Unsprezece lăcașuri de cult din Neamț vor fi sprijinite financiar de către Consiliul Județean (CJ), dacă aleşii vor aproba acest lucru în ședința ordinară de miercuri, 30 mai. Suma totală este 310.000 lei, iar banii vor fi alocați pentru cultele religioase recunoscute. Conform rapoartelor de specialitate și a expunerilor de motive, banii vor fi folosiți de preoții parohi, care de altfel au și solicitat acest tip de sprijin financiar, pentru finalizarea lucrărilor de construcție a mai multor biserici, pentru reabilitarea unora dintre ele sau chiar pentru construcția de lăcașuri de cult sau a unor centre sociale care funcționează pe lângă acestea.
Cererile de acordare a banilor au venit și din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, dar și din partea Arhiepiscopului Romanului și Bacăului, PS Ioachim Băcăuanul, în funcție de arondarea fiecărei parohii. Sumele ce urmează să fie acordate sunt cuprinse între 20.000 și 30.000 de lei pentru fiecare lăcaș de cult, cu excepția Mănăstirii “Schimbarea la Faț” Nechit, comuna Borlești, care va primi 50.000 de lei pentru lucrări de construire a casei monahale “Sfânta Treime”.
Sprijinul financiar ce urmează să fie acordat lăcașurilor de cult este al doilea din acest an, cu o săptămână înainte de Paște alte 18 biserici și mănăstiri din Neamț primind bani pentru aceleași tipuri de lucrări. (E.C.)
Un comentariu
Nu-i mai satura dracu de bani…. La spital se mananca o data pe zi din lipsa de bani, iar CJ da bani la biserici. Iar.