”Cu cât biserica va coborî mai des în mijlocul nostru, cu atât mai mult vom avea de câștigat și noi și credința străbună” – Marcel Dragotescu.
Comunismul, deși a fost un experiment utopic ratat din start, a reușit să capteze speranțele oamenilor, să lucreze foarte bine cu ele, în numele lor. A știut să speculeze psihologia umană pe latura așteptărilor, a speranțelor. Comuniștii precizau, în secolul trecut, că aceia care sunt necăjiți vor conduce lumea în viitor. Aserțiunea a aprins spiritele. Cum creștinismul a mers și el într-o direcție similară – cei din urmă vor fi cei dintâi -, destui semeni de-ai noștri au confundat comunismul cu paradisul religios. Urmarea: comunismul a ”explodat”, a atins cote incredibile, în sec. al XX-lea. Comunizarea a ajuns și pe meleagurile mioritice.
Statistic, primii comuniști autohtoni fără cămașă roșie au fost depistați în mahalaua Precista, numită și ”imperiul sărăciei”. Numele ”bolșevicilor” – Căciuleanu, Zargiu, Onțanu, Țoc, Prisecaru, Turtureanu, Horciu… Am desconspirat lista comuniștilor din Piatra Neamț din două motive. Primul: este imposibil să trăiești cu spatele la trecut, să te preocupe numai prezentul. Al doilea: copil fiind la sfârșitul războiului, nu am prea înțeles prin ce se deosebea ”ciuma roșie” de cea ”brună” sau ”fascistă”. Că, paradoxal, la biserică toți făceau cruce la fel, și de Paști, și de Crăciun. Erau chiar foarte evlavioși. Confuzia mea de copil s-a acutizat și mai mult când am auzit un catren minunat:
”Căpitane, nu fi trist,
Ține minte trei cuvinte:
Garda merge înainte,
Prin Partidul Comunist!”
Mai fă ordine în dezordinea asta cu Căpitani, Legiuni și partide politice! Haideți mai bine să vă prezint ”comuniștii” din cetatea noastră, că nu-i cunoașteți.
Numele muncitorului comunist Ion Căciuleanu este strâns legat de lupta de clasă din liniștitul nostru târg. Ca în orice așezare omenească, oamenii să împărțeau în bogați și săraci. Unii trăgeau la galere și abia suflau, alții se făceau că muncesc și trăiau pe picior mare. Exact ca în zilele noastre. De aici îndemnul: ”Hai la lupta cea mare!”, ”Și dă-i și luptă!”. A venit în târgul nostru de la Văleni, anexă a orașului, locul unde Gh. Asachi, figură luminoasă a trecutului nostru cultural, a inaugurat, la 8 noiembrie 1841, prima fabrică de hârtie din Moldova. Și-a făcut gospodărie pe str. Popa Șapcă, între Halta nr. 2 și Depou. Umbla modest îmbrăcat, dar curat. Purta o căciulă brumărie frumoasă, care făcea impresie în mahala. Îi plăcea să fie vioara întâi în toate. Nu ocolea biserica ortodoxă.
«Într-o frumoasă zi de Paști, comunistul exemplar Ion Căciuleanu a ieșit la promenadă pe cursoul târgului. La plimbare s-a întâlnit cu fotograful Rusu care avea un studio Foto în coasta TT-ului, pe scările ce duceau la Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul”, ctitoria marelui Ștefan. Cunoscându-i orientarea politică de stânga, l-a salutat religios: ”Hristos a Înviat!”, cum spune fiecare creștin după Înviere. Paradoxal, adeptul lui Lenin și Stalin a răspuns: ”Adevărat a Înviat!”. Fotograful a rămas mască, abia a mai putut să întrebe: – Bine, dar dvs. nu sunteți comunist?
– Ba da, sunt comunist și sunt creștin-ortodox. Respect credința, tradițiile și obieceiurile din bătrâni de când mă știu.
