Înălțarea Domnului, unul dintre cele 12 mari praznice împărătești ale creştinătăţii, este prăznuită cu mare fast în ziua de joi, din săptămâna a şasea de după Paşte. În tradiţia populară, marele praznic pentru Înălțarea Domnului amintește de ziua când Iisus s-a urcat la ceruri şi este împodobit cu numeroase obiceiuri strămoşeşti, respectate în popor de sute şi sute de ani.
În această zi, în toate bisericile, din ţară şi din străinătate, se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.
La 40 de zile de la Înviere, Iisus S-a arătat Apostolilor Săi. I-a luat pe toţi în afara Ierusalimului, i-a condus pe Muntele Măslinilor şi Le-a spus că vor fi ”îmbrăcaţi cu putere de Sus”. Cu acest prilej, Iisus a anticipat, cu 10 zile înainte, Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt asupra ucenicilor. Mai mult, în cele 40 de zile de la Înviere, potrivit Evangheliei lui Luca (24,42), Iisus le-a dat ucenicilor ultimele învăţături, a mâncat alături de ei ”o bucată de peşte fript şi o bucăţică dintr-un fagure de miere” şi i-a convins că nu s-au întâlnit cu un duh, ci era chiar El, Fiul lui Dumnezeu.
Tot atunci, Iisus i-a asigurat pe apostoli că va fi mereu alături de ei şi de toţi cei botezaţi în religia creștină, de cei care Îl iubesc și cred în El.
* Obiceiuri de Ispas
De Înălțarea Domnului, femeile care aveau în familie morți împărțeau azime calde, ceapă verde și rachiu pentru sufletele morților, crezându-se că, ”în acea zi, se înalță sufletele lor la cer și să aibă merinde de drum”.
Femeile împărțeau lapte dulce fiert cu păsat și, ”la cine dădeau, trebuia să dea și un buchet de mături de pe câmp”.
Se fac pomeni și în ajunul zilei, și în ziua Înălțării Domnului. Aproape peste tot, datorită pomenilor, ziua mai poartă numele de Moșii de Ispas.
Ciobanii primeau în dar câte un caș, uneori și câte un miel. Mieii se tăiau abia în această zi.
La Ispas, Sfânta Liturghie se oficia, de obicei, afară, la câmp, pe iarbă verde, la holdele de grâu, și se botezau toți oamenii. Era considerată sărbătoarea fânului și a grâului, a holdelor. În biserică, se așternea fân pe jos. Praporii bisericii erau împodobiți de femei și fete, cu verdeață sau flori de câmp și spice de grâu, așezate în formă de cruce, apoi întreaga procesiune ocolea holdele.
* Paștele cailor
În calendarul popular, este menționat un al treilea Paște, cel al cailor, despre care se spune că a apărut din cauza unui blestem vechi.
Printre bătrânii de altădată, se spunea că ”numai în această zi scapă caii la iarbă verde și pasc atât până se satură, și apoi se culcă și dau din cap, în semn că sunt sătui, de aceea azi e Paștile lor”. Totuși, pentru că ”un ceas e mai nimica toatăși mai ales pentru cai, care, de ar paște sau ar mânca orișicât de mult, tot nu se satură cumsecade, de aceea oamenii consideră Paștile lor ca unul care nici n-ar exista”.
O legendă veche povestește cum Preacurata Fecioară Măria, după ce a născut pe fiul său, Domnul nostru Iisus Hristos, neavând alt loc unde-l pune, l-a înfășat și l-a culcat în ieslea lui Crăciun. Acolo erau legați boii și caii acestuia. ”Boii mâncară cât mâncară și, săturându-se, se culcară și prinseră a rumega. Caii, însă, obraznici, nu numai că mâncară tot fânul cât era în iesle, ci-l mâncară până și pe cel de pe pruncul Iisus, pe care-l puse maica sa acolo. Văzând Maica Domnului aceasta, s-a supărat pe dânșii și i-a blestemat să nu se mai sature de mâncare decât o dată pe an, și anume în ziua de Ispas, iar pe boi i-a binecuvântat”.
* Mistica religioasă a numărului 40
Nu întâmplător, Ispasul se sărbătorește la 40 de zile de la Învierea Mântuitorului, prăznuindu-se în fiecare an într-o zi de joi. Cu multiple semnificaţii simbolice legate de cele ale pătratului şi ale crucii, cifra 4 este des întâlnită: patru Evanghelii, patru colţuri ale lumii, patru anotimpuri, patru faze ale lunii, patru stâlpi ai universului, cele patru vânturi.
Numărul 40 este numărul așteptării, al pregătirii, al încercării şi al pedepsei: David a domnit 40 de ani, la fel şi Solomon; legământul lui Noe urmează după 40 de zile de potop; Moise a fost chemat la Dumnezeu când a împlinit 40 de ani şi rămâne 40 de zile pe Muntele Sinai; Iisus predică 40 de luni, evreii necredincioşi primesc pedeapsa de a rătăci 40 de ani în pustie, Iisus este dus la Templu după 40 de zile de la Naştere, învie din morţi după 40 de ore şi se Înalţă la Cer după 40 de zile.
Tot 40 de zile se crede că rămâne sufletul mortului pe pământ, înainte de marea trecere. Se crede că cine moare de Înălţare ajunge în Rai.
* Superstiții de Ispas
De Ispas, bătrânii de altădată povesteau că, în drumul lor spre cer, unele spirite ale morților se pot rătăci. Rămânând pe pământ, ele devin moroi sau strigoi, care provoacă rele animalelor și oamenilor. De aceea, în noaptea și în ziua de Ispas, oamenii culegeau și duceau la sfințit florile tămăduitoare, dar și pe cele care îi puteau proteja de duhurile rele. Țăranii mergeau la biserică cu frunze și ramuri de nuc, de alun, cu leuștean și paltin. În mai multe zone, exista obiceiul lovirii vitelor și a oamenilor cu leușteanul sfințit.
Prin satele de munte, exista un obicei, să se sune din buciume pentru alungarea duhurilor rele. Casele erau împodobite cu frunze verzi, de paltin, care, uscate, erau considerate bune împotriva trăsnetului.
De Ispas nu se lucra. Oamenii se temeau că vor fi loviți de grindină, că vor fi loviți de alții ori de obiecte.
* Ziua eroilor
Ziua Eroilor este o sărbătoare națională românească, pentru comemorarea bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. În România, prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920, s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, iar România a devenit prima țară care îi comemorează în aceeași zi pe eroii străini și pe cei români.
În toate bisericile și mănăstirile creștin-ortodoxe, se înalță rugăciuni pentru pomenirea sufletelor și numelor celor care s-au jertfit în războaie, în lagăre și închisori, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea României. Se înalță rugăciuni și se oferă pomeni la morminte și troițe, la monumentele eroilor depunându-se coroane de flori.
