Proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a funcției de director executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Neamț n-a fost trecută de nici una dintre cele două candidate înscrise. Actualul director delegat, inginer chimist Anca Brîndușa Movilă, a obținut 35,6 puncte și a fost declarată respinsă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Rezultatele probei scrise au fost publicate în după-amiaza de 25 aprilie, la ora 16:43, iar directorul Movilă poate face contestație în 24 de ore. Minimul de puncte la proba scrisă de verificare a cunoștințelor de legislație este 70 și permite trecerea la ultima probă, cea a interviului. Legislația cuprinsă în bibliografia de concurs este formată din 18 ordine, normative și legi, inclusiv Constituția României. Contracandidata actualului director, Antonia Carla Simionescu, a obținut la scris 19,8 puncte. (C.I.)
Un comentariu
Lasati! Dupa cum partidul e-n toa(n)te!… va lua “concursul” exact cine trebuie!!!