit, nu mereu competent -, are dotări – nu complete, nu suficiente, nu pe cât i-ar trebui -, are parte și de investiții – nu destule, nu bine făcute, nu toate oportune, și mai are pacienți – destui, poate chiar prea mulți, dar nu mereu bine îngrijiți. De aici pornește discuția. În perioadă de relanti electoral, între promisiunile de acum doi ani și cele din 2020, viitorul Spitalului județean este greu de întrevăzut, mai ales prin cortina grea a intereselor care s-au învârtit mereu în jurul său. Și încă o mai fac.
Cum văd soarta Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț profesioniștii din domeniu, oameni importanți din sistem, șefii de secții, aspiranții la statutul de medic? Cei care, în definitiv, sunt parte a acestei uzine de sănătate? Vă prezentăm, în cele ce urmează, câteva din opiniile celor care au acceptat să răspundă. Pentru că asta e altă boală grea în vremurile actuale: să răspundă, asumat, coerent și responsabil… (C.I.)
Dr. Ioan Gabriel Manea, șeful secției Chirurgie generală, abia ieșit din operație, își spune pe fugă părerea despre ce urmează pentru spital:
”Este bine! Facem operații, avem saloanele pline, avem ce ne trebuie, deocamdată.
Spitalul Județean de Urgență Neamț trebuie să existe, că nu se poate fără el. Sperăm să fie și mai bine… Știți, întotdeauna ne dorim mai bine. Măcar un pic mai bine, că așa-s vremurile… Sunt multe de făcut. De pildă, sălile de operații cele noi, de deasupra clinicii Phoenix, care trenează de ani de zile”.
Dr. Iosif Koszeghi, președintele Colegiului Medicilor Neamț, fost șef al secției Chirurgie, fost director de spital, e ceva mai exigent: ”Eu cred că se va dezvolta mult partea de dotări, care să ofere posibilitatea efectuării unor operații complexe, ca și până acum. Să nu uităm că, printre spitalele din România care au început chirurgia celioscopică sau laparoscopică, se află și spitalul nostru.
Noi întotdeauna am ținut pasul cu tehnica modernă. Problema este că ne trebuie și susținere financiară.
Dar am înțeles că, în curând, vom primi un echipament de investigație magnetică nucleară. Mai este și aparatul de radiologie de la Pediatrie, care am înțeles că este performant și va intra în curând în funcțiune. Mai intră în discuție Radiologia de la spitalul nou, unde, din cauza folosirii intensive, aparatele au mai început să obosească. Este foarte importantă o investiție pentru repararea lor. Chiar dacă va fi dat în folosință aparatul nou, trebuie să avem și o linie de rezervă, pentru că incidente tehnice pot apărea oricând. Dacă vorbim de personal, încă este nevoie, pentru că, până la urmă, de felul în care noi avem posibilitatea să ne ocupăm de ei, crește și calitatea actului medical. Se impune ajustarea și pe parte de personal mediu – asistente, infirmiere, îngrijitoare. Dacă ar fi să dau o notă, în comparație cu alte spitale din țară, eu aș da nota 8, și la dotare cu personal, și la dotarea cu echipamente și aparatură”.
Dr. Carmen Martin, medic șef al secției Cardiologie: ”Este foarte bine că avem mulți medici tineri, care au venit și mai vin la noi, la spital. Noi, medicii cu ani mulți de vechime, am fost oarecum îngrijorați că cei tineri vor continua să plece în afară și vor lăsa spitalele, pacienții și toată munca generațiilor din urmă. Și mă bucur că au venit – și mai vin încă – medici tineri, din toate specialitățile, nu doar cardiologi.
Cred că sunt șanse ca, totuși, să-mi văd visul cu ochii: să fie pe secție cardiologi specializați, astfel încât și pacienții noștri să fie mulțumiți că li se poate face aici cam tot ce e nevoie pentru diagnosticarea afecțiunilor cardiovasculare.
În rest, noi știm că aici, în acest spital, toată lumea muncește din greu și se străduiește să facă față cerințelor. Care nu sunt multe și nici ușoare, dar, cum nu-mi este în fire să mă plâng sau să mă las doborâtă de obstacole, știu că și colegii mei sunt niște luptători, așa încât cred că Spitalul va fi un furnizor din ce în ce mai bun de calitate în sănătate”.
Dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul interimar al spitalului vorbește apăsat de investiții: ”Ce văd eu acum este faptul că trebuie investiții foarte mari făcute la acest spital. Sunt secții care trebuie neapărat reabilitate: secția de chirurgie, secția ATI… Și vorbesc de reparații capitale, de bloc unic chirurgical pentru a comasa tot ce înseamnă intervenții chirurgicale din spital și cu secția de reanimare în acest bloc, un circuit absolut frumos și normal. Mă gândesc, de pildă, la spitalul din Bistrița, care are un bloc operator unic, am văzut doar niște imagini de la acest spital, arată nemaipomenit. Dar ceva ar trebui făcut și la noi, e o investiție foarte mare și anul acesta banii sunt foarte puțini. Planul de investiții pe anul 2018 cuprinde un capitol de lucrări, vorbim de circa 24 milioane lei: trebuie să terminăm Pediatria – e vorba de suma cu care Consiliul Județean s-a angajat să finanțeze lucrările, mai e o parte de la Ministerul Sănătății -, mai este expertiza pentru lucrările suplimentare de la Pediatrie care trebuie făcută, mai sunt lucrări de reparații și reabilitare la bucătărie și la spălătorie, trebuie refăcut sistemul de ventilație și avem de făcut documentația tehnică… Mai avem reparații la ascensorul din spitalul vechi, este la fel de bătrân ca și clădirea… Anul trecut, de pildă, s-a stricat de foarte multe ori. Trebuie lift la secția de Boli Infecțioase – nu este și infirmierele se chinuie cu bolnavii pe scări, trebuie lift la Psihiatrie. Sperăm să se facă extinderea UPU, nu este proiectul nostru, dar visăm la el… Proiectul am înțeles că este finalizat. Sperăm să înceapă lucrările de extindere și construire la pavilionul nou, cel din prelungirea spitalului nou. Finalizăm curând proiectul pentru Sterilizare, cu igienizare și montarea echipamentului nou. Aparatul de radiologie nou, cel de la Pediatrie, îl montăm la Radiologie, tocmai a fost demontat cel vechi și am primit bani de la Consiliul Județean ca să facem igienizare și amenajarea spațiului pentru cel nou. Până se montează cel nou, avem două aparate radiologice în spitalul nou și avem aparatul de radiologie din spitalul vechi. Nu vreau să mă hazardez, dar cred că, în maxim o lună, aparatul nou va fi în funcțiune. În același timp, amenajăm spațiul pentru amplasarea echipamentului RMN dat de la Ministerul Sănătății, cât de curând să poată fi dat în funcțiune.
Asta este, deocamdată… Ce putem face? Până la investiții mai mari trebuie să cârpim și să supraviețuim.
Mai avem în planul de investiții pe acest an ceva aparatură pentru Anatomia Patologică, ca să nu se mai ducă probele la Iași, e un microtom pentru examene anatomo-patologice și o placă pentru histochimie, sper să fie suficiente, în primă fază. Mai avem inclus un ecocardiograf pentru gravide în ambulator, e foarte important pentru ele să poată beneficia de aceste investigații fără să mai aglomereze spitalul. Ar mai fi nevoie de un ventilator pentru nou-născuții prematur, ca să nu-i mai trimitem la Iași, este unul, dar e vechi.
Pe partea de personal, încă nu mă pronunț, fiindcă aștept data de 1 martie când vom avea exact situația cu salariile.
Veniturile în sistemul public se anunță mult mai mari decât în cel privat. Dar eu nu știu dacă se pot asigura aceste salarii mai mari. Bugetul spitalul e la fel, tot atâtea cazuri vor fi contractate cu Casa de Asigurări, nu știu dacă vom avea buget mai mare, nu știu cât procent va fi alocat salarizării, nu știu cum se vor acorda sporurile, încă sunt discuții pe regulament și pe plafonarea la 30%.
Acum, de pildă, primim 1.900 de lei pe un caz rezolvat, nu știu dacă vom primi mai mult. Este o greutate pe spital, pe instituția publică, aceste măriri de salarii n-au mai fost niciodată în Sănătate. Dar fac apel la calm, vreau să cred că mărirea de salarii s-a făcut în cunoștință de cauză, că cineva s-a gândit că are de unde să ia și acești bani.
