Inginerul Eugen Borș conduce o firmă atestată în lucrări de restaurare. Și-a făcut ucenicia în lucrări de restaurare în anii 1993-1994, la Catedrala Episcopală Roman. Între timp, în portofoliu, mai are Biserica Armenească, Casa Ioachim, Colegiul Național ”Roman Vodă”, fostul sediu al Diviziei 7. Și altele.
– Domnule Eugen Borș, sunteți administratorul unei firme care execută lucrări de restaurare. Când vorbim de restaurare, ne referim în special la monumente de arhitectură. Cum definiți monumentul?
Monumentul este o moștenire lăsată de înaintașii noștri, moștenire față de care trebuie să avem un mare respect. Un monument are, pe lângă partea arhitecturală, și o parte istorică. Definirea de specialiști se face pe baza unor studii făcute de experți: un studiu estetic, un studiu arhitectural și un studiu istoric. Din acestea, rezultă o documentație, care este înaintată Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din Ministerul Culturii și comisia decide încadrarea. După legislație, în România, sunt trei tipuri de monumente: monumente UNESCO – care au caracter de universalitate, monumente de categoria A și monumente de categoria B. Și, ca să fim practici, în Roman nu avem niciun monument UNESCO. Avem de categoria A – Catedrala Episcopală, ani de construcție 1542-1550 și biserica Armenească – 1609. Monumente de categoria B sunt Biblioteca municipală – Casa Ioachim, Biserica ”Sfinții Voievozi”, Casa Celibidache, Casa Kapri…
– Ce anume definește o lucrare ca fiind de restaurare?
Un monument este analizat mai întâi de un istoric de artă, care stabilește valoarea monumentului și etapele restaurării. Iar o firmă de restaurare trebuie să aibă, pe lângă specialiștii constructori, persoane atestate de Ministerul Culturii pe domenii stricte.
Trebuie să ai un specialist atestat pentru lemn, un specialist atestat pentru piatră, un specialist atestat pentru metal. Fără acești specialiști atestați, nu poți ataca nici măcar repararea unui monument, darămite restaurarea!
Ca să definim restaurarea, trebuie să mai insistăm asupra monumentului și să spunem că el are o personalitate, definită de linia arhitecturală a timpului când a fost construit. Ca să faci restaurare, trebuie întâi să știi foarte multe despre clădire, pentru că restaurarea păstrează linia arhitecturală, dar, foarte important!, păstrează și materialele de construcție… Nu poți face restaurare dacă nu folosești aceleași tehnici de execuție și aceleași materiale ca și constructorul dintâi.
– Și unde mai găsim materialele de construcție utilizate în 1609, de exemplu?
Le găsim, fiindcă un studiu în vederea restaurării începe cu o cercetare: din ce făcută clădirea asta? Din zidărie din piatră. Iar specialistul în piatră determină tipul de piatră, dar și cariera din care a fost extrasă aceasta. Fiindcă, deși poate nu se mai exploatează toate, totuși carierele au rămas. Apoi, vedem ce liant a legat piatra: nisip și var. Abia aici apare o problemă.
Din nefericire, noi nu mai știm să stingem varul. Ori, varul a fost elementul fundamental care a stat la baza tuturor construcțiilor medievale și a celor de după ele. Varul este elementul care, pe lângă calitatea de liant, mai are și calitatea că lasă peretele să respire. Din păcate, acum avem var lavabil și, dacă nu aerisim tot timpul încăperile, avem și igrasie, condens, mucegai, pentru că, prin varul lavabil, peretele nu mai poate respira.
Cum de rezistă construcții din secolul al XVI-lea? Pentru că au folosit piatră și mortar de var de foarte bună calitate.
– La restaurarea Casei Ioachim din Roman ați utilizat materiale originale?
Bineînțeles. Și dau doar un singur exemplu: invit pe toată lumea să se aplece puțin asupra elementelor ceramice care împodobesc această clădire. Îmi amintesc, era acum trei ani, cum cineva mi-a reproșat că am înlocuit ceramica. Nu, n-am înlocuit-o, noi am restaurat ceramica: ceramica pe care am găsit-o era acoperită cu trei-patru straturi de vopsele, pe care le-am îndepărtat până am ajuns la original. Efectiv, noi n-am făcut altceva decât să ”dezbrăcăm” clădirea de o haină urâtă, veche și nepotrivită și să-i redăm haina originală.
– Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o firmă, pentru a fi autorizată să execute lucrări de restaurare?
Până în anul 2009, era o lege care atesta numai firmele pentru restaurări. Am depus o documentație stufoasă, am dovedit că avem specialiști în domeniile cerute, am dat niște examene la Ministerul Culturii și așa am obținut atestarea pe restaurare. După 2009, s-au ”deschis ușile” pentru acest tip de lucrări cam pentru toată lumea… Adică s-a dat posibilitatea oricărei firme de construcții să facă restaurări, pe baza unor declarații de disponibilitate… Să vă explic: o firmă vrea să prindă un contract de restaurare, prezintă în documentație o declarație de la un expert în piatră, de pildă, din care rezultă că acesta are disponibilitatea să lucreze cu firma respectivă. Că are disponibilitatea, nu că, într-adevăr, lucrează ori măcar colaborează cu firma. Pe baza acestei declarații, firma primește autorizarea să restaureze și, de cele mai multe ori, nici măcar nu are de gând să apeleze la expert. De aceea și ies unele lucrări așa cum ies.
