Primăria organizează din nou licitație pentru a închiria terenuri și spații comerciale în Ștrandul Piatra Neamț. Aceasta se va desfășura pe 18 mai 2018, iar termenii și condițiile de participare sunt aceiași ca și la licitațiile organizate în luna aprilie când s-au închiriat câteva terase și câteva terenuri unde sunt amenajate locuri de joacă pentru copii. Prețurile de pornire au rămas neschimbate, 1,10 lei/mp/zi pentru contracte sezoniere și 130 lei/mp/an pentru contractele anuale. Viitorii participanți vor trebui să se înscrie la licitație până cel târziu pe data de 14 mai 2018, ora 16,30, la sediul Primăriei Piatra Neamt. Pentru licitația din data de 18.05.2018 sunt disponibile din nou, mai multe terenuri, cum ar fi fostul patinoar (670 mp), terenul de paintball (3.000 mp) sau teren pentru amenajare loc de joacă copii (1.600 mp), dar și 7 spații comerciale a câte 9 mp fiecare și o terasă de 20 mp care include un spațiu comercial. (E.C.)