Cade anul acesta pe 26 aprilie. În Calendarul popular, această Joi era ținută de țărani pentru a fi feriți de trăsnete, grindină și vifore. Prin cele mai multe sate, se sărbătorea cu nelucrare. Unii, mai cârcotași, ziceau că, dacă lucrezi în astă Joi, nu va mai ploua. Alții – că li se vor usca țarina cu porumb ori grâu.
Cine nu serba această zi se spunea că va avea pagubă.
Era și una din Joile în care se organizau Paparudele. Gospodarii care nu primeau jocul Paparudelor și nu le răsplăteau erau certați că vor avea ghinion în restul anului. Mulți nu lucrau crezând că vor înnebuni și se vor roti ca Paparudele.
Se spunea că a treia joi după Paști are puterea de a feri pe om de farmece și de vrăji.
Joia Mânioasă se ținea și ”pentru a ține departe boalele de ochi”.
* Joia verde
Joia Mânioasă sau Joia Verde este o sărbătoare consacrată unei alte entități slab conturate sau care s-a pierdut din amintirea colectivă a poporului român. Pe de o parte, moment de petrecere, de bucurie, în mijlocul naturii înverzite – ”maiul țărănesc” -, în cele mai multe credințe apare drept ”cea mai înfricoșătoare”, cu urmări dintre cele mai grave asupra vieții și activității oamenilor.
Nerespectarea acestei Joi era foarte temută pentru modificările fizice pe care le-ar fi putut produce oamenilor. Se spunea că rufele se pot înverzi astăzi, potecile de asemenea, precum și fața oamenilor.
Alte ”zile mânioase” sunt Ioan Fierbe-Piatră (25 mai), Iuda (19 iunie), Precupul (8 iulie) și Pantelimonul oveselor (27 iulie), pe seama cărora sunt puse dezechilibrări ale vremii, descătușări stihiale ale cerurilor și pedepse exemplare pentru nerespectarea interdicțiilor. Cele două numele ale sărbătorii – Joia mânioasă, Joia verde – ar putea fi chiar apropiate, prin cunoscuta expresie ”a se face verde la față” de mânie, de supărare!
* Legenda Joii Paparudei
Se zice că a fost odată un împărat, anume Joian, care, simțind că i se apropie sfârșitul vieții, și-a sfătuit supușii să-i serbeze ziua morții lui, spre binele lor. ”– De ziua morții mele”, le-a zis împăratul, ”de veți fi datori pe la alții, să nu vă duceți la muncă, deoarece în acea zi se va fierbe piatra mai tare, nourii se vor frământa mai mânioși și munca voastră va fi în primejdie. Nimic nu se va alege de sporul celor ce vor munci în ziua morții mele!”
Astfel, de la acel împărat a rămas paza joii a noua, paza Bulciului celui Mare sau ziua când fierbe piatra.
Joia Verde este o serbare de primăvară, maiul țărănesc. În această zi, era obiceiul ca oamenii să facă petreceri la iarbă verde.
Joia Verde era considerată ocrotitoare contra morții copiilor, păzitoare contra duhurilor rele, precum moroii și strigoii. Se împodobeau ferestrele caselor cu cruciulițe făcute din tulpini de răsură. Strigoii, venind noaptea și voind să intre în casă, văzând crucile de răsură se îndepărtează.
În această zi, existau și obiceiuri frumoase, dincolo de frica interdicțiilor. Dacă era frumos, se adunau copiii și se udau unii pe alții cu apă. Făceau asta mai ales fetele, ca să plouă, să fie anul îmbelșugat, să nu bată grindina semănăturile, consemna folcloristul Adrian Fochi. De Joia Verde se secera orzul, apoi țăranul, după ce făcea o primă claie de orz, trimitea nevasta acasă și făcea o azimă de pâine, pe care o împărțește cu foi de ceapă verde, menind-o: ”Să fie acestei zile, fiindcă mi-a ajutat să ridic claia asta!”
* Superstiții de Joia Verde
Joia Verde era considerată cea mai rea dintre toate. În această zi, nu se înălbeau pânzele, mai ales nu se întindeau pe iarbă, că se înverzeau.
Se spunea că, demult, un om a lucrat la câmp în această zi și a venit seara acasă cu totul verde, cu haine cu tot. Acestui om îi era rușine și frică să mai iasă din casă. Toată lumea îl blestema. Casa lui a mâncat-o pustia, s-a ales praful de ea. Nimeni n-a mai călcat pragul acelei case, de frică și de spaimă.
În această zi se zicea că se dezleagă cele nouă joi după Paști, iar Sfântul Ilie împarte grindina pe alocuri.
Babele vrăjitoare de prin sate amenințau oamenii care lucrau că Sfântul Ilie le va da o bună porție de piatră. Apoi, pentru a fi crezute, babele adăugau că, în această zi, arde piatra în apă. În această zi, se împărțea piatra cu banița. Poporul spunea că mulți și-au rupt piciorul, mâna etc., pe când lucrau în această zi. Prin alte locuri se spunea că e o zi rea de venin. Bolnavul scuipă numai verde, fiere.
Joia Verde se ținea că era rea de trăsnet. Se spune că un om a avut oameni la prășit vie și, seara, ”după ce a terminat cu prășitul, a venit un nor groaznic și a ploiat așa iute și cu furtună repede asupra viei acelui om, și cu piatră, până când a rupt toate vițele și aproape că s-au uscat și buciumii”.
Exista superstiția că aceluia care lucrează în această zi i se vor mânca bucatele pe câmp. Nu se lucra nimic nici de teama grindinei și se ținea din cauza amețelilor.
Era considerată o zi rea pentru femei să nască și vite să fete.
Joia Mânioasă se ținea ca să nu se certe nevasta cu bărbatul și nu trebuia să se dea nimic din casă.
Joia Mânioasă era serbată de femei, atribuindu-i-se o putere foarte mare asupra bubelor. În această zi, nu se dă din casă fasole sau porumb, căci aceluia care dă îi ies bube cât bobul de fasole sau porumb. Despre aceste tradiții a consemnat folcloristul Theodor Speranția.
