Aprilie nu e numai luna în care se trezesc din adormire cărăbușii, ci și politicienii, mânați de bugete aprobate și nevoie de imagine, că numai mâine nu-i poimâine și iar au nevoie de grămadă la vot. În Neamț este la fel ca-n toată țara, ba chiar mai mult, ținând cont că aici chiar vor avea loc alegeri, parțiale, în două comune. Ar fi trebuit să fie în patru, dar mai sunt locuri pe unde foștii primari au grijă să conducă prin interpuși, pentru că pot și pentru că sunt lăsați.
După lunga hibernare politică, realitatea este de necontestat: fiecare personaj politic se mișcă. Pe persoană fizică sau cont de Facebook ori pe partid. Ideea e aceeași: să atragă atenția opiniei publice.
* Ionel Arsene – ofensiva de primăvară
Pe președintele Consiliului Județean Neamț par să-l prindă mult mai bine hainele de administrator real al județului și-i priește acum parcă mai bine decât perioada când le putea folosi și pe cele de politician. Având interdicția de a mai fi șef de filială de partid, Ionel Arsene apelează la cele mai la îndemână arme, pentru a-și păstra și consolida imaginea de lider al județului, armele conferite de demnitatea de președinte al CJ. Recentele apariții publice, cu încercarea de dezamorsare a conflictului pe salarii de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, plus vizita de la Roman și sprijinul anunțat public pentru primarul Lucian Micu au consolidat imaginea de om care se dedică administrației, trecând peste barierele de partid.
Că problema banilor de salarii/ bonusuri la spital nu este atât de simplă, nu contează pentru cei care așteptau o promisiune/ garanție de la șeful județului. Ce va fi de-acum încolo se va vedea, pentru că, odată creat precedentul, vor cere bani de salarii și infirmierii din alte spitale sau cine mai știe cine. Ca imagine și implicare, însă, a fost mai mult decât în regulă.
În cazul Romanului, povestea poate avea mai multe implicații și explicații. În niciun caz nu s-a produs un declic în consțiința administrativă a lui Arsene. În primul rând, este vorba despre o zonă unde PSD stă foarte prost din punct de vedere electoral și prezența lui Ionel Arsene, cu inițiative concrete de finanțare pentru zonă, ar conta mult în refacerea unei imagini social-democrate grav afectate de incapacitatea de adaptare politică la realități. Adică un fel de tranfer de imagine dintre administrația Arsene spre PSD.
În al doilea rând, Ionel Arsene a gândit extrem de pragmatic. În acest moment, indiferent de pozițiile oficiale, există o problemă de majoritate în Consiliul Județean, unde PSD a pierdut un consilier și a ajuns la capătul listei de supleanți. De aceea, e extrem de importantă asigurarea unei simpatii a consilierilor județeni romașcani apropiați de primarul Micu. Mai ales în perspectiva în care, din diverse motive, mai pot dispărea și alți consilieri din peisaj. Perioada în care PNL-ul zicea că nu votează hotărâri promovate de PSD pare să fi trecut, mai ales că, acum, există și scuza – credibilă, la agape de partid – că Ionel Arsene nu mai face politică și nu mai reprezintă PSD.
Ca o concluzie, Ionel Arsene doar președinte de județ, nu și de organizație lasă impresia că nu e afectat în niciun fel de problemele pe care le are cu DNA-ul, că își vede de treaba administrativă, că și-ar fi dat seama că nu-i de ajuns doar să se facă studii de fezabilitate și ar fi cazul să se mai treacă și la execuții de lucrări. În ce măsură va reuși rămâne de văzut.
În lipsa lui Ionel Arsene ca președinte asumat al PSD Neamț, organizația a uitat să existe la nivelul opiniei publice, parcă așteptând să se întoarcă șeful. Este și motivul pentru care nici nu prea e nimic de discutat despre ea.
* PNL – degringoladă organizată de aprilie
Filiala Neamț a Partidului Național Liberal are o primăvară frumoasă, în care toată lumea se face că iartă pe toată lumea, în timp ce, pe sub masă, se dau șuturi și ghionturi, cu regretul că nu pot folosi pumnale și nici n-au suficiente operații la care să se poată lovi.
