Motto: Secretul meu a fost muncă, disciplină şi maeştrii…
Într-o lume post-modernă, ce pendulează între inepţie şi spirit ludic, apar personaje parcă rupte din basme şi aruncate în timpul semiobscur. Realitatea cotidiană ne obturează perspectiva asupra frumosului, bunului simţ şi dramului de religiozitate ce-l mai păstrăm în geneza ADN-ului nostru, asemenea unei utopii transmise din generaţie în generaţie.
Aşa s-a născut pe pământul României, la data de 6 iulie 1923, cel ce va purta stema şi stigmatul familiei Bălăceanu, urmaş al unei istorii multiseculare, aureolat de-o sete de cunoaştere ce, mai târziu, îi va fi cartea de vizită şi uşa deschisă spre o Europă realistă.
Rotind globul ocular în praful României contemporane, Constantin Bălăceanu-Stolnici este şi va rămâne un mit în vastele domenii în care s-a implicat, iar nouă nu ne rămâne decât să urmăm calea bătătorită de personalitatea mitului Bălăceanu.
– Sonoritatea numelui Bălăceanu este atât de puternică încât a răsunat timp de aproape şapte secole, dăinuind până astăzi prin persoana domniei voastre. O seamă de personalităţi marcante pentru istoria României şi nu numai, au făcut parte din familia dvs. Care este persoana cea mai emblematică din marea familie a Bălăcenilor?
Dragă Tiberiu, originea familiei mele este atestată, într-adevăr, de şapte secole, cu începuturi care sunt transmise mai mult prin balade populare, prin tradiţie, decât prin documente. Istoria familiei mele este o istorie tristă… marile proiecte, marile iniţiative pe care le-au avut anteriorii mei, nu prea au reuşit şi au plătit scump. Primul personaj care este cunoscut în familia noastră Cneazul de la Balaci, aşa cum o relatează istoria familiei mele, are o moarte tragică.
– Care erau atribuţiile lui în ţările române?
Printre altele, a fost însărcinat să conducă un convoi protocolar, cum am zice noi astăzi, în Serbia de pe vremea aceea, şi în cursul acelei expediţii a fost omorât. Vedeţi, dle Tiberiu, istoria familiei mele începe cu un asasinat.
– Într-o ordine cronologică, puteţi enumera personajele emblematice din familia dvs.?
Una din primele mari personalităţi a fost Aga Bălăceanu, în sec. XVII-lea, deoarece, împreună cu Şerban Cantacuzino, au cultivat ideea să transfere Ţara Românească de sub tutela otomană sub tutela habsburgică. Era exact momentul după eşecul asediului Vienei, unde habsburgii porniseră ofensiva lor mare pentru a se extinde şi au vrut să profite de acest lucru. Rezultatul a fost o confruntare militară la Zărneşti, în care strămoşul meu a fost omorât. Capul lui a fost expus, după aceea, la ordinul sultanului turc, în cartierul istoric al Bucureştiului. Un alt personaj important este bunicul-bunicului meu, Banu Bălăceanu, care a avut două mari idei. Prima idee a fost una culturală – să transforme Academia Domnească, care era grecofonă, într-un colegiu, o universitate care să fie românofonă, lucru care a fost destul de dificil. L-a avut asociat pe Iordache Golescu, într-o politică de presiune asupra elitelor universitare, care erau grecofone, şi asupra lui Caragea Vodă, care era tot grec, şi au obţinut până la urmă înfiinţarea colegiului ”Sf. Sava”. A doua mare idee a fost să menţină, în cadrul politicii instaurate de ruşi, o oarecare independenţă a ţării, lucru care era compromis în special de articolul ce s-a adăugat după aceea, a regulamentului organic şi care anula, practic, autonomia Ţării Româneşti. În confruntarea aceasta s-a opus, nu a mai făcut parte din comisia respectivă şi sunt zvonuri pe care le-a răspândit şi Karl Marx că ar fi fost asasinat de ruşi pentru a se răzbuna, ceea ce eu, personal, nu cred. Acestea sunt două personalităţi marcante din istoria noastră, dar mai este un personaj pitoresc, aş zice eu. El nu face parte din ascendenţa mea directă şi se numeşte Manole Bălăceanu. Influenţat de iluminismul francez din sec. al XVIII-lea, s-a lansat într-o aventură socialistă, intrând în opoziţie cu dictatura vremii şi sfârşind în puşcărie. După cum spuneam, este un personaj mai pitoresc, având o altfel de viaţă care, la vremea aceea, nu mai era conformă cu tradiţiile vechi ale aristocraţiei româneşti. Aceştia sunt pilonii stabili a ceea ce a însemnat intelectualitatea şi verticalitatea familiei Bălăceanu.
