Viorel Stan, până mai ieri inspectorul școlar general al județului Neamț, intră astăzi în rândurile deputaţilor. El va depune jurământul astăzi, la ora 10, în faţa colegilor deputaţi, după ce comisiile de validare s-au întrunit ieri, 12 februarie, și n-au găsit nimic să-i reproșeze.
Viorel Stan devine, astfel, deputat de Neamț, urmare a listei PSD la alegerile parlamentare și grație demisiei colegului său Ioan Munteanu.
Din CV-ul său oficial (vezi aici), întins pe câteva pagini mulțumită activității sale didactice și a cursurilor de tot felul absolvite, se cuvin reținute funcția de șef al ISJ Neamț, pe care o ocupă din 2012 încoace, titlul de Doctor în Management și Master în Managementul Educațional, precum și activitatea sa la catedra de Chimie, în principal la Colegiul Național ”Roman-Vodă”.
”Am mari emoţii… Ce pot să spun… Merg în Parlament cu promisiunea să nu-i dezamăgesc pe cei care m-au ales şi sper ca, până la sfârşitul acestui mandat, să reuşesc să duc la îndeplinire tot ceea ce mi-am propus, pentru ca locuitorii judeţului Neamţ şi acest judeţ să ocupe unul dintre locurile importante între judeţele din Moldova”, a declarat Viorel Stan, înainte de depunerea jurământului de credință față țară și popor. (E.C.)