Etapa a X-a a Ligii a IV-a (prima a returului) disputată sâmbătă, 17 martie, a început într-o atmosferă de primăvară, dacă ne referim la meciurile disputate la ora 11 şi s-a încheiat în plină iarnă la derby-ul de la Bicaz, jucat de la ora 16.
Partida de gală a etapei, Cimentul Bicaz-Bradu Borca, a revenit gazdelor, cu scorul de 3-2 (1-0). Au marcat: Apreutesei (2) şi Bălăjel/ Stroia şi Dumitru.
”Am reuşit să câştigăm meritat şi vreau să-mi felicit băieţii, care s-au dăruit fantastic. Deşi nu am reuşit un joc foarte spectaculos, mă bucur enorm că am învins pentru prima dată echipa Bradu Borca. Mulţumim tuturor celor care au venit să ne vadă!”, a declarat Cristian Luca, antrenorul Cimentului Bicaz.
”Îmi asum o primă repriză fricoasă, care ne-a costat destul de mult, o repriză în care Bicazul a dominat fără a lăsa spaţii care să ne permită prea multe, deși nici ei nu au pus probleme serioase. În partea a doua, jocul a fost mai spectaculos, așa cum probabil își doreau și spectatorii prezenţi la stadion, cu ocazii mari de ambele părți!”, a precizat Florin Pintilii, tehnicianul formaţiei Bradu Borca.
Surprinzător prin dimensiunile scorului a fost rezultatul derby-ului zonei Roman, Voinţa Ion Creangă-Victoria Horia: 5-2 (3-0). ”Meci foarte greu pentru noi. Mi-au lipsit ambii fundaşi centrali şi portarul titular. Ei au fost mai buni, mai determinaţi”, a mărturisit Bogdan Găucan, antrenorul-jucător al formaţiei Victoria Horia.
Victorii previzibile au obţinut CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, 6-0 în deplasarea de la Moldova Cordun (Mateiciuc – 4, Pîntea şi Zaharia) şi Speranţa Răuceşti, 4-0 pe teren propriu cu Steel-Man Târgu Neamţ (Miron, Brighiu – 2 şi Ciocoiu).
”A fost un joc bun al echipei noastre, individual și colectiv, pe un teren dificil. Așteptăm cu interes jocurile viitoare!”, a declarat Gabriel Rădulescu, tehnicianul formaţiei CSM Ceahlăul Piatra Neamţ.
”A fost destul de greu la început, mai ales din cauza terenului. Apoi am reuşit să preluăm controlul meciului. Mai ales după ce am reuşit să deschidem scorul, ne-am făcut meciul mai uşor”, a precizat şi Daniel Zavate, antrenorul formaţiei Speranţa Răuceşti.
Etapa a XI-a (amânată din 25 martie pentru 1 aprilie, din cauza vremii nefavorabile) programează meciurile: Bradu Borca-Speranţa Răuceşti, Cimentul Bicaz-Voinţa Ion Creangă, CSM Ceahlăul Piatra Neamţ-Steel-Man Târgu Neamţ şi Victoria Horia-Moldova Cordun.
1 | CSM Ceahlăul | 10 | 10 | 0 | 0 | 49-7 | 30 |
2 | Bradu Borca | 10 | 8 | 0 | 2 | 31-14 | 24 |
3 | Cimentul Bicaz | 10 | 7 | 0 | 3 | 31-16 | 21 |
4 | Victoria Horia | 10 | 7 | 0 | 3 | 18-13 | 21 |
5 | Speranţa Răuceşti | 10 | 6 | 0 | 4 | 20-17 | 18 |
6 | Voinţa Ion Creangă | 10 | 5 | 0 | 5 | 26-18 | 15 |
7 | Moldova Cordun | 10 | 2 | 1 | 7 | 19-48 | 7 |
8 | Steel-Man Tg. Neamţ | 10 | 2 | 1 | 7 | 11-30 | 7 |
9 | Zimbrul Vânători Neamţ | 16 | 0 | 0 | 16 | 8-51 | 0 |
Liga a V-a: Energia Pângăraţi, scorul etapei la Ţibucani
Şi Liga a V-a a debutat, sâmbătă, 17 martie, din aceleaşi motive de evitare a iernii. Cu toate acestea, vremea a fost una cel puţin nepotrivită pentru fotbal, dar care, împreună cu terenurile dificile, a facilitat marcarea multor goluri.
