De mai bine de o lună, zona de lângă noua hală a Pieței Centrale este animată de vânzătorii de flori și de niște basarabeni care vând pomi fructiferi, care, se presupune, se încadrează la categoria producători. Cât sunt producători și cât sunt distribuitori e altă poveste. De curând, au apărut și cei care vând răsaduri și toată lumea are clienți buluc, semn că este o activitate cu priză la public și profit la negustori.
Zona, care tinde să devină tot mai mult un platou mix – pietonal și auto -, e administrată de Primăria Piatra Neamț, care încasează și banii pentru punerea la dispoziție a terenului. Ei bine, am încercat să aflăm cât se încasează pe zi și pentru ce suprafețe se fac încasările, pentru că banii intră în conturile greu încercate de datorii ale Primăriei. Numai că, surpriză!, când am primit datele oficiale, am aflat că nu prea există activitate în zona respectivă. Că terenul, practic, nu pare a fi ocupat, că fiecare comerciant se înghesuie pe câte un metru-doi.
Desigur, numai din telegondolă nu se vede că înscrisurile de la Primărie nu se potrivesc cu realitatea ilustrată de imagini. Este evident că fiecare comerciant ocupă cel puțin câte 12-16 mp! Ca să nu mai spunem că zi și noapte sunt ocupate parcările și că apa – luată din piață – o plătește CMI Urban, societate în insolvență!
Acestea fiind zise, ne permitem câteva întrebări.
1. Dacă există tarife bine stabilite, dacă este clar că se ocupă mai mult spațiu decât se plătește, cine este vinovat de această ”normalitate” și cu acordul cui încasează mai puțini bani pentru buget?
2. Dacă tarifele sunt prea mari, cine este idiotul care le-a propus? Să plătești 150 de lei pentru 10 mp zilnic, vânzând răsad, este o aberație.
Vă prezentăm mai jos sumele încasate de Primărie, potrivit răspunsul său oficial, dar și câteva fotografii cu situația din teren. Sau de pe teren.
Evident, nu ne așteptăm la nimic de la Primăria Piatra Neamț, pentru că, e clar, ori e depășită de situație, ori cineva a dat liber la șpăguit.
GALERIE FOTO
În teren e vopsit gardul
În hârtii e leopardul
Dacă faceți o socoteală simplă, în fiecare zi nu se încasează între 2500-4000 de lei. Sau se încasează?