– O dovadă a vechimii numelui de Bălăceanu şi, în acelaşi timp, a importanţei este reprezentată de blazonul familiei. Cum a luat naştere blazonul şi ce simbolizează această ”carte de vizită” a familiei dvs.? Astăzi face parte doar dintr-o semnătură a trecutului sau o utilizaţi la acelaşi nivel istoric de pecete?
Problema stemelor, căci termenul de stemă este mai corect decât cel de blazon, termenul blazon venind din limba germană. De fapt, blazon era textul codificat prin care se descria stema de către herald, pe cale orală, a cărui venire era anunţată de trompete. În Ţările Române, nu exista sistemul heraldic organizat, precis, structurat cum a existat în vest. Iar stemele nu puteau să fie inventate sau confecţionate la întâmplare, ele trebuiau să fie primite, concesionate de domnitorul sau regele ţinutului respectiv.
– Trebuie să ţinem cont de problema concesionării stemelor, deoarece românii nu prea aveau de la cine primi în dar stemele şi le confecţionau singuri.
Da, aşa este, boierii români au avut steme făcute de ei, pentru a pecetlui documentele, mai ales că mare parte din populaţie era analfabetă şi trebuia să-i recunoască după ceva. Aceste steme boiereşti sunt mai puţin sistematice şi mai puţin reglementate, mai puţin anarhice, cum spune Cernovodeanu, în Heraldica Românească. În acest context, stemele pe care le-am găsit, în legătură cu Bălăcenii, cuprindeau trei săgeţi şi un leu. S-a spus că cele trei săgeţi sunt comemorative bătăliei de la Rovine, unde trei fraţi Bălăceni au murit în bătălie, iar leul este considerat ca fiind o rămăşiţă a unei întâmplări.
– Sunt atestate istoric prin scrieri sau transmise pe cale orală?
Transmise pe cale orală prin balade. Această baladă cu leul încă mai circulă, în care se povesteşte că, la un moment dat, un leu făcea mari pagube şi nimeni nu se încumeta să-l vâneze, atunci doi boieri, unul Bălăceanu şi celălalt Gurbeanu, s-au lansat în aventura respectivă, reuşind să omoare leul. Obştea le-a fost recunoscătoare, spunând că Bălăceanu să aibă leul ca semn al familiei şi numele de Gurbea să fie dat câmpului respectiv, care îi poartă numele până astăzi.
– Stema familiei Bălăceanu este confecţionată de cei din familie sau concesionată?
Noi avem o stemă concesionată de împăratul Leopold, dată lui Aga Bălăceanu, când l-a făcut conte al Sfântului Imperiu, în jurul anilor 1690, unde sunt prezente cele trei săgeţi, dar, în locul leului, sunt puse o armă şi un cap de turc tăiat, pentru că erau un fel de sintagmă simbolică a unei atitudinii antiotomane. Cei din Valahia nu au putut să-l poarte şi de aceea au rămas cu leul respectiv, deci stema pe care o avem noi este concesionată de curtea imperială de la Viena.
– La ora actuală, ataşaţi stema ca antet pe corespondenţă?
Înainte era mai greu, trebuia gravată, era necesar o hârtie specială, dar acum, când trimit scrisori oficiale, folosesc stema.
– În anul 1952, aţi fost exclus de la catedra de medicină pe motive politice. Cum aţi suportat această lovitură dată de sistemului comunist? Prin ce mijloace v-aţi menţinut verticalitatea în acele vremuri ale hazardului intelectual?
Dacă tot am vorbit de stemă să vă spun, dle Tiberiu şi o anecdotă: când am fost dat afară din învăţământ, m-a chemat ministrul sănătăţii, deoarece acela a fost singurul an în care facultatea de medicină a aparţinut direct de ministrul sănătăţii.
– Cine era ministru?
