imularea unui incendiu la etajul mall-ului Shopping City a implicat peste 100 de pompieri, jandarmi, polițiști, medici și paramedici, plus Unitatea de Aviație de la Iași, care a acționat cu un elicoper. Parcarea, aglomerată de obicei, a fost astăzi, 27 martie, scena operațiunilor de acordare a primului ajutor victimelor incendiului, 17 la număr, intoxicate cu fum. S-a făcut salvare direct de pe acoperiș, cu elicopterul, care a preluat unul dintre răniți, dar și cu pompierii alpiniști, care au coborât, în coardă, un alt rănit; s-a făcut salvare prin căile de evacuare, dar și cu nacela autoscării. Diferența este că nacela a coborât un manechin, în timp ce elicopterul a ridicat un om real. Tot elicopterul a adus apă, din Lacul Bâtca Doamnei, cu un dispozitiv care poate transporta 2 tone, și a dus-o înapoi, pentru că nu avea niciun rost s-o reverse pe acoperișul mall-ului. În schimb, pompierii chiar au dat cu apă dintr-o autospecială, intervenind ”pe viu”.