Cultul Performanţei: Alex Filimon a dat visul canadian pe cel românesc

Sub genericul Cultul performanţei, explicit sau implicit, nu am ezitat, de-a lungul anilor, să promovăm persoane, idei, proiecte, atitudini, inclusiv dispute inteligente care contează, indiferent de apartenenţa la o şcoală de gândire, religie, sex sau partid. Mersul vremurilor şi interesul publicului cititor scârbit de modele false ne îndeamnă să dezvoltăm abordarea noastră. Pe scurt, încercăm să facem pasul de la prezentări sporadice la apariţii constante. În timp, cultul performanţei poate deveni o adevărată pecete.

Alex Filimon e născut în zi de cutremur de pământ, însă cu trei ani mai devreme de nenorocirea din 1977. S-a impus opiniei publice în calitatea sa de fondator şi vicepreşedinte întors din Canada al Asociaţiei Alumni Colegiul Naţional Petru Rareş. Dorinţa de întoarcere l-a ”lovit” prima dată la întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea liceului, în 2012. S-a bucurat că lumea se simte bine, concediile româneşti erau mari, voia să scape de iernile lungi, de activitatea legată de construcţii. A fost o decizie adoptată lent, împreună cu soţia, Mihaela. Unde să meargă? Erau şi alte opţiuni, nu numai Piatra Neamţ, nu numai România. ”Până la urmă, tot la Piatra am ajuns. Măcar să fim cu ai noştri. A fost un pic ciudat, pentru că nu mai ştiam pe nimeni, plecând de la 18 ani de acasă. Dar e ok, sper să fie şi mai bine”, afirmă Alex, fără ezitare.

În Canada, a stat aproape 17 ani, după 1999. Până-n 2010, pe tărâmul afacerilor, s-a ocupat combinat de consultanţă şi imobiliare, apoi numai de imobiliare. Nu se putea concentra şi pe cursurile predate la universitate, şi pe două afaceri. Asta pentru că, şapte ani de zile, a predat marketing şi resurse umane la două universităţi, Dalhousie University şi Acadia University. La una erau cursuri universitare de anul IV, la cealaltă cursuri de anul II pentru MBA. E mândru că a câştigat două premii, ca profesorul anului, la ambele universităţi, în ani diferiţi. Se-ntâmpla prin 2005-2006.

■ Drumul spre visul canadian

Totul a început într-o zi greu de precizat. Era împreună cu Dragoş, prietenul lui cel mai bun – locuiseră împreună şi în facultate, timp de 5 ani -, care se apucase de studiat engleza în asalt cu dorinţa de a pleca din ţară. La ”Petru Rareş”, se cam învăţa limba engleză, dar de ei nu s-a prins. Din vina lor. Au început liceul în comunism şi l-au terminat în tranziţie. Nu credeau că engleza şi franceza le-ar folosi la ceva, rusa nu se preda, aşa că preferau să joace baschet, să facă teme la matematică sau orice altceva. Dragoş visa la SUA, Alex la Canada. Nu-şi explică de ce a ales Canada. Aşa a simţit.

Soţia e sora unui alt prieten foarte bun. Cu un an înainte de plecare, a invitat-o la o plimbare de Crăciun. Au mers cu maşina pe la toate ieşirile din Piatra Neamţ şi au stat, pe urmă, un an împreună. Când a primit acceptul pentru MBA , fiindcă atunci era greu cu vizele, i-a înaintat pe loc propunerea de căsătorie. În ianuarie fac actele la Starea civilă, în iulie se organizează nunta, iar în august zboară peste Ocean. Nu i-a fost deloc uşor. E singur la părinţi. Dar au acceptat, au vrut să-i fie lui cât mai bine. Familia l-a sprijinit şi când a plecat, şi când s-a întors.

Un noroc premergător, pe care îl evocă surâzând, i-a… surâs imediat după absolvirea Academiei de Ştiinţe Economice, când s-a angajat într-o firmă IT. Erau rare pe-atunci şi s-a bucurat de acces la internet de mare viteză. Altfel se vedea lumea! Doi ani mai târziu, în 1999, este acceptat pentru MBA (Master of Business Administration) la două universităţi. O alege pe cea din Halifax, Noua Scoţie, o provincie anglofonă, pentru un MBA clasic, fără ”floricele”. Primul an îl urmează pe banii de la nuntă, plus că soţia (absolventă de Filologie) s-a angajat repede, după două luni, la un magazin de parfumuri. Din al doilea an, pune pe picioare o mică firmă de consultanţă, alături de trei colegi, o indiancă şi doi canadieni. Un fel de internaţională. ”Practic, ce nu voiau profesorii să facă în campus – adică cercetare de piaţă, interviuri – făceam noi. Ieftin. Le dădeam lor lucrările, ei îşi puneau numele”.