Saragea. Mi-a spus că trebuie să mă dea afară pentru că port inelul cu pecetea Bălăcenilor, că-l port ostentativ şi că nu este cazul ca, în faţa studenţilor, să apar aşa. Ulterior, şi-a cerut scuze pentru gestul extrem, dar a justificat că aşa au fost ordinele. Oricum, mi-a părut rău că am fost scos din învăţământ, dar asta era regula jocului atunci, toţi cei care au făcut parte din aristocraţie sau care se implicaseră în politica ţării erau sacrificaţi. Eu am scăpat relativ uşor, m-au scos din învăţământ, dar m-au lăsat în sistemul medical bucureştean.
– De ce credeţi că nu v-au exclus de tot din sistem?
Nu m-au exclus de tot deoarece aveau nevoie de mine pentru cercetarea ştiinţifică, pe care am fpcut-o marginal din punct de vedere instituţional, dar cu acces la toate manifestările ştiinţifice, fără a fi încadrat în institutul academiei. Mă bucur, totuşi, că am putut practica medicina în sistemul medical bucureştean, începând în policlinică, după aceea în Institutul de Geriatrie.
– Cercetare în domeniu aţi putut face?
În primă fază nu am făcut, dar m-am axat pe cercetare de ordin teoretic şi marele meu noroc a fost că atunci a început cibernetica şi am fost pionierul ciberneticii sistemului nervos în România, dar şi în Europa.
– Presupun că peste graniţă nu aţi reuşit să plecaţi!
Ba da, din cauza ciberneticii m-au lăsat să particip la diferite evenimente.
– Însoţit de securitate sau v-au lăsat ”liber”, ştiind că aveţi familia sub ”privirea lor”?
Ei au riscat să mă lase liber, ştiind că aveam şapte persoane în ţară care depindeau de mine, părinţii mei, socrii, copiii nevestei mele din prima căsătorie şi toţi depindeau de mine. Dle Tiberiu, nici pe mine nu m-a tentat, aşa cum a fost de obscură perioada, făceam cibernetică aici şi era interesant.
– Privind în societatea contemporană, ”mândria ţării” sau, mai bine spus, tineretul postmodern, ce trece printr-o perioadă de declin psihologic, ne face să ne punem semne raţionale de întrebare. Această involuţie a generaţiei tinere nu poate duce la nimic benefic pentru societate şi, implicit, pentru verticalitatea dortiă de ei. Cum percepeţi, într-o antiteză, tinerii paşoptişti şi cei actuali? Mai merg ei pe acelaşi drum iniţiatic al bunului simţ sau sunt forţaţi de împrejurări să-şi găsească modele în alternative oferite de sistem?
În primul rând, dle Tiberiu, nu sunt de acord cu termenul iniţiat, deoarece acest termen presupune, totuşi, un nivel de cultură mai specială. Dar cred că prima mare problemă cu care se confruntă tinerii din ziua de astăzi este problema modelului de urmat. Nu mai există reperele morale date de biserică, stat, lumea bună am putea spune, şi asta face ca tineretul să fie puţin mai liber. Un al doilea fenomen, revoluţia tineretului din anii 1970, despre care vorbeşte şi Mircea Eliade, dar el vorbeşte pozitiv, spunând că este o încercare de întoarcere la natură şi respingerea convenţiilor societăţii contemporane, dar totul a dus la un dezmăţ moral.
– Aţi pomenit de lipsa reperelor morale din cadrul instituţiilor statului, cu excepţia uneia în slujba căreia aţi practicat.
Da, aveţi dreptate, vina noastră, a medicilor, este reprezentată prin pilula anticoncepţională care a liberalizat viaţa sexuală. Aceste lucruri au dus la o dezorganizare a sistemului de valori morale ale societăţii şi, în acest context, a apărut această destrămare care se reflectă în special la nivelul familiei. Aţi văzut că famila modernă nu mai este familia veche, divorţurile sunt foarte frecvente, concubinajul este aproape o regulă.
– Puteţi face o antiteză între dezvoltarea dvs. şi cea a tinerilor din postmodernism?
Dezvoltarea mea a fost destul de riguroasă, eu am făcut liceul acasă, cu meditatori, sub supravegherea riguroasă a părinţilor, cu un program zilnic de muncă intelectuală, cu excepţia duminicii, care era liberă, în rest, zi de zi, lucru intelectual. Ca lectură suplimentară, mai exact ca obligaţie, trebuia să citim cărţile din biblotecă, o bibliotecă vastă, ce era făcută de Banu Bălăceanu şi care a fost arsă de comunişti.