Stăm mai bine la personal. Anul trecut, de pildă, s-au angajat pe perioadă nedeterminată 37 de asistenți medicali. 25 au intrat în concedii de maternitate și creșterea copilului, însă nu putem deocamdată angaja decât pe perioadă determinată. Este nevoie de personal, toate secțiile ne-au trimis referat că au nevoie de asistenți medicali, de îngrijitori, de infirmiere, dar nu este buget și nu știu, deocamdată, ce pot face. Sunt secții unde este nevoie acută de asistenți și infirmieri, cum e la UPU, de pildă, unde avem mulți cu contracte cu timp parțial, la Infecțioase e nevoie, la Pediatrie nu mai zic, la obstetrică-ginecologie ar mai fi nevoie, dar s-a mai rezolvat prin desființarea cabinetului de internări, la ATI este nevoie, la Ortopedie mai trebuie. Și medici ar mai trebui la ATI, la Radiologie, la Pediatrie, la UPU și la diabet.
Dacă ar fi să acord o notă, aș da 10 personalului care muncește în condiții atât de grele, pentru felul în care s-a mobilizat, mai ales în ultima perioadă. Mai mult de 7 n-aș da pentru dotare. Dacă aș fi pacient… nu știu ce notă aș da, depinde.
Pentru că, totuși, cu mijloacele pe care le avem, putem să avem grijă de un pacient, putem să facem eforturi să stabilim un diagnostic, să-i acordăm îngrijirile de care are nevoie și, dacă nu putem, atunci îl trimitem acolo unde se poate mai mult. Dar să nu uităm că medicina se face 60% prin examen clinic – de multe ori pui un diagnostic numai din consultul clinic – și 40% bazat pe investigații medicale. Se face un abuz de investigații paraclinice în ultima vreme, dar este și presiunea din partea pacientului, de înțeles, pe undeva, fiindcă fiecare se teme pentru viața lui”.
Economist Maricica Drăgan, directorul contabil al spitalului: ”Îmi doresc să fie finanțat în așa fel încât să putem face investițiile importante și necesare. După noua legislație, sunt mai multe constrângeri. În afară de cheltuielile de personal, pentru care avem promisiunea că vor fi asigurate măririle, mai sunt cheltuielile cu bunurile și serviciile, adică medicamente, materiale sanitare, diverse lucrări de reparații. Avem ordonanța care ne impune diminuarea cu 10% a cheltuielilor la acest capitol, față de bugetul de anul trecut, și este valabilă și pentru bugetul pe tot anul. Ceea ce este greu pentru noi. Plățile făcute anul trecut s-au făcut tot în limita bugetului și n-au satisfăcut nici necesitățile. În concret, diminuarea este mai mare de 10%.
Nu vreau să speriem pe nimeni, dar va trebui să strângem cureaua la tot – medicamente, materiale sanitare, reactivi, dezinfectanți.
Și anul trecut s-au făcut internări de 2-300 mai mult decât s-a contractat cu Casa de Asigurări. Și asta a dus la economie. Nu știu cum va fi contractul de anul acesta, oricum nu la ce s-a realizat anul trecut. Având în vedere un cost mediu ponderat decontat, de 1.500 lei pe pacient, și în baza indicelui de complexitate pe pacient, calculat în funcție de ce alte afecțiuni mai are, adică un plus la decontare, se ajunge la o valoare care poate fi mai mare, per total, care poate fi de 1.845 lei decontare pe pacient. Se adaugă celelalte venituri, din pacienții cu diagnostice înrudite, DRG-urile, din servicii de zi și pentru cronici realizăm 5 milioane de lei pe lună. Separat, mai obținem de la Ministerul Sănătății 3 milioane de lei pentru majorările salariale, ce vin din ultimii doi ani, care nu s-au acoperit din servicii medicale, ci au venit separat. Vor veni și de la 1 martie, la fel.
Per total, sunt 8 milioane lei venit, din care 7 milioane lei sunt salariile și contribuțiile, iar 1 milion rămâne pentru medicamente și materiale sanitare, alte cheltuieli, mai puțin utilitățile care sunt decontate de Consiliul Județean.
Suma de 1 milion pentru medicamente și materiale sanitare este aceeași ca și în anul 2017, în 2016. Un necesar acoperitor ar fi de 550.000 lei pe lună doar medicamente, plus materiale sanitare de 250.000 lei, alimente de 80.000 lei, dezinfectanți cam 60.000 lei, reactivi 300.000 lei, depășim acest milion, pe lună. Or, noi trebuie să reducem cu 10% cheltuielile la acest capitol, în condițiile unui necesar mult mai mare. De asta spun, avem nevoie de finanțare mai bună.