■ Apa rece de la Cambridge Analytica şi lecţia despre şpagă

Se specializează în Marketing Informatic, ceea ce, în limbaj comun, practic e analiza bazelor de date, subiect la modă azi. ”Lucram la nivel mare cu baze de date de zeci şi sute de mii, de milioane de oameni”, îşi aminteşte Alex. Sună a Cambridge Analytica? ”Sunt lucruri pe care noi le făceam de mult timp. Astea erau capabilităţi la care eu aveam acces în 2000-2001”. Asta ar însemna că unii se laudă cum au descoperit recent apa rece. Sigur, o diferenţă majoră vine de la bazele de date, însă metoda de lucru nu e nouă. Pe atunci, Alex analiza, de pildă, comportamentul consumatorului de rând în diferite categorii de magazine – să vezi ce ia, cât ia, când ia, să vezi ce produse merg împreună, cum să le aşezi pe rafturi şi ”alte chestii de negândit la noi”.

Lucrează pentru bănci, pentru firme de asigurări pe partea de antifraudă, pentru firme de vacanțe. În plus, e implicat într-un program al provinciei de mentorat pentru start-up-uri. Când voiau să înceapă ceva sau când interveneau probleme de marketing şi firmele nu aveau un angajat propriu specializat, îi ajuta pentru o perioadă limitată cu un anumit proiect de marketing. Intrase pe o listă guvernamentală de consultanţi. Accesul pe listă se face pe bază de experienţă, prezentare şi ofertă financiară, fiindcă guvernanţii cer costuri rezonabile. Acolo. Nu şi şpagă. Tot acolo. N-a dat şpagă niciodată în Canada, nu cunoaşte pe cineva care să fi dat. A auzit de un caz în Ottawa, în care au descoperit o persoană care ar fi primit nu bani – a primit nişte nişte excursii şi călătorii cu avionul privat. ”În total era vorba de 12.000 dolari canadieni care-s 8.000 euro. Adică, nimic, dar l-au descoperit. Eu nu spun că sunt perfecţi, dar nu există ideea asta de şpagă, nici de atenţie”.

■ Imobiliarele etnice şi modelul de toleranţă

A mers pe partea de consultanţă mulţi ani, după care a început imobiliarele. ”Ţara-i mare. Noi am lucrat numai în Halifax şi în jur. Noua Scoţie nu e cea mai minunată provincie. E o treime din România, cu mai puţin de 1 milion de locuitori. În general, în imobiliare sunt anumite categorii, ca să le zic aşa, etnice. Grecii, libanezii şi evreii erau cele trei mari grupuri care făceau imobiliare în oraş. Fiecare erau veniţi după o problemă mare – după al II-lea Război Mondial, după războiul civil din Liban din anii ’70, după primul război din Irak. Cu bănuţi mai mulţi sau mai puţini, fiecare s-a apucat de treabă”. Povestea grecilor e una cu semnificaţii aparte: ”Cei pe care-i ştiam eu erau la a treia generaţie în imobiliare. La ei e o chestie foarte interesantă, că se adună şi fac foarte multe în grup, spre deosebire de noi. Vrea unul să cumpere o clădire, pun toţi banii, îl ajută, data viitoare e rândul altuia. Aşa se lucrează. Plus că lucrează prin căsătorii. Familia X are 300 de apartamente, familia Y – 500, copiii prin căsătorie le adună”.

Dar tot ce ştie în imobiliare a învăţat de la evrei. S-a înţeles foarte bine cu libanezii. S-a înţeles bine cu chinezii. Începeau să sosească, a avut şi mulţi studenţi din China. ”De fapt, hai s-o luăm altfel, n-am avut niciodată antipatii. Că ăla e din Siria, ăla din Liban, că ăla are turban, că altul are barbă – nu contează. La fel şi cu comunitatea LGBT. Erau clari, erau vizibili. Fiecare cu lumea lui, nu erau agasanţi. Ştiai care le sunt barurile, magazinele. Poţi intra, stai, te uiţi, nimeni nu te deranjează. Îşi pun steagul cu curcubeul la uşa şi asta e. Aşa e Canada, e tolerantă”.

■ Învăţământul superior – şoc şi plăcere

A prins cinci rânduri de alegeri în Canada. ”Nu am văzut nicio diferenţă în viaţa mea personală. Că au fost democraţii, noii democraţi sau liberalii sau alţii, se merge înainte. Totul e destul de stabil. Au mai schimbat, de exemplu, TVA-ul. De la 15% l-au făcut 13, după aia l-au dus înapoi la 15. Mici modificări”. Schimbări în Sănătate, poate? ”În Sănătate n-au cum să schimbe foarte mult. De ce-ar schimba? E gratuit, e totul în regulă, totul în afară de dinţi”.

