Mihaela Baghiu – femeia ”dură” care păzeşte vistieria ISU Neamţ

Este genul de contabil șef care muncește până la 7 seara, vine la serviciu  sâmbăta și duminica, dacă trebuie, și nu are liniște până nu verifică și ultima hârtie. Nu semnează ca primarul, este foarte riguroasă și muncește din convingere. Și, pe cât este de atentă cu banul public, pe atât de lejer cheltuiește banii personali. Nu are răbdare să umble prin magazine și să compare prețuri; pur și simplu, se duce și cumpără ce are nevoie. Nu se consideră o cheltuitoare, dar recunoaşte că nici nu face economii.

Mihaela Baghiu este pietreancă, născută pe 13 februarie 1977, într-o familie de informaticieni. Are un frate cu un an mai mare, profesor de matematică la Colegiul Național ”Costache Negruzzi” din Iași, și o soră geamănă, Gabriela, economistă la București.

Cele mai frumoase amintiri din copilărie le are de la bunicii de la Târgu Ocna, unde se adunau câte 8 verișori cam de aceeași vârstă și, într-o săptămână, făceau ”revoluție” peste tot. Treaba serioasă, însă, era învățătura. Dintre toate materiile, matematica, pentru care toată familia avea o adevărată pasiune.

Mergând firesc, Mihaela Baghiu a urmat cursurile Liceului ”Petru Rareș” (matematică – fizică) şi apoi pe cele ale Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, a Universității ”Al.I. Cuza” Iași. După absolvire, s-a angajat la Direcția de Finanțe Neamț, la departamentul de control, unde a lucrat 3 ani și 8 luni. Nu era foarte încântată din pricina drumurilor, pentru că alerga de la Bicaz la Roman, în funcție de unde avea sediul agentul economic care trebuia verificat. Oportunitatea de a schimba complet stilul de muncă a apărut în 2003, când Grupul de pompieri Petrodava a organizat concurs pentru ocuparea funcției de contabil șef. Așa a intrat în viața militară, cu gradul de sublocotenent.

”Nu prea am avut timp să mă gândesc la comparaţiile dintre ce credeam eu că înseamnă milităria şi ce era la acel moment, din simplul motiv că era foarte mult de lucru. În tot compartimentul financiar erau doar 3 angajaţi, cu tot cu mine, şi aveam de calculat salariile, de făcut facturi, plăţi, contracte, tot ce ţine de gestionarea banului public. Iar legislaţia salarială, cu drepturi şi sporuri diferite, era destul de stufoasă. Bine, acum, după ce au apărut şi alte categorii de personal în ISU – alpinişti şi scafandri, de exemplu -, când mă gândesc la calculul salariilor de la nivelul anului 2003, mi se pare extrem de simplu ce făceam atunci. La vremea aceea, nu mi s-a părut nici uşor, nici greu, iar cu timpul a început să-mi placă”.

Acum, Mihaela Baghiu este maior, cu două avansări la excepţional, în 2009 şi 2013, iar compartimentul pe care-l conduce are 6 oameni, nu doar 3. Legislaţia, însă, s-a ”îmbogăţit” cu tot felul de modificări, volumul de muncă e mult mai mare decât acum 5-6 ani şi, mai nou, abia s-a schimbat aplicaţia de contabilitate, ceea ce implică nu doar un stil nou de lucru, ci şi preluarea datelor din bazele vechi.

”Întotdeauna am considerat că lucrul cu banul public este o treabă foarte serioasă, iar dl. col. Niţică ţinea foarte mult ca, după un control financiar, să nu avem nici măcar recomandări, nu mai vorbim de sancţiuni. Exact pe modelul acesta am funcţionat şi eu. De aceea mă prinde ora 19 la serviciu, pentru că trebuie să mă uit pe fiecare act şi să verific fiecare operaţiune. Aşa sunt eu făcută. Îmi place să dorm liniştită şi, dacă se întâmplă, cumva, să am bănuiala că un singur lucru nu este cum trebuie, a doua zi dimineaţa, la 6, sunt la birou să verific”.

* ”Modelul meu în viaţă a fost tata”

Maiorul Baghiu de astăzi s-a construit pe un model funcţional de familie în care părinţii şi-au dorit, întotdeauna, ”mai bine” pentru copiii lor. Şi-au investit, în primul rând, exemplul personal. De aceea, cea mai importantă valoare pe care o vede Mihaela Baghiu în oameni este corectitudinea. O noţiune care implică mii de sensuri. Dacă s-ar raporta la polul opus, nu poate vedea ceva fundamental greşit într-un om care nu respectă criteriul major al ”corectitudinii” la care ţine atât de mult. Desigur, nu şi-l va alege ca prieten, dar asta nu înseamnă că nu va aprecia pasiunea lui pentru flori, de exemplu.