Și, nu aș vrea să folosesc un clișeu, dar, ca să faci ceva, contează și stabilitatea echipei manageriale, implicarea conducerii… Ori, la noi, s-au tot perindat manageri, nici unul nu a fost lăsat să ducă la bun sfârșit ce a început.
Poate contează și susținerea autorităților. Din punct de vedere administrativ, nota mea este undeva la 7-8. Am vizitat și alte spitale din țară, Moinești de exemplu, și am constatat cât de mult contează stabilitatea echipei manageriale, să te poți concentra și asupra indicatorilor medicali, și asupra indicatorilor financiari. Responsabilizarea medicului șef de secție este la fel de importantă, de-acolo începe celula spitalului: dacă medicul înțelege să-și respecte bugetul, pentru că de-acolo pleacă și consumurile și atragerea veniturilor, dacă înțelege să-și limiteze internările lungi și să realizeze mai multe internări de zi, poate ajunge la un echilibru. Dar ne-am obișnuit să facem tot felul de investigații, tot mai multe și tot mai scumpe. Dacă ar fi un manager prin concurs, ar trebui să pună umărul să echilibreze și partea medicală, și partea economică”.
Radu Nastasă, psiholog principal în cadrul secției Oncologie: ”Din punctul meu de vedere, dacă nu se va întâmpla nimic, în sensul alegerii unei conduceri profesioniste la Spitalul Județean Neamț, unitatea sanitară nu are șansa să ajungă să satisfacă tot ce înseamnă așteptări din partea nemțenilor. Și spun asta pentru că nu există, sub nicio formă, strategie pe termen lung, nici măcar pe termen mediu.
Se repară, se peticește, se mai reface câte o secție. Însă nu am văzut până acum să existe o viziune pentru spitalul nostru. Mai mult decât atât, uneori se alege câte o secție ce urmează să fie renovată și dotată, dar fără să văd în spate vreo analiză a patologiei la nivelul județului, să vedem dacă secția respectivă era, într-adevăr, cea care necesita cele mai multe dotări sau cele mai multe investiții.
Cât timp se lucrează așa, nu văd ca Spitalul să reușească să ajungă acolo unde ar trebui să fie – cea mai performantă unitate sanitară din județul Neamț.
Părerea mea este că omul sfințește locul și avem, în mod evident, specialități prin care suntem în vârf, avem specialități în care suntem la nivelul unor spitale mult mai dotate, al unor clinici universitare. Dar, dacă luăm ca ansamblu unitatea sanitară, cred că se vede faptul că s-au schimbat managerii extraordinar de des. Cred că se vede faptul că personalul medical nu știe cine conduce astăzi un anumit departament, cine va fi mâine. Cred că această lipsă de stabilitate și lipsa unei viziuni își pun amprenta pe activitatea spitalului, în ansamblul său. Spun asta, deoarece o secție poate să fie performantă, însă fiind vorba și de consulturi interdisciplinare, aici e nevoie de mai mult decât să ai o secție performantă.
Așteptările pacienților cresc, e normal să fie așa. Având în vedere și starea infrastructurii din județul Neamț – iar aici este nevoie de alte investiții – mai sunt și alte aspecte de luat în discuție. Fiindcă dacă, de pildă, apare un eveniment cardiac în Borca, la celălalt capăt de județ, ce îi putem noi oferi pacientului ca să-l aducem în timp util, până aici?! E doar un mic exemplu și, repet, nu văd să existe o strategie de dezvoltare a sistemului sanitar la nivel județean. Mai ales ținând cont de apropierea de Iași, de Târgu Mureș… Când ai o unitate sanitară atât de mare, cum este spitalul nostru, ar trebui, teoretic, să ne dezvoltăm ținând seama și de ce avem în jur. În acest moment, trăim într-o țară în care politicul este la fiecare nivel. Și când spun de sprijinul politicului, mă refer la toate nivelurile: pornind de la Ministerul Sănătății, Camera Deputaților, Senat, Consiliu Județean – care este implicat direct și are răspundere directă legat de viitorul spitalului, e și finanțator al spitalului.
