Actualizare: Din nefericire, consilierii din opoziție ai PNL și PMP nu au înțeles importanța acestei hotărâri și au votat împotrivă. Cum era necesar votul a două treimi dintre consilieri, hotărârea a picat și mobilierul este condamnat să rămână la Consiliul Județean cel puțin până la proxima ședință când s-ar putea ajunge la un compromis mai mult decât necesar.
Știre inițială
Prefecții de Neamț ai celui mai performant guvern din istoria României au grave probleme în momentul când trebuie să-și ia în primire biroul, mai ales în ce privește mobilierul. Ne amintim că Vasile Panaite a comandat mobilă nouă, pe persoană fizică, iar, când guvernul l-a anunțat că nu mai are nevoie de serviciile sale, a plecat cu tot cu ea.
Daniela Soroceanu, noul prefect, s-a trezit nu doar cu numirea și învestirea, ci și în fața faptului împlinit de a nu avea mobila necesară bunei desfășurări a activității. Și, pentru că nu și-a permis să comande mobilă pe persoană fizică, a solicitat Consiliului Județean să împrumute Prefecturii piesele de rigoare pentru biroul unde-și desfășoară activitatea.
Evident, în virtutea colaborării trecute, prezente și viitoare, președintele Ionel Arsene a promovat o hotărâre, a expus, regulamentar, motivele legale și oportunitatea și a introdus proiectul suplimentar pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean, de azi, 30 martie. În felul acesta, cu acordul consilierilor, prefectul Daniela Soroceanu va avea un mobilier prietenos și familiar.
Analizând în profunzime hotărârea, s-ar putea spune că, la Neamț, s-a făcut primul pas spre descentralizarea despre care se vorbește acum la Guvern și la PSD. Consiliul Județean a plătit un mobilier care, timp de un an, va fi la dispoziția Guvernului, prin reprezentantul său în teritoriu. Cu titlu gratuit, deoarece Guvernul are multe alte priorități la categoria cheltuieli.
Din alt punct de vedere, s-ar putea zice că s-a stabilit și un target pentru perioada cât Prefectura va fi condusă de Daniela Soroceanu: cel puțin un an. Evident, când va părăsi postul, mobilierul va lua drumul înapoi spre biroul secretarului de județ, dacă nu cumva, între timp, se va comanda altul, mai trainic și mai frumos.
Pentru conformitate, iată ce a cerut Prefectură și a dat Consiliul Județean.