Gruparea Cozmanciuc, care are majoritatea absolută în Biroul Politic Județean, a suspendat conducerea organizației de la Piatra Neamț pentru grave încălcări ale statutului. Dragoș Chitic și ai lui, cu sprijinul lui Eugen Țapu-Nazare, au făcut tot ce au putut să întoarcă lucrurile și, parțial, au reușit. Prin pressing la Ludovic Orban – căruia îi reamintesc insidios că Mugur Cozmanciuc l-a sprijinit pe Cristian Bușoi la alegerile din partid -, cu contrargumente puerile sau reale, au muls o recomandare pentru revenirea la situația de dinainte, transformată apoi în decizie. Lui Ludovic Orban, prins într-un joc în care trebuie să facă față atacurilor de tot felul, îi lipsește fix o schimbare de președinte la Neamț, în condițiile în care Cozmanciuc este, totuși, parlamentar cu vechime și influență, care, oricând, ar putea pune de-un ceai cu Tăriceanu, cum fac cei deja dați afară din PNL. Așa s-a ajuns la o decizie, prin care se dă un termen în care Chitic et. Comp. – în realitate, Romel Bîrjoveanu, Dragoș Chitic și mâinile lor din Consiliul Local Piatra Neamț – trebuie să respecte niște lucruri până pe 15 mai, după care revin, de drept, în vechile funcții. Pentru că, de facto, sunt deja acolo.
La nivel local, liberalii sunt împărțiți în atâtea grupări minuscule, cu interese deosebite, încât, aproape firesc, se impune întrebarea ”Cum de mai stau împreună?”. Unii îl acuză pe primarul Romanului că s-a dat cu PSD sau, în fine, cu Ionel Arsene, alții îi laudă pragmatismul. Unii vor să refacă USL-ul, ca să prindă niște funcții și contracte.
La Piatra Neamț, senzația pregnantă este că Dragoș Chitic nu are voie să facă nicio fotografie singur, altfel îl paște apocalipsa galben-albastră, ceea ce imediat face gândul să fugă la București, unde s-a stabilit un fost deputat de Neamț, care, atunci când vrea ceva, are și mijloacele de a se impune.
Rămâne cert că lupta dintre Eugen Țapu și Mugur Cozmanciuc se reflectă clar în activitatea partidului, mai prezent pe rețele de socializare decât în crunta realitate. Sigur, în niciun caz, nu trebuie subestimată capacitatea PNL-iștilor de adaptare la ce spun ei că face PSD, adică banii de la bugete. Exemplul de la Piatra Neamț e limpede ca apa de izvor, fiindcă aici liberalii au pus mâna pe societăți, pe funcții, și-au făcut salarii nerușinate, au promovat pe funcții mulți neaveniți, cu merite care pot fi deduse din apartenența la diverse cercuri de putere. Salariile directorilor societăților primăriei lui Chitic sunt bulversante din acest punct de vedere, pentru orice om de bun simț.
* PMP – nici măcar mișcare de înviorare
Partidul lui Băsescu în Neamț se simte bine prin reprezentanți. Are un șef indolent din punct de vedere politic – Bogdan Gavrilescu -, total sub papucul lui Dragoș Chitic, care, în felul acesta, se amăgește că domină și el pe cineva ușor de mulțumit câtă vreme i se permite să plaseze pe ici, pe colo, în vreo funcție. Dacă i se permite să apară în aceeași poză cu Dragoș Chitic, deja Gavrilescu e atât de fericit că se plictisește oglinda de el.
Laurențiu Dulamă, vicepreședintele fără atribuții al Consiliului Județean, dar demnitar, a ales să joace cartea opoziției, în condițiile în care alta nu mai are. Este clar că nu poate ajunge la un nivel de relaționare cu Ionel Arsene, precum un Eugen Tomac sau Claudiu Bichineț, de exemplu, ca să rămână registrul în PMP.
Directorii de societăți municipale sau cei care au mai primit un loc prin diverse instituții sunt mulțumiți că primesc un ban fără prea multă bătaie de cap, oamenii de afaceri atașați partidului sunt mulțumiți cu lucrările pe care le primesc.
Din punct de vedere al activității politice, dacă vine vreo indicație de la Capitală, se mimează doar interesul. Nimeni nu-și face planuri de viitor în partid, pentru că pe nimeni nu interesează. Fiecare se gândește unde poate găsi un loc sau barem o promisiune prin alte locuri.
* Iulian Bulai – deputatul care ține locul liberalilor
Deputatul USR Iulian Bulai pare să fie singurul care face opoziție reală față de tarele administrației în Neamț. În luările sale de poziție, prin comunicate deși frecvent marcate de neclarități sau chiar erori, încearcă să prezinte situații care afectează comunități mai mari sau mai mici din județ. Din păcate, impactul luărilor sale de poziție este pe măsura partidului pe care-l reprezintă. Totuși, trebuie recunoscută dorința de implicare. Dacă ar renunța la anumite reacții generate de apartenența la un partid care promovează ”corectitudinea politică” dincolo de limite, Iulian Bulai ar putea deveni un personaj politic real, de care să se țină seama în viitor. Fără teama de a greși prea mult, parcă se potrivește mai bine cu PACT-ul din care a provenit, decât cu USR-ul în care a ajuns.
Valentin BĂLĂNESCU