Maria Miruna Vasîlca, clasa a X-a la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Tîrgu Neamț, pregătită de prof. Adina Cucoș-Grigore, a obținut premiul II la Olimpiada Națională de Istorie, desfășurată la Alba Iulia.
Din lotul județului Neamț au făcut parte cinci elevi din clasele VIII-XII care s-au clasat pe primul loc la faza județeană. Ioan Octavian Luca din clasa a IX-a la Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra Neamț, pregătit de prof. Dan Irimia, a câștigat mențiune, iar Ionela Simona Miron din clasa a XI-a la Colegiul Național „Roman Vodă” din Roman, pregătită de prof. Ionuț Ciocoiu, a obținut premiul special din partea Ministerului Educației Naționale. La etapa națională a olimpiadei au participat Maria Căderea din clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială nr. 3 Piatra Neamț, pregătită de prof. Cristiana Marilena Șoimaru, clasată pe locul 26 și eleva Maria Dobreanu din clasa a XII-a la Colegiul Național „Gheorghe Asachi” Piatra Neamț, pregătită de prof. Mihaela Gherghelescu, clasată pe locul 35. Lotul județean a obținut locul 9 în clasamentul național al ONI 2018.
(C.I.)