Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anunţată luni, în favoarea lui Ludovic Orban a relansat lupta pentru întâietate între taberele din PNL Neamţ.
Conform aşteptărilor, primii care au acţionat sunt cei de la conducerea judeţeană, grupaţi în jurul preşedintelui Mugur Cozmanciuc. Nu încape vorbă, tabăra reprezentată de echipa primarului Dragoş Chitic a turnat, efectiv, gaz pe foc în ultima perioadă. Dincolo de perspectiva politică, jocul de administraţie publică locală practicat de liberalii pietreni a ajuns să irite şi opinia publică, şi presa.
Miercuri seară, prin urmare, desfiinţarea Biroului Politic Local al PNL Piatra Neamţ de BPJ nu a surprins pe nimeni. A fost numit un Birou interimar de coordonare, despre ale cărui misiune şi termene, probabil, vom afla amănunte. Într-o conferinţă de presă sau de la prea consacratele surse „influenţate” de cunoscuţi fruntaşi PNL. Probabil că nu întâmplător, având în vedere poziţionarea publică via Facebook, de la sfârşitul săptămânii trecute, Constantin Teodorescu coordonează echipa care înlocuieşte Biroul Politic Local. Acesta a confirmat misiunea încredinţată, dar insistă că nu-şi doreşte în niciun caz funcţia de preşedinte. Cât priveşte motivele oficiale ale dizolvării, după multe insistenţe, Teodorescu a afirmat sec: ”Au încălcat statutul partidului”, refuzând să dea alte detalii. Ceea ce îi invită pe curioşi la studierea celor 44 de pagini ale statutului. În altă ordine de idei, consideră că absenţa primarului Dragoş Chitic de la şedinţa biroului judeţean nu este o surpriză, întrucât primarul de Piatra Neamţ, potrivit afirmaţiei fostului său coleg de echipă executivă la primărie, a participat până acum la o singură întâlnire oficială a BPJ. O altă absenţă semnificativă, dar motivată, a fost cea a senatorului Eugen Ţapu, altfel aflat într-o expectativă strategică, una care poate să aibă sau nu legătură cu zvonurile despre înrolarea iminentă în PNL a fostului contracandidat al lui Dragoş Chitic, medicul veterinar Liviu Harbuz.
Unul dintre membrii BPL-ului dizolvat, considerat drept fidel al primarului Chitic, a declarat în această dimineaţă, unui apropiat de al său, cu jumătate de gură: ”Tot noi facem biroul. Dacă evenimentele se vor desfăşura în aceeaşi notă, mâine poate fi dizolvat şi BPJ. Din păcate, cred că partidul, în Neamţ, a mai făcut un pas spre prăbuşire”.
Până la momentul postării, în ciuda insistenţelor, deputatul Mugur Cozmanciuc şi primarul Dragoş Chitic nu au răspuns la telefon. Lipsa lor de solicitudine tinde să devină o normalitate, din acelaşi registru cu normalitatea în administraţie promovată de penelişti. Este de aşteptat ca, în perioada imediat următoare, să asistăm la reprezentaţii constând în contestaţii statutare, întâlniri directe cu Dragoş Chitic şi Soborul său de fruntaşi locali sau dialoguri la distanţă cu înaltele feţe peneliste din Sinodul lui Cozmanciuc. (Mesagerul)
Reacția lui Dragoș Chitic, la ora 10.06, o puteți citi aici.
Un comentariu
Ati uitat sa-l puneti la prezidiu pe profesorul Obreja.😃😃😃😃😃😃😃
El i-ar fi pus pe toti la punct şi rezolva problema.