Tristeţi provinciale: Arhitectura totalitară – subiect ratat la Piatra Neamţ

Muzeul de Istorie şi Arheologie, sâmbătă, 21 aprilie. O mână de oameni, animată de câţiva arhitecţi cunoscuţi, se strânge la ora 12 pentru un vernisaj la pachet cu o conferinţă, ambele sub un nume incitant, ”Arhitectura totalitară – Italia fascistă, Germania nazistă, Rusia stalinistă”.

O figură de seamă a arhitecturii româneşti – prof. dr. arh. Sorin Vasilescu de la universitatea de profil din Bucureşti – a ţinut capul de afiş, asigurând o reprezentaţie memorabilă, parcă dinadins programată la o zi după ziua de naştere a lui Adolf Hitler şi înainte de Sărbătoarea Curţii Domneşti.

Expoziţia şi ”recitalul” susţinute de o veritabilă enciclopedie vie a arhitecturii meritau o soartă net mai bună. Că au greşit organizatorii locali, pe linia Uniunii Arhitecţilor din România, care au optat pentru un eveniment restrâns, de casă, or descâlci-o cândva între ei. Însă eroarea muzeului şi a complexului muzeal de a rata promovarea unui eveniment rarisim este de toată ruşinea. De comentat, sigur nu vor comenta nici autorităţile care au girat acţiunea, conform afişului, anume Academia Română, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ”Ion Mincu” şi Fundaţia Culturală ”Carpatica”, nici ”patronatul” judeţean al muzeului.

■ O comoară de profesor

Sorin Vasilescu profesează din 1973 şi împlineşte în această vară 71 de ani. Nu ezită să sublinieze c-o patimă… seniorală că, dacă nu venea Revoluţia, avea toate şansele să rămână asistent universitar pe viaţă. Ce-i drept, unul căruia, de nevoie, i s-a permis să ţină cursuri. Profesor universitar este din 1996. O scurtă privire aruncată pe CV-ul său ne prezintă un portofoliu impresionant în calitate de titular de cursuri: Istoria Arhitecturii Moderne, Istoria Arhitecturii Contemporane, Comunicări vizuale, Arhitectura spaţiului interior şi Istoria artelor vizuale. Activităţile de coordonator, îndrumător şi evaluator al proiectelor de an, proiectelor de diplomă, examenlor de licenţă şi conducerea doctoratelor aproape că se subînţeleg. A deţinut importante funcţii administrative şi ştiinţifice, precum cea de şef al Catedrei de Studiul Formei şi Design, de Cancelar al Universităţii sau de Director al Şcolii de Înalte Studii. Este membru al Uniunii Arhitecţilor şi al Ordinului Arhitecţilor din România, al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România, al AEEA (Asociaţia Europeană pentru Învăţământ de Arhitectură) şi o lungă perioadă a asigurat preşedinţia pe România a ICOMOS (International Council on Monuments and Sites) – se arată în introducerea interviului publicat de suplimentul de duminică al Ziarului Financiar şi revista Orizonturi culturale italo-române, în 2015. Elementele de atracţie sporesc dacă adăugăm o seamă de proiecte spectaculoase, în străinătate, în care a fost implicat înainte de a face pasul oficial spre învăţământul superior.

Profilul profesorului Vasilescu este puternic personalizat de lucrările dedicate arhitecturii totalitarismului. Pe fond, e unul dintre specialiştii români recunoscuţi pe plan mondial şi pentru lucrările sale teoretice. Pe lângă sutele de conferinţe şi numeroasele studii şi articole publicate, sunt de referinţă volumele sale dedicate arhitecturii moderne şi mai ales arhitecturii regimurilor totalitare din secolul XX: Istoria arhitecturii moderne şi contemporane în patru volume, Dicţionarul arhitecţilor moderni în trei volume, Arhitectura totalitară cu cele trei volume ale sale – Arhitectura Italiei fasciste, Arhitectura Germaniei naziste şi Arhitectura Rusiei staliniste, premiate de Academia Română.

Toate acestea adunate puteau funcţiona ca un magnet. Regretul e tare greu de reparat.

■ Subiecte uitate despre Mussolini, Hitler şi Stalin

Istoria este cea mai frumoasă poveste, aşa suna la început motto-ul emisiunii ”5 minute de istorie”, realizate pentru TVR de istoricul Adrian Cioroianu. După ce a completat cu ”pentru oameni inteligenţi”, s-a trezit reclamat pe motiv de discriminare. Greu de stabilit care este cea mai frumoasă dintre arte, dar o demonstraţie despre cum merge arhitectura la braţ cu istoria a fost conţinută în prelegerea de circa două ore a profesorului Vasilescu. Să relatezi o prelegere este imposibil. Să selectezi ceva devine tentant, de înţeles, mai cu seamă că s-a vorbit mult despre Duce, Führer şi Călău. Multe îi apropie, multe îi despart, iar subiectul legăturii prin socialism chiar merita aprofundat. Nu, nu prin filmarea prelegerii, ci prin ascultarea pe viu a vorbitorului. Din simplul motiv că răspundea şi la orice întrebare.