În meciul vedetă al rundei, Vulturul Costişa (loc 3) şi Ozana Timişeşti (loc 4) au terminat cu un rezultat neverosimil – 4-5 (4-4).
Scorul etapei a venit la meciul Stejarul Ţibucani-Energia Pângăraţi 0-5 (0-1).
”Meciul s-a disputat pe o vreme potrivnică, pe un vânt rece, iar terenul a fost extrem de moale şi denivelat. Am încercat să ne impunem jocul de pase, însă a fost foarte greu. Am punctat târziu, aproape de pauză, după ce am avut 3 bare şi multe ocazii mari de a înscrie. Adversarul ne-a opus o rezistenţă dârză, pe alocuri peste nivelul nostru de implicare în joc, însă după pauză asta i-a costat, căzând fizic după minutul 70, ceea ce ne-a facilitat apariţia cu uşurinţă la finalizare, scorul final reprezentând oarecum diferenţa de valoare dintre echipe. Sunt mulţumit de evoluţia tactică a jucătorilor, nu şi de realizările lor la finalizare, scuza cu terenul greu nefiind aplicabilă la Liga a V-a unde toate terenurile sunt grele, denivelate şi cu smocuri de iarba. Ne aşteaptă un meci dificil la Doljeşti unde dorim să ne luăm revanşa pentru înfrângerea din tur”, a declarat Bogdan Radu, antrenor-jucător la Energia Pângăraţi.
Echipa de pe locul 2, Arsenal Văleni a câştigat neaşteptat de greu meciul cu Voinţa Bozieni, formaţie aflată în partea de jos a clasamentului (loc 12), scor 2-1 (1-0). Ne explică antrenorul Cristi Cocea: ”Mai întâi vreau să salut iniţiativa conducerii AJF Neamţ, de a programa meciul sâmbătă, vremea fiind atunci excelentă pentru fotbal. Meciul cu Voinţa Bozieni a fost unul de angajament, ambele echipe având jucători foarte buni, care au practicat un joc plăcut. Noi ne-am dorit mai mult victoria, astfel am urcat pe locul secund în clasament, profitând de rezultatul de la Costişa. Felicit echipa Voinţa Bozieni pentru jocul prestat sâmbătă împotriva noastră”.
Restul etapei a cuprins partidele: Bravo Bodeşti-Viitorul Podoleni 3-0 (2-0); Flacăra Brusturi-Moldova II Cordun 6-2 (3-0); Voinţa Dochia-Voinţa Valea Ursului 1-1 (0-1) şi Siretul Doljeşti-Stejarul Stăniţa 1-1 (0-1); Pinii Tarcău a stat.
1 | Bravo Bodeşti | 14 | 13 | 1 | 0 | 46-13 | 40 |
2 | Arsenal Văleni | 14 | 10 | 1 | 3 | 43-17 | 31 |
3 | Vulturul Costişa | 14 | 9 | 3 | 2 | 45-23 | 30 |
4 | Ozana Timişeşti | 14 | 9 | 1 | 4 | 38-25 | 28 |
5 | Siretul Doljeşti | 14 | 8 | 1 | 5 | 33-30 | 25 |
6 | Energia Pângăraţi | 14 | 7 | 1 | 6 | 46-23 | 22 |
Pagină realizată de Marcel CONSTANTINESCU
FOTO: Robin Vasilius (duminicapetarla.ro); Energia Pângăraţi Facebook