• interviu cu preşedintele AJF Neamţ
– Cum apreciaţi sezonul abia încheiat în Liga a IV-a?
A fost un sezon furtunos şi tumultuos. Cred că, până acum, nu am avut o ediţie atât de agitată. Problema este că, din varii motive, sau, eu ştiu, din fel de fel de fabulaţii privind jocurile respective, s-au creat foarte multe discuţii, care au sau nu au acoperire legală. Spiritul sportiv a fost unul deosebit, campionatul a fost unul reuşit, cu echipe valoroase, cu jocuri valoroase, un campionat care a dat de gândit şi altor judeţe, noi fiind întrebaţi mereu ce se întâmplă de au loc mereu jocuri atât de disputate, rezultând un campionat foarte strâns.
Lăsând la o parte aceste aspecte pozitive, au apărut şi chestiuni care pe noi ne-au deranjat, mai ales că am fost acuzaţi foarte mult. Toate nerealizările, toate neajunsurile, toate sincopele unor echipe sau altora au fost puse în cârca reprezentanţilor AJF. Lăsând deoparte toată corespondenţa şi toată mizeria de pe Facebook, această socializare (râde) care pe mine mă dezgustă, dar nu avem ce face pentru că este în moda zilei, dacă cineva are vreo probă, are vreun detaliu, are vreo problemă pe care o poate spune undeva, cumva, să apeleze la organele de specialitate, ca să se descopere adevărul. Noi, ca Asociaţie Judeţeană, gestionăm doar activitatea fotbalistică. Nu avem voie, pe plan personal, individual, social, să intrăm în astfel de discuţii, analize, comentarii, păreri.
Ca persoană fizică, singura mea supărare este că s-a sărit calul. Sunt, totuşi, de 40 de ani în activitatea fotbalistică, chiar din ’78 am început cursurile de arbitri. Sunt observator la Liga I, sunt manager regional dezvoltare arbitri pe 5 judeţe. La AJF sunt, efectiv, din ’81, de când am devenit arbitru divizionar, în diferite funcţii. Dar astfel de comportamente eu nu mi-am închipuit că pot să apară. Este strigător la cer! Îmi voi rezerva dreptul ca, pe acele persoane care mi-au pătat în mod flagrant imaginea, să le chem în instanţă.
– Întrucât aţi vorbit de scandaluri, au ieşit în evidenţă ca evenimente deosebite retragerea campioanei judeţene de anul trecut şi ameninţarea cu retragerea din partea vicecampioanei de anul acesta. Toate acestea în condiţiile în care au fost în Liga a IV-a doar 10 echipe. Cum comentaţi?
Ameninţarea cu retragerea a devenit o modă. Se pare că această competiţie a fost dominată de un aspect financiar mai deosebit. Nu ştiu cât este de adevărat, după cum spuneam cine are probe să se adreseze organelor abilitate. Dar să te retragi din campionat tu, echipă campioană, având două sau trei jocuri pierdute în două sezoane şi să pui totul în cârca AJF mi se pare o exagerare! A ameninţa tot timpul că te retragi e, de asemenea, un lucru care nu are nimic de a face cu spiritul sportiv, de competiţie. Numărul redus de echipe este expresia societăţii. Omul sfinţeşte locul! Acolo unde oamenii sunt interesaţi, sunt ataşaţi de localitatea lor, înlesnesc şi această activitate sportivă. Sunt multe localităţi ale căror primari au dat bir cu fugiţii. Şi, culmea, când a venit relaxarea fiscală, când s-a spus că se poate da mai mult de 2%, atunci au început să se retragă. Eu nu îmi permit să-i critic, sunt oameni aleşi, care răspund de comunitate, dar mă gândesc că şi copiii sau tineretul au nevoie şi de sport, şi de mişcare. Eu nu cred că în buget, conform legii, nu există o sumă pentru sport. Şi nu zic neapărat ca toţi primarii să se ocupe de fotbal, se poate face orice sport, numai să scoată tineretul la mişcare. Avem exemplu la Gherăeşti, unde şi primăria şi Andus Com, Mihai Andrei, cheltuiesc peste un miliard pe an cu oina, cu toate grupele de vârstă. Sunt localităţi cu posibilităţi, dar nu vor, şi localităţi care ar vrea şi nu au posibilităţi. Nu putem obliga pe nimeni, nu poţi aduce pe nimeni cu arcanul la sport. Sunt primari care zic că e mai bine să crească gâştele pe teren. Au fost şi cazuri în care mi-au zis că nu se poate ca 22 de nebuni să fugă după o minge, dar în campania electorală m-au chemat să facem propagandă. Fiecare îşi vede interesul pe moment. E campanie electorală, promit marea cu sarea. După aia uită, le-au înscris, le-au şi retras. Vom vedea. Un prim pas l-am realizat.
Am găsit înţelegere la Consiliul Judeţean, pe proiecte nerambursabile, pe 350. O să primim o sumă de bani de acolo, prin care o să dotăm echipele. Venim şi noi în ajutorul echipelor, dar, dacă la nivel local, al primăriilor, nu se vrea, nu se poate face nimic. Am făcut şi noi drumuri în tot judeţul, vom face şi anul acesta – sigur, acolo unde sunt condiţii -, pentru a încropi un campionat competitiv. Că sunt multe echipe sau puţine, zic că avem un campionat competitiv, cu 4 campioane care, în ultimii 6 ani, au câştigat barajul. Competiţia va merge înainte, cu noi sau fără noi, contestaţi sau necontestaţi, cu echipe multe sau puţine. Acesta este rostul nostru. Altfel închidem şi plecăm acasă. Nu e nimeni veşnic şi de neînlocuit.
* ”Noi nu facem poliţie aici! Nu putem!”
– Au fost acuze, în sezonul acesta, de co-interesare financiară a adversarelor…
Au exacerbat acuzele, fondate sau nefondate. Cine are dovezi să meargă la organele abilitate! Să se facă cercetări, să-i depisteze, să-i defere justiţiei! Noi nu facem poliţie aici! Nu putem! Noi, fără dovezi, ce să facem? Să luăm măsuri? Dacă au dovezi, să solicite cercetări! Sincer, şi noi ne dorim acest lucru, pentru că, în ultimii doi ani, e o nebunie de campionat. Nu e uşor. Suntem acuzaţi pe toate drumurile. Când are omul dreptate şi are o opinie, jos pălăria! Nicio problemă! Dar tot felul de acuze… Noi, noi şi numai noi! Dar ce să facem noi? Ei se acuză între ei, ei îşi umblă, îşi lucrează. Nu ştiu ce e acolo! E o nebuneală! Dacă au dovezi, să meargă la organele abilitate.
– O altă problemă care a ieşit în evidenţă sezonul acesta este cea a terenurilor de joc…
Omologarea sau reomologarea se fac la un anumit interval de timp. Nu scrie în niciun regulament când. Am văzut acuze că omologarea terenului de la Horia s-a făcut la începutul campionatului. Nu este adevărat! A fost în 2015. E drept că a fost o omologare provizorie, pentru că ei au un teren nou, în reconstrucţie, va fi un teren foarte frumos, în centru, dar pe care nu a crescut încă iarbă. Nimeni nu s-a gândit că poarta aia nu corespunde. Dar oricine avea dreptul să facă o contestaţie. Un teren