În mod normal, o răfuială internă între două grupări din PNL nu ar trebui să reprezinte ceva de mare interes pentru public. O bătălie pentru funcții și putere la nivel local nu mai surprinde la nimeni, cu atât mai mult în PNL.
În rezumat, niște fruntași liberali, cunoscuți ca oameni ai lui Mugur Cozmanciuc, s-au declarat, încă o dată, nemulțumiți de lipsa totală de colaborare a celor care conduceau organizația liberală de la Piatra Neamț, în frunte cu Dragoș Chitic. Trecând peste acuzele statutare, care sigur există și probabil sunt întemeiate, se cuvine o scurtă oprire asupra aroganței cu care organizația municipală discuta cu toată lumea, mai ales după ce a reușit să obțină majoritatea în Consiliul Local Piatra Neamț. Aroganța funcționa și în raport cu ceilalți liberali, în special cu echipa lui Cozmanciuc. Pentru că, de fapt, activitatea PNL Piatra Neamț nu e decât transpunerea în linii politice a isprăvilor de la Primăria Piatra Neamț. Restul e poveste de spus la gura sobei lui Orban, târziu în noapte, cu acompaniament de chitară de la Vasile Blaga și Alina Gorghiu, sub supravegherea tehnică a lui Tiberiu Urdărescu și Nelu Iordache.
Oricum s-ar întoarce lucrurile, oricum s-ar suci, chiar dacă ar trece prin mașinăria de imagine creată de Chitic, câteva lucruri de văd dincolo de statutul PNL.
Într-o ordine aleatorie, se poate începe cu faptul că Dragoș Chitic nu este un om de echipă și de construcție, mai ales din postura de lider. Ca executant, da, câtă vreme nu i se lasă libertatea totală să facă plăți și să semneze, că de-aici încep belelele. În jurul său nu s-a făcut o echipă, ci, mai degrabă, s-a strâns o gașcă, una care și-a fixat ca țintă banii de la buget. Exact așa a și funcționat, preluând din mers mecanismele puse la punct pe timpul lui Gheorghe Ștefan, dar și pe cele moștenite și promovate de PSD. Și pe toate le-a folosit în mod creator. Exemplele sunt atât de multe încât că nu este suficient spațiu pentru a le aminti.
În esență, niște băieți, mai bine ambalați administrativ decât băieții de la PSD, au luat orașul pe persoane fizice și-l jumulesc folosind Consiliul Local și Primăria. De pe această poziție, Dragoș Chitic & Comp. au considerat că nu au ce discuta cu reprezentanții liberali de la județ, care au fost incapabili să obțină puterea în Consiliul Județean. Nu mai contează aici dacă aveau asigurări și susținere de la un Eugen Țapu sau un Laurențiu Leoreanu. Contează că ei s-au comportat ca atare. De aici lipsa de cooperare și comunicare care a exasperat și a provocat criza.
Prin mijloace specifice, subvenționate masiv din bani publici, a început o campanie de demonizare a tuturor celor care au îndrăznit să ridice ochii la noile statui strălucitore ale PNL-ului cu Pietricică-n frunte. Cine-i critica era prost, că nu înțelegea cât de mult se muncește pentru binele public. Sau era interesat să promoveze PSD-ul, cu care numai ei aveau voie să negocieze. Sau era străin de realitățile județului (cazul lui Cozmanciuc) și trebuie că musai era venit în Neamț să facă bani. Evident, orice oponent care nu aderă la spiritul de gașcă are strămoși bețivi, oligofreni, neinstruiți și nu merită să fie luat în seamă nici măcar pe Facebook.
Scandalul din PNL poate fi rezumat și altfel: vor reuși cei din gruparea lui Chitic, plus o parte din cei de la Roman, ghidonați de lideri din parlament, să-l îndepărteze pe președintele Mugur Cozmanciuc de la șefia filialei? Pentru ei este vital acest lucru, fiindcă speră că Ionel Arsene va fi îndepărtat rapid și brutal de la șefia județului și, în calculele lor, le-a ieșit că ar avea câmp de manevră fără să fie deranjați de nimeni și fără să dea socoteală nimănui. Pare că de aceea trebuie să plece Cozmanciuc, iar echipa de consilieri județeni crescută de el să fie împrăștiată, desființată sau pusă cu botul pe labe. Că, din acest punct, ar fi liber la afaceri.
Acum, în Neamț, e greu de găsit la vedere vreun schelet în dulapul cu afaceri al lui Cozmanciuc. În schimb, scheletele lui Chitic nu mai au nevoie de nicio prezentare. În plus, nu Mugur Cozmanciuc este parlamentarul interesat să fie numit la Apa Serv un director atent la anumite nevoi. Și nu el este deputatul interesat să promoveze ruperea zonei metropolitane Roman din aceeași companie și pasarea unui sistem mult refăcut către o firmă din Iași. Sunt doar câteva exemple de interese liberale la vârf, la care se pot adăuga afacerea urât mirositoare a gropii de gunoi de la Roman, pentru care un fruntaș liberal a făcut lobby aproape brutal printre consilierii județeni pentru un coleg pesedist și care va exploda cât de curând.
Evident, Cozmanciuc are scheletele sale din punct de vedere politic. Pentru a câștiga alegerile, s-a făcut frate cu rămășițele PDL-ului și i-a luat în tren pe Dragoș Chitic și Laurențiu Leoreanu, acum pregătiți să-l extragă din filiala Neamț fără anestezie. După locale, i-a lăsat pe Țapu și Leoreanu să se încaiere și rezultatele s-au văzut: modul constructiv de lucru al celor doi a dus la un rezultat mult mai slab în următoarea campanie, la generale, când PNL a pierdul cel puțin un loc de parlamentar de Neamț.
Ca o concluzie, în această bătălie politicianistă, Mugur Cozmanciuc are mai multă dreptate. El a preluat un partid în care unii se băteau ca chiorii pentru putere, i-a reșapat pe Chitic și Leoreanu, le-a refăcut credibilitatea în partid, atât cât se putea reface, a creat o echipă care măcar se străduiește să facă administrație, deși, deocamdată, nu-i prea iese. Cei care acum vor să-l alunge din Neamț sunt fie cei care au provocat aducerea lui pe post de deratizor șef în PNL fie cei pe care Cozmanciuc i-a salvat.
Valentin Bălănescu