”Nu-mi place să judec şi nici nu cred că e treaba mea, dar cred că fiecare om are ceva frumos în felul lui de-a fi. Şi poate crezul ăsta mă ajută să simt, pentru că nu m-am înşelat niciodată în privinţa oamenilor. Modelul meu în viaţă a fost, clar, tata. Şi acum sufăr pentru că a plecat. A fost un om extrem de corect şi un familist extraordinar şi-i datorăm – lui şi mamei, desigur – ceea ce suntem toţi fraţii astăzi”.

Pornind de la modelele învăţate acasă, Mihaela Baghiu își aminteşte că, fiind colegă de grădiniţă şi apoi de şcoală primară cu Mihai Ciprian Mitrea, actualul şef al ISU, pe care nu l-a mai întâlnit până nu s-a angajat, avea despre el imaginea celui mai educat şi mai cu bun simţ băiat din clasă. După ani şi ani, a fost o bucurie să constate că există confirmări şi că ideea de model funcţionează.

* ”Am aflat că sunt cotată drept dură”

Punând accent mereu pe carieră, Mihaela Baghiu s-a preocupat mai puţin de viaţa ei personală. Nu s-a căsătorit până acum, dar n-are niciun fel de problemă legată de acest lucru şi crede că oamenii au dreptul să aleagă. Ideea ei de familie se menţine bine structurată în jurul mamei – tatăl a fost răpus de o boală cumplită în 2007 -, al fraţilor şi al celor 3 nepoţi pe care îi consideră copiii ei. Are o relaţie specială cu sora ei, confirmă telepatia dintre gemeni, pe care o simte din plin, şi ţine să-şi petreacă ziua de naştere împreună, în fiecare an, chiar dacă le separă câteva sute de kilometri. Iar dacă petrecerea se concretizează în vreo drumeţie de două-trei zile, într-un loc interesant, este cea mai fericită. Nu-i plac lucrurile statice, nu se dă în vânt după mondenităţi şi după clişee, după reguli de tipul ”aşa se face”, nu-şi ocupă timpul cu planificare vacanţelor – se bazează mai mult pe ce apare spontan -, dar ştie exact ce vrea şi evită tot ce ar putea-o încărca negativ.

Bunăoară, nu se uită la ştiri. Deloc şi niciodată! Totuși, nu ezită să-şi pună alarma în toiul nopţii dacă are meci Simona Halep. Aşa ceva nu trebuie ratat! Desigur, în serile când se întoarce târziu de la serviciu, după o zi grea, contează şi un film bun. În rest, este adepta bucuriilor simple, cu sensuri doar de ea ştiute. Şi nu ţine la ”ocazii”. Poate trece liniştită peste ele, dar poate transforma o zi oarecare într-o ocazie, dacă aşa simte.

”Îmi place să-mi vizitez fraţii, dar şi bunica maternă, care are 92 de ani şi mă aşteaptă, ca în copilărie, la Târgu Ocna. Nu pot să-mi programez, de exemplu, un concediu de 18 zile undeva. Dacă stau 3-4 zile la mare, e clar că am tot timpul telefonul lângă mine, pentru că sună cineva de la serviciu. Dar nu mă plâng, aşa sunt, nu mi-e greu şi adevărul este că nu am nici eu răbdare. Îmi place să conduc, mă relaxează, şi probabil că şi de asta «fug» dintr-un loc în altul. Probabil că felul meu de-a fi, suprapus peste meticulozitatea cu care-mi fac treaba, mi-a adus faima de «dură». Am aflat de alte persoane, din afara ISU, că aşa aş fi percepută. Eu nu mă văd astfel! Cred, însă, că omul, dacă nu este verificat şi controlat, nu face treabă de bună voie decât în rare cazuri. Atunci când chiar îşi face meseria din convingere. Pentru mine, aparenta duritate nu este decât un mod de a ţine lucrurile în normalitate. Şi revin la dl. col Niţică. Cred că nivelul la care am ajuns cei din ISU Neamţ, care deţinem funcţii, i se datorează dumnealui. Totdeauna ne-a spus că noi suntem o bucăţică din patrie şi ne-a făcut să ne simţim foarte responsabili pentru bucăţica asta. Eu nu zic că e duritate, e cu totul altceva, dar poate nu înţelege toată lumea”.

Cristina MIRCEA