Înjumătățirea Postului Mare sau Miezul Păresimilor se caracteriza în Calendarul popular printr-o relaxare simțită de cei care posteau. ”Mai este juma de post”, spuneau țăranii. Cu sute de ani în urmă, termenul ”paresimi” semnifica toată perioada postului Sfintelor Paști. În miercurea din săptămâna a patra a Postului Mare se numărau ouăle strânse pentru Paște, procedură care avea asimilate și numeroase practici premonitorii, de exemplu când se va căsători fata sau dacă va muri cineva din familie. Momentul era, câteodată, perceput ca fiind înfricoșător. Dacă numărul ouălor era impar, atunci, potrivit superstițiilor vechi, putea muri cineva din familie. Cel mai adesea, se spunea că Miercurea Numărătorii Ouălor este o sfântă lăsată de Dumnezeu pe pământ, pentru a le învăța pe femei ”să tragă foloase de la paseri”.
Sărbătoarea Păresimilor este la jumătatea postului, la 24 de zile de la începutul Postului Mare. De obicei, cădea în ziua de miercuri din a patra săptămână. Se mai numea și Sărbătoarea Ouălor. Deși nu se făcea treabă în această zi, de Mijlocul păresimilor era permisă o singura activitate: adunarea ouălor din cuibar. Când începeau a număra, în loc de unul, ziceau ”o mie”, le învățau babele pe fetele tinere.
Printr-o amuzantă transformare de sens, datorată etimologiei populare, Miezul Păresimilor a devenit Miezul Păreţii, zi în care cine dregea sau văruia pereţii se spunea că înnebunește.
Se pare că această zi nu era favorabilă deloc începuturilor, fiind o zi ”seacă”. Nu se lucra cu fire şi nu se începea nimic, orice demers în acest sens fiind sortit eşecului.
* Superstiții de Păresimi
Spălarea fetelor pe față, la râu, cu apă curgătoare, miercuri, în a patra săptămână a Postului Mare, de Păresimi, era un ritual practicat în multe din satele din România.
Femeile de altădată țineau Miezul Păresimilor pentru a avea mană la păsări. Cele care o țineau ziceau că tot anul le merge foarte bine cu păsările, nu le moare niciuna și că toată vara păsările le dau ouă multe. Iar acele femei care nu țineau această sărbătoare nu mai au nicio baftă, niciun câștig de la păsări. ”Unele mor, altele le mănâncă dihăniile – vulpile, dihorii, puii cei mici îi răpesc hultanii și care mai rămân nu se ouă”. Ouăle numărate se dădeau prin gunoi, ca să se înmulțească precum gunoiul. Femeile numărau ouăle și apoi erau libere a lucra orice. În caz contrar, aveau credința că se izbesc cu capul de pereți. Unele ziceau că e ziua pereților și nu-i voie de văruit.
