La 100 de ani după Marea Unire din 1918, poate sunt insuficient amintite episoade din lupta armată și diplomatică a statului român de după actul de la 1 decembrie. În Est, românii se loveau de comuniștii ruși și luptau cu arma în mână împotriva lor. Granița de vest era instabilă, cu un stat ungar care, pe 18 noiembrie 1918, semnase cu Puterile Antantei un armistițiu pe care nu-l respecta și care, pe modelul rusesc, avea deja la conducere un regim comunist.
Comunistul Bela Kun era pregătit să atace Cehia, dar și România, lucru care s-a și întâmplat. Atacul împotriva armatei române s-a lovit de o ripostă fermă a ostașilor români, în ciuda faptului că marile puteri, care pregăteau Conferința de Pace, recomandau moderație și păreau a susține pretențiile maghiare. După un atac concertat, la începutul lunii august, armata română intră în Budapesta, o ocupă și asigură siguranța cetățenilor, în condițiile în care trupele bolșevizate ale lui Kun s-au risipit în dezordine, dedându-se la jafuri și atrocități chiar împotriva conaționalilor lor.
Ocuparea Budapestei de către armata română a generat mai multe reacții ale guvernelor aliate, nemulțumite că românii voiau să impună ungurilor propriul armistițiu. Marile puteri învingătoare nu erau interesate de pericolul generat de atacul ungar, nici de soldații români căzuți în aceste lupte, nici de pericolul comunist. Interesul lor era în privința despăgubirilor care nu ar mai fi ajuns și pentru ei și a temerii că românii vor lua tot ce se poate lua ca despăgubire de război. Guvernul român și diplomații aflați în contact direct cu reprezentanții marilor puteri au dat dovadă de multă demnitate, așa cum astăzi se întâmplă mai puțin, apărând interesele unei țări aflate în plin proces de reorganizare, după un război devastator.
* Clemenceau: ”Situația este foarte gravă, românii au pus mâna pe Budapesta”
George Clemenceau, primul ministru al Franței, a părut foarte supărat că armata română a îndrăznit să propună un armistițiu ungurilor și a impus celorlalte puteri un text amenințător, care să fie trimis guvernului român: ”Consiliul Suprem ține să declare în mod categoric că refuză să recunoască Comandantului Șef român dreptul de a impune vreun armistițiu fără autorizația Puterilor Aliate și Asociate”. Într-o adunare care reunea toți reprezentanții Marilor Puteri, el a continuat să amenințe: ”Am dat numeroase dovezi de bunăvoință României. Domnul Brătianu nu a înțeles întotdeauna spiritul în care le făceam (…). Românii au pus stăpânire astăzi pe Budapesta, armistițiul Antantei trebuie totuși să fie executat. Avem intenția de a încheia pacea cu Ungaria și n-ar trebui ca presiunea română să întârzie această pace. (…) Acestea nu sunt dorințe, acestea sunt hotărâri și trebuie să știm, cât mai curând posibil, care este atitudinea pe care o va adopta România”.
Intervenția reprezentantului României, Alexandru Vaida-Voievod, a fost prilejul de a prezenta adevărata situație din Ungaria: ”Țin să subliniez faptul că ungurii n-au respectat niciodată armistițiul din 13 noiembrie 1918. Antanta, de multe luni, a luptat împotriva acestei situații și ne-a dat, în repetate rânduri, instrucțiuni în fața cărora ne-am înclinat întotdeauna. Oricare au fost pentru noi pierderile și cheltuielile. Niciodată nu au putut fi constrânși ungurii să li se supună. Apoi, aceștia din urmă ne-au atacat, anulând astfel, prin acest act, orice valoare a armistițiului. În ciuda armistițiului, ne-au tratat ca dușmani și noi a trebuit să le răspundem ca dușmani. Aș vrea astăzi să insist pe lângă dumneavoastră pentru a obține anumite modificări la condițiile acestui armistițiu; aș dori ca conferința să adauge o clauză declarând că armistițiul nu mai există, fiind violat, și că el trebuie să fie înlocuit printr-un nou armistițiu, care urmează a fi impus Budapestei de către reprezentanții Antantei, prin generalii voștri. (…) Ungurii sunt inamicii noștri de ieri, sunt învinșii de astăzi și vrem ca ei să fie prietenii noștri de mâine”.
