Miercuri, 4 aprilie, la Roman s-a desfășurat Adunarea Generală a Asociaților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECONEAMȚ (ADI ECONEAMȚ). Principalul punct pe ordinea de zi a fost aprobarea Proiectului de hotărâre privind atribuirea și încheierea contractului ”Delegarea prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare a unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”ECONEAMȚ”, din Zona 2, județul Neamț” precum și a tarifelor rezultate în urma procesului de achiziție publică.
Au fost prezenți domnii Adrian Diaconu, președintele ADI ECONEAMȚ, Vasile Șendrea, director ADI ECONEAMȚ, domnul Ionel Ciocan, administrator al firmei operator Rossal Srl și 24 de primari ai Unităților Administrativ Teritoriale din Zona 2 a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor Neamț, între care și primarul municipiului Roman, Lucian Micu.
Domnul Vasile Șendrea a făcut un scurt istoric al ADI ECONEAMȚ, dar și a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor Neamț, cu toate meandrele sale și cu toate avatarurile sale. Directorul Șendrea a mai explicat celor prezenți sistemul de plată pentru colectarea și depozitarea deșeurilor agreat de Uniunea Europeană, insistând pe principiul ”Poluatorul plătește”, după care contractele au în vedere taxe pe persoană, nu pe gospodărie ori familie.
Domnul Lucian Micu: „Pentru noi greul de-abia începe; și va trebui să ducem adevărate campanii de informare, alături de operator, pentru a face ca populația să conștientizeze că, de-aici înainte, colectarea deșeurilor din gospodării trebuie să se facă exclusiv selectiv. Dar trebuie să înțelegem noi (și să-i facem și pe cetățeni să înțeleagă) că, dacă vom colecta cât mai selectiv, taxele de salubritate în viitor ar putea scădea.”
Domnul Adrian Diaconu a dat citire Hotărârii nr. 6 din 4 aprilie 2018 privind atribuirea și încheierea contractului ”Delegarea prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare a unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”ECONEAMȚ”, din Zona 2, județul Neamț” precum și a tarifelor rezultate în urma procesului de achiziție publică. Supusă la vot, hotărârea a întrunit unanimitatea.
Domnii Adrian Diaconu,președintele ADI ECONEAMȚ și Ionel Ciocan, administratorul operatorului de salubritate Rossal, au semnat contractul. Domnul Ionel Ciocan a mulțumit primarilor pentru prezență și pentru implicarea prezentă (dar mai ales) de perspectivă în gestionarea managementului deșeurilor în Zona 2 Roman.