– Citeaţi numai cărţi în limba română sau vă exersaţi şi cititul în limba franceză, ţinând cont de înclinaţia familiei dvs. spre partea francofilă?
Citeam cărţi în franceză şi germană. De altminteri, germana a fost prima limbă pe care am învăţat s-o vorbesc; mama ne învăţa româneşte şi guvernanta nemţeşte. Secretul meu a fost muncă, disciplină şi maeştrii, profesorii de la facultate care m-au format, muncă sistematică, cât de multă, pauze cât mai puţine. La tinerii din ziua de azi, s-a substituit motivaţia de-a avea o poziţie solidă în societate cu motivaţia de-a avea bani.
– Pe lângă cursurile de limbă română, de limbi clasice, matematici, aţi studiat şi religia în particular?
Am avut mare noroc pe plan religios, am fost catehizat de preotul Vladimir Ghica, care era rudă cu tata, venea la noi în casă şi ne învăţa religia de pe poziţia unui om de mare cultură care ştie să vorbească omului simplu.
– Ştiu despre dumnealui că era preot român biritual, nu va influenţat în acest mod, să vă îndoctrineze în ritul romano-catolic?
Nu, n-a făcut prozelitism, făcea cu noi cateheze şi ne explica pe înţelesul nostru.
– Ce regrete are un om de calibrul dvs. şi pe ce planuri? Dacă aţi putea să daţi timpul înapoi, sub tutela conştientului, ce aţi schimba în viaţa dvs.? Care este bucuria supremă a omului de știință Constantin Bălăceanu-Stolnici într-o viaţă atât de tumultoasă?
Chiar dacă am trecut prin multe greutăţi, sunt mulţumit de viaţa mea. Cred că totul s-a compensat, am fost dat afară din învăţământ şi m-am dus la policlinică, unde mi-am cunoscut soţia. De fiecare dată când venea o năpastă asupra mea, efectele tardive erau pozitive.
– Cei mai mulţi care au avut drame similare cu cele ale dvs. s-au afiliat alcoolului sau a altor principii de autodistrugere. Nu aţi avut acces la aceste dorinţe boeme?
Da, există şi posibilitatea aceasta de derapaj, dar n-am apucat pe aceste căi. Am fumat puţin, dar m-am lăsat. Este extraordinar de nociv tutunul şi am renunţat la timp.
– Revenind la regrete, ce puteţi spune?
Singurul regret este că am apucat perioada comunistă, dacă n-o apucam probabil făceam o altă formă de medicină, o medicină mai elaborată. Sistemul comunist a schimbat mentalitatea valorilor.
– Aţi avut ciraci?
Cu regret spun că nu am avut în perioada comunistă, acum am oameni pe care i-am format, doctoranzi, colaboratori, oameni foarte buni.
– Care este sfatul pe care îl daţi tinerilor ce doresc o aprofundare a tot ceea ce înseamnă patriotism?
Domnule Tiberiu folosiţi un cuvânt foarte periculos, termenul de patriotism. Acest termen te poate duce foarte repede la termenul şovinism. Din punctul meu de vedere, patriotismul înseamnă să ai respect faţă de valorile culturale, tradiţionale ale poporului tău, limba, religia, tradiţiile şi o anumită matrice culturală. Patriotismul exagerat este absolut distructiv. Noi suntem într-o criză generată nu de populaţie, dar generată de politicieni. Această tendinţă de distrugere a specificului naţional este venită din vest. Se încearcă o distrugere a tot ce înseamnă valori. Au început cu bagatelizarea lui Mihai Eminescu, bagatelizarea lui Tudor Argezi şi o să bagatelizeze pe mulţi alţii. Tot sunteţi în domeniu teologic… Noi am rezistat la toate dramele istoriei, în special în Transilvania, fapt care se atribuie credinţei ortodoxe. Nu vedeţi, acum, cei din apus fac pe grozavii, dar noi, în evul mediu, nu am ars nicio vrajitoare, nu am ars niciun eretic, nu am avut inchiziţie, n-am avut fenomenul galileic… Și acum tot ei ne dau lecţii. Sperăm că prin voi, o tânără generaţie, lucrurile se vor schimba în bine.
Interviu realizat de părintele Tiberiu ROȘU