Dacă tot vorbim de Spitalul Județean Neamț, mi-ar place să văd o implicare și a Primăriei municipiului Piatra Neamț, care este zero de atâția ani. Spun asta, pentru că majoritatea pacienților de la Spitalul Județean sunt pietreni. Și nu văd nici alternative oferite de Primărie Piatra Neamț, pe considerentul că este un domeniu pe care-l lasă în curtea celorlalți. Nu e normal să se întâmple așa. Și, ca să dau un exemplu, iarna, de pildă, ajung la spital multe persoane fără adăpost. Cât de normal este ca persoane fără adăpost să ajungă la spital și nu cumva de aceste persoane ar trebui să se ocupe Primăria Piatra Neamț?
E numai un mic exemplu, dar, având în vedere că un procent atât de mare dintre pietreni sunt pacienții Spitalului Județean, nu ar fi normal ca Primăria să sprijine cumva spitalul ăsta?! Majoritatea prezentărilor în UPU, la noi – din câte am observat anterior, nu știu în ultima perioadă ce mai spun statisticile -, nu era necesară! Și, atunci, medicina primară poate ar trebui și ea sprijinită, într-un fel. Măcar prin campanii de informare, pentru ca pacientul să meargă întâi la medicul de familie, nu în UPU. Sau avem secție de paliație în spital și mulți pacienți ajung… cu programare?! Nu ai cum să programezi accesul la paliație! Dar sunt atât de multe neajunsuri…! E greu să le luăm pe rând, dar sunt aspecte de care tot Primăria ar putea să se preocupe și să înființeze diverse servicii sociale, pentru vârstnici, așa cum multe localități și-au făcut. Eu nu am văzut ca Primăria Piatra Neamț să ia în calcul, vreodată așa ceva. Ei au de sponsorizat echipe de fotbal, nu-i interesează sănătatea pietrenilor, cel puțin din punctul meu de vedere”.
Ion Asaftei, vicepreședintele CJ Neamț: ”Consiliul Județean Neamț va continua asigurarea finanțării către Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, astfel încât proiectele începute deja să fie duse la bun sfârșit, iar prioritățile identificate în cadrul unității spitalicești să fie rezolvate! Avem toată disponibilitatea de a vedea Secția Pediatrie cu lucrările care se derulează duse la bun sfârșit! Până la jumătatea lunii iulie 2018, proiectul va fi finalizat și trebuie să fie totul încheiat cu succes și această secție să fie una de nivel european din toate punctele de vedere! Tot din vară va funcționa noul aparat RMN, obținut prin Ministerul Sănătății, pentru care se amenajează spațiul corespunzător, iar astăzi, 14 februarie, a fost postat pe SEAP anunțul conform căruia se urmărește realizarea lucrărilor pentru reabilitarea și igienizarea Blocului Alimentar. Două dintre secțiile importante ale spitalului, Psihiatria și Bolile Infecțioase, vor fi dotate cu lifturi și lista dotărilor pe care le avem în plan poate continua. Desigur, putem expune fiecare proiect în parte, fie că este mai vechi, cum e cazul supraetajării Blocului Chirurgical, unde se vor realiza spații pentru vestiarele cadrelor medicale, sau mai nou, cum e cazul extinderii parcării spitalului, extrem de necesară atât pentru pacienți, aparținători, cât și pentru angajații unității sanitare. Același accent îl pun și pe resursa umană. Îmi doresc foarte mult să se rezolve deficitul de medici cu care se confruntă spitalul, și am în vedere secțiile Radiologie, ATI, Pediatrie și Diabetologie. Aceste posturi vor fi scoase la concurs la fel cum vor fi scoase și unele de asistent medical, ce trebuie ocupate temporar, întrucât foarte multe cadre medii au intrat în concediu de creștere a copilului. Toate aceste posturi vor fi scoase la concurs după votarea bugetului. Ca o concluzie, Consiliul Județean Neamț va menține susținerea financiară către Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț! Sănătatea este un domeniu esențial, față de care trebuie să ne arătăm tot interesul și această unitate trebuie să fie una care să certifice siguranța pacientului și a angajatului!”.
2 comentarii
Interimatul va tine pana se va gasi un om (o sotie / amanta de psd-ist – alde) care sa termine facultate de management medical (oricum, oricare altul este depasiti, nesustinut si nici la licitatii si bani de campanie electorala nu se pricepe – cat despre sanatate nemtenilor: sanatate la toti!).
Completare la “privitor”: si sa fie din Targu Neamt. Obligatoriu.