Atunci, fotograful care reprezenta clasa socială avută a venit cu o propunere creștinească: ”Hai să ciocnim un ou, să gustăm împreună o feliuță de pască și să apelăm la Sângele Domnului!”. Și așa au făcut». (sursa: cartea ”Mahalaua Precista”, autor Bică Nelu Căciuleanu, Crigarux, 2017).
Despre comunistul Căciuleanu ne-au lăsat și alți pietreni cuvinte de laudă. Bunăoară procurorul Mihai Ciubotaru: «Mare om! De o demnitate și o ținută exemplară… un comunist adevărat, dom’le! Dacă toți comuniștii ar fi fost ca el, alta ar fi fost soarta partidului… Nu știu ce s-a ales de fiii lui, dar pentru Ion Căciuleanu, jos pălăria!».
Din întâmplare, am cunoscut și urmașii comunistului ”cel cărunt cu ochi senini, albaștri”, dar nu s-au ridicat la calibrul bătrânului. Mai mult, au profitat de pe urmele lui.
În afară de acest stâlp de nădejde al regimului instaurat după război, au mai activat și alții. De exemplu, tov. Onțanu, aterizat în raionul Piatra Neamț de pe Valea Bistriței. A primit locuință de la partid, pe str. Ștefan cel Mare, vizavi de Casa ”Elena Cuza”, iar băiatul i-a fost înscris la Școala generală de băieți Nr. 2, colț cu Alexandru cel Bun. Fiul nomenclaturistului era coleg de clasă cu noi, ne invita în pauză la el acasă, unde ne îndopa cu toate bunătățile pământului. Acolo am mâncat pentru prima dată, la un Paște, cozonac cu stafide și rahat galben, turcesc, frumos crescut. Purtată de torentul politic viguros de atunci, familia Onțanu a avansat rapid și a ajuns la București. Fostul nostru coleg de hârjoană a ajuns cineva, primar de sector, noi, pietrenii, am rămas tot mahalagii.
În mahalaua mea de baștină, a mirosit a sărăcie toată copilăria. Pe noi, ăia mici, ne unea sărăcia și prietenia. De pildă, pe str. Dima Costinescu (Kalinin), într-o singură curte, locuiau trei muncitori comuniști: Țoc, Prisecaru și Turtureanu. Toți aveau copii, băieți, obraznici foc. Toți aveau de Paști candela aprinsă, ouă roșii pe masă, pască și cozonac în cămară. Nimeni nu nega existența lui Dumnezeu, toți mergeau la slujba de Înviere, știau ”Tatăl nostru” și Crezul. În prima zi de Paști, toți țâncii ne adunam la poarta lui Gică Prisecaru și ne fuduleam cu ce ne-au cumpărat părinții în cinstea sărbătorilor pascale: teniși, sandale, cămăși colorate, mingi de cauciuc de la nea Ciurea, meseriașul.
Pe vremea studenției mele, minunații profesori de la ”Al.I. Cuza” din Iași afirmau clar în prelegerile lor că orânduirea cea mai nenorocită din istoria omenirii a fost capitalismul. Evident, veneau cu argumente zdrobitoare. După aglomerația din Decembrie ’89, datele problemei s-au schimbat radical. Cea mai sângeroară și nedreaptă societate a devenit comunismul, ”ciuma roșie”. Norocul nostru, comunismul nu mai strălucește ca în secolul al XX-lea. Mai precis, e semnalat în șase state: China, Coreea de Nord, Laos, Vietnam, Cuba și Eritreea. Țările acestea sunt dirijate de partide marxist-leniniste. În procente, comunismul actuale se prezintă astfel: 80% aparține trecutului, 20% prezentului și 0% viitorului (sursa: ”O istorie mondială a comunismului”, de Thierry Wolton).
Cum românii au prins și comunismul românesc și actualul capitalism de cumetrie, și-au dat seama că au fost mințiți în ambele cazuri. Problema e cât timp vom mai fi păcăliți. Apropo, ați sesizat? Nimeni nu mai iubește partidele politice. Chestia cu ”Partidul e-n toate/ e-n cele ce sunt/ și-n cele ce mâine vor râde în soare” a rămas o vrăjeală de doi bani.
Prof. Dumitru RUSU