Altele sunt socotelile cu învăţământul superior. De predat a predat la universităţi publice, unde e loc pentru cine trece de examen, dar nu e gratuit. Orice student poate primi bursă, dar pentru majoritatea lor ori plătesc părinţii, ori îşi iau credit. ”Sunt împrumuturi pentru studenţi şi, la un an după ce ai terminat universitatea, începi să plăteşti”. Dacă tragi ţeapă, e greu să mai iei vreun credit pe undeva în lumea civilizată.

Un doctorat spectaculos, dar abandonat

”Am început un doctorat în Anglia, la University of East Anglia din Norwich, şi nu l-am terminat. Am urmat doi ani din trei, la distanţă. Pentru că predam, am făcut naveta în Anglia. Din diferenţa între dolarul canadian şi lira sterlină, pentru ultimul an, cu tot regretul meu, n-am mai avut bani. Atunci am reunţat la predat, la consultanţă şi am mers pe imobiliare, pentru că acolo-s bani. Am câştigat bani, dar am pierdut doctoratul. Teza era pe analiză de baze de date medicale. Am să povestesc într-o zi”.

Predarea oferă alte surprize pentru înţelegerea românească. ”Eu am predat foarte mult pe partea de exemple «hands-on», adică faci lucruri (mai degrabă decât să le înveţi din cărţi – n.a.). Aveam acces la baze de date de la firme, fără numele omului, şi lucram cu chestii adevărate, nu pe manuale. Aveam o parte de teorie, după care treceam în laborator, unde aveam computere din greu, cu softuri specializate şi se lucra totul cu mânuţele tale. Cu interpretări, cu grafice, totul era foarte practic. La cursul de marketing, de exemplu, aveam cercetarea de marketing. Îi trimiteam să facă interviuri, să facă un focus grup, să înveţe practic. Totu-i practic.    

Îmi plăcea să predau. Le plăcea că făceam totul practic. Aveam şi manual. Cursul era de trei ore la MBA. O oră vorbeam şi două lucram. Făceam, de pildă, întrebări pentru interviuri, dar şi cum să răspunzi la interviu. Acolo interviul poate conta 90% pentru o angajare”.

■ Noul vis românesc conţine datoria faţă de ”Petru Rareş”

Partea cea mai frumoasă din partea pietreană a noului vis românesc e asociaţia absolvenţilor de la ”Petru Rareş”. ”A fost visul meu. Pentru că tot ce am realizat, nu neapărat material, s-a datorat celor de la «Petru Rareş», începând cu dl profesor Gheorghe Dumitreasa, care m-a atras tare cu matematica şi n-am avut probleme să intru la facultate sau să iau un test de matematică în engleză. Şi doamna Sanda Spiridon a contat foarte mult, numai că eu, dând la ASE, dumneaei a fost suficient de drăguţă să mă lase mai uşor. Oricând m-am întors şi am avut nevoie, cei din Rareş m-au ajutat. La orice revedere ne-am simţit foarte bine împreună. Acum, la patruzeci şi ceva de ani, cred că sunt suficient de în forţă să fac nişte lucruri pentru cei mai în vârstă sau pentru cei mai tineri”.

Cu activitatea profesională desfăşurată sub Pietricica se încadrează la servicii profesionale. Prestează în consultanţă, asigurări, dezvoltare imobiliară, se ocupă de intermedieri credite, de înfiinţare de firme, iar soţia ţine inclusiv ore de engleză la diverse firme. Nostim e că a început cu intermedieri credite, dar Piatra Neamţ nu e un oraş… atrăgător. Pe net, face de 8-10 ori mai puţini bani decât câştiga în Canada. (Are în continuare un business peste Ocean, cel vechi cu imobiliarele. Taxele le plăteşte în ambele părţi, pentru ce face în fiecare ţară.) Dacă ar pleca la Bucureşti, sigur ar produce bani frumoşi mai uşor. Preferă Piatra Neamţ. Spune că e o opţiune emoţională.

Cetăţean canadian cu domiciliul acasă

”Canada e o ţară fantastică. Niciodată nu m-am simţit imigrant. Am fost acceptat în firme, la bănci, la universitate, deşi mai am un accent străin. Cetăţenia, obţinută după trei ani de rezidenţă, implică şi un test. La ceremonie eram 48 de oameni, reprezentând 32 de naţiuni. Suficient ca să-ţi faci o idee despre multiculturalitatea unei zone ca Halifax. Azi ar veni că sunt cetăţean canadian cu domiciliul acasă”.

Viorel COSMA