* Balfour: ”Este clar că România a fost tratată cu cruzime”
Reprezentatul Imperiului Britanic, secretar de stat pentru afaceri externe, Arthur James Balfour a avut, surprinzător, o poziție mult mai apropiată de România decât a reprezentantului Franței: ”Este foarte clar că România a fost tratată cu cruzime de Germania și, totodată, de Ungaria. Fără îndoială că nu va recupera tot ce a pierdut, dar se va găsi în aceeași situație cu Serbia, Belgia și Franța. Este, de asemenea, adevărat că ungurii au luat românilor majoritatea materialului rulant, dar să nu pierdem din vedere că acest material rulant reprezintă astăzi, după cărbune, ceea ce Europa are mai mult nevoie pentru a se restabili din punct de vedere economic”.
Toate aceste discuții au avut loc pe 6 august, la două zile după ce armata română ocupase Budapesta. Nota luată atunci a fost clasificată ca strict confidențială, deoarece între aliați existau mari diferențe de opinii cu privire la viitorul Europei.
* Presa franceză, alături de România
În timp ce prim-ministrul Franței era îngrijorat de soarta Ungariei și a materialelor de război din Ungaria, pe 4 august, presa franceză saluta căderea guvernului Bela Kun, pe care o atribuie unanim înaintării victorioase spre Budapesta a armatei române. Într-o telegramă trimisă de la Paris către Ion I.C. Brătianu, se făcea revista presei, în felul următor:
”Petite Parisiene constată că România abandonată propriilor sale forțe s-a apărat, e probabil că ea nu ascultă decât vocea salvării sale naționale, care îi cere să meargă înainte, iar Aliații nu au niciun drept să o dezaprobe pentru aceasta.
Echo de Paris: Noi trebuie să susținem România. Românii s-au apărat singuri și singuri trebuie să-și fixeze condițiile viitoarei lor securități; să ne ferim de a-i împiedica.
Le Matin spune: Departe de a opri înaintarea armatei române, trebuie, dimpotrivă, să-i încurajăm pe aliații noștri să continue înaintarea lor și să intre în Budapesta”.
Diferența dintre poziția guvernului francez și a opiniei publice franceze este semnificativă.
* România la Conferința de Pace: ”Nu ne comparați cu Cehoslovacia și Iugoslavia!”
Mai târziu, în octombrie 1919, când divergențele dintre România și Marile Puteri în privința semnării tratatelor au ajuns la punctul culminant, a fost depus un document, intitulat ”Rechizițiile în Ungaria și în Budapesta”, în care, printre altele, este prezentată situația României, în comparație cu a Cehoslovaciei și Iugoslaviei:
”În urma acestor împrejurări, situația României în momentul intrării armatei sale în Ungaria a fost mult diferită de cea a Cehoslovaciei sau a Iugoslaviei din punct de vedere al resurselor, căilor ferate, utilajelor, telegrafului, telefoanelor, animalelor etc.
România a avut provinciile Moldovei și Basarabiei devastate de ruși, Valahia exploatată și devastată de armatele dușmane de ocupație și prădată complet de armatele lui Mackensen în timpul retragerii lor. Transilvania a fost, la rândul ei, evacuată succesiv de unguri și, în continuare, Banatul, atribuit României, a fost jefuit de armatele aliate, care au ridicat ca pradă de război materialul de cale ferată, au golit arsenalele, au luat rețelele telegrafice, telefoanele, arhivele etc”.
Pentru cititorul de astăzi, lucrurile poate nu sunt foarte importante, dar atunci, pe câmpul de luptă și în cancelariile diplomației europene, armata română și diplomații au căutat să consolideze o unire, favorizată și de împrejurările prielnice ale istoriei, un lucru foarte dificil de realizat.
Valentin BĂLĂNESCU
FOTO: Muzeul Militar Naţional ”Regele Ferdinand I”, București