În cele ce urmează, câteva pasaje incitante, dacă nu dramatice pentru cine află istoria din integrame:

• Socialismul apare în formă corporatistă în lumea italiană, se manifestă în formă naţională în lumea germană şi se manifestă în formă bolşevică în lumea sovietică. De când lumea se ştie că toate regimurile provenite din revoluţii sunt, în principiu, nelegitime. Elementul care legitimează, în principiu, o guvernare este elementul de perenitate. Nimic nu este mai peren decât actul şi faptul arhitectural. Toate regimurile au încercat să se exprime prin produsul arhitectural care să facă o demonstraţie a potenţei (respectivului regim) şi care să exprime acest regim pe diferite niveluri, la diferite trepte. Cele trei regimuri totalitare seamănă ca nume. Sunt expresii ale unor variaţiuni pe tema socialismului”.
• ”Toate cele trei regimuri sunt conduse de persoane providenţiale, carismatice, dar cu grade de cultură diferite, cu un mod de a vedea lumea diferit. Cele trei ţări sunt europene, dar în ce măsură este lumea rusească europeană? Vă daţi seama ce semn de întrebare putem pune… Cele trei regimuri sunt expresii ale unor forme de cultură care nu se aseamănă între ele. (…) Nu este doar diferenţa între o lume catolică, catolico-protestantă şi pravoslavnic-ortodoxă. Este vorba de lumi – sigur, ariene am spune, indoeuropene – care trăiesc (…) propriul fenomen de cultură, care, pentru lumea europeană, reprezintă doi poli fundamentali”.
• ”După dispariţia Imperiului Roman, cum foarte bine ştim, noua Europă care se naşte are doi poli categorici, polul germanic şi polul latin. E oribilă formula «unde se termină catolicismul, dispare Europa». Imperiul Roman de Răsărit avea alte valori şi nu trebuie să uităm niciodată că a supravieţuit un mileniu căderii Romei. Deci a fost purtătorul idealurilor romane, în variantă răsăriteană, încă 1.000 de ani. Nu-i de ici, de colo”.
• ”În lumea italiană (…) exista un singur partid şi un singur şef suprem, Ducele. Nu poate fi comparată în niciun fel cu partidul naţional-socialist din Germania şi cu Führerul ei, după cum nici acestea nu au nimic comun cu partidul bolşevic şi cu primul secretar. Între Stalin, Hitler şi Mussolini există singura asemănare că au fost expresia unui partid unic. Dar mai mult e greu de spus. Trebuie să punem în balanţă pregătirile lor (intelectuale) pentru a şti despre ce este vorba. Un Mussolini jurnalist, dar profesor de limbă franceză, cu studii în Elveţia, vorbitor de 4 limbi străine, ceea ce însemna un lucru uluitor. Era capabil să cânte un concert de Vivaldi la vioară. (…) Îşi conducea singur automobilul, îşi conducea avionul singur. (…) Divinizându-şi soţia, a avut o armată de amante. (…) Era un om de cultură futuristă”.

Departe acum gândul de a lumina excesiv portretul lui Benito Mussolini, însă el suscită şi astăzi un interes aparte, lesne de justificat din punct de vedere istoric şi al artei. Între 1922 şi 1945, după cum descrie profesorul Vasilescu, în Italia s-a construit mai mult decât în toată istoria bimilenară, lăsând bine în urmă Imperiul Roman şi Evul Mediu. În Italia nu pot fi făcute comparaţii cu crimele nazismului şi ale bolşevismului. Iar Mussolini, nu altcineva, a spus ”Pentru noua Italie am nevoie de o nouă arhitectură”. Lumea italiană e singura dintre cele trei totalitare care a promovat modernitatea.

Surprize vin şi dinspre Germania, unde locul şi rolul arhitectului Albert Speer sunt subiect de studiu şi istorie asumată, respectată profesional. Acolo s-a vrut o formă de arhitectură de stat, monumentală, grandioasă, aspră, puternică, realizată excepţional din punct de vedere tehnic, care se dorea eternă.

Ba şi talentele artistice ale lui Adolf Hitler sunt recunoscute, inclusiv construcţia romanţată despre cum a vrut să meargă la arte plastice şi i s-a recomandat arhitectura. Dovadă stau schiţele prezentate în expoziţie (vezi foto), cunoscute afară, necomentate în România. Dacă ne gândim şi la anul când o ţară ca Franţa a ajuns să aibă atâţia kilometri de autostradă câţi avea Germania la sfârşitul ultimului război mondial, multe reconsiderări tehnico-istorice reapar pe tapet.

Fără îndoială, fascinantă este şi şcoala sovietică de arhitectură şi construcţii mari. Universitatea Lomonosov, cu replicile edificate aproape în serie, sau impunătoarele construcţii hidrotehnice sunt doar două borne de referinţă. Cât îl priveşte pe gruzinul Stalin, dacă se ţinea de preoţie, cine ştie care era soarta acestei părţi a lumii.

Pe partea noastră mai mică, la Piatra Neamţ, o mână de oameni – inclusiv doi gazetari, doi copii ai unui arhitect şi o tânără care se pregăteşte de admitere la arhitectură – rămâne să distribuie prin viu grai istoriile expuse de profesorul Sorin Vasilescu. Până nu ne-am uitat la ceas, n-am realizat că trecuseră două ore.

Viorel COSMA

Nota redacţiei: Mulţumim arh. Răzvan Fodor pentru inspirata invitaţie transmisă săptămânalului nostru.