– Bine, dar asta e un fel de… a vinde blana ursului din pădure.
Da, cam așa ceva.
Un studiu făcut de profesorul Scurtu arată că, după revoluție, numai până în anul 2008, inclusiv, au fost mutilate mai multe monumente de arhitectură decât pe vremea lui Ceaușescu.
Și asta este foarte grav. Asta denotă că noi nu știm să ne apărăm monumentele și clădirile emblematice. Într-o istorie multiculturală, noi, românii, ne putem defini doar prin cultura noastră și prin monumente. Iar fără monumente ori cu monumente mutilate, devalorizate, cum ne mai legitimăm?
– Vorbeați mai devreme despre Casa Kapri, sediul actual de bancă, monument de arhitectură de categorie B. În urmă cu câțiva ani, clădirea a fost ”restaurată” și s-au montat geamuri termopan…
Da, la o clădire de patrimoniu… Ce se întâmplă dacă nu folosești materialele originale? Lași clădirea fără valoare. Ea rămâne ca o construcție, ca aspect, dar nu are mai multă valoare decât o casă obișnuită, construită în 1980, de pildă.
– Pentru atribuirea unui contract de restaurare sunt valabile aceleași criterii la licitații, respectiv prețul cel mai mic?
Haideți să vă spun cum stau lucrurile. Bbineînțeles că se merge tot pe prețul cel mai mic… Eu am făcut restaurare cu mai puțin de 2 euro pe oră, în timp ce, în Italia, de exemplu, prețul este între 30 și 35 de euro pe oră. Așadar, noi vrem să folosim aceleași tehnologii, să respectăm aceleași cerințe, să obținem aceeași calitate, la un preț de 17 ori mai mic! Dacă mă întrebați pe mine, criteriul de bază al eligibilității ar trebui să fie raportul preț/calitate. Din păcate, la noi, sunt acum pe piață tot felul de firme care NU ȘTIU să facă restaurare. Neștiind, oferă la licitație un preț foarte mic. Câștigă licitația și se trezesc în fața unei lucrări pe care nu știu să o facă și, atunci, fac și ei ce știu…
– Ce a fost deosebit la restaurarea clădirii Bibliotecii municipale – Casa Ioachim?
Casa Ioachim are două tipuri de fundații: o fundație din arce din piatră, peste care este o altă fundație, din zidărie de cărămidă cu piatră. Curios este faptul că am descoperit fracturi în cea de a doua fundație, cea construită în 1864. Și au apărut niște întrebări: cum de acest armean, Ioachim, și-a putut permite să cumpere o casă din buricul târgului? Apoi, să nu uităm momentul 1802 și ce a însemnat el pentru Roman.
În anul 1802, chiar de hramul Cuvioasei Parascheva, a avut loc un mare cutremur de pământ. Din ce știm, a fost afectat turnul de peste naosul Catedralei Episcopale și biserica Precista Mare, de peste drum de Casa Ioachim.
A doua întrebare: oare nu cumva a fost dărâmată o clădire care se afla chiar pe locul unde se află acum Casa Ioachim? Eu spun că da. Pe ce mă bazez?
Romanul e singurul oraș din România care se poate mândri cu un turn de factură florentină, turnul Casei Ioachim. Primele fundații ale acestui turn erau tot din arce din piatră, peste care au fost suprapuse alte fundații, de arce din piatră semifasonată.
A treia întrebare: de ce a fost nevoie de două fundații? Doar dacă, nu cumva, în locul acestui turn a fost un alt turn… Pentru că prima fundație e limpede că acoperă exact aceeași suprafață a secțiunii ca și a actualului turn. Și nu ai cum să nu te gândești că fostul turn a ținut de o construcție importantă, cum ar fi o curte domnească… Mai departe: Roman Întâi, întemeietorul Romanului, unde a locuit el? Construia prima biserică și, de regulă, bisericile se construiau în curțile domnești. Or, Roman Întâi Mușat avea și o cetate de pământ palisadă, ceva mai jos de actuala catedrală episcopală. Și unde ar fi putut avea curtea domnească, dacă nu cel mai aproape de cele două construcții? Prin urmare, curtea domnească a fost pe locul actualei biblioteci, cred eu. O dovadă o constituie și faptul că prima fundație, cea mai veche, de dedesubt, depășește perimetrul actualei construcții, deci a folosit unei construcții mult mai mari. Iar în tot raționamentul acesta mă bazez și pe cunoștințe și cercetări istorice, fiindcă studiez, ca a doua facultate, istoria.
– Tentanta și originala dvs. teorie ar putea schimba istoria Romanului. Mai rămâne să o confirme specialiștii.
Mă bazez pe asta. Mai ales că și eu voi fi unul dintre specialiști în curând.
Dan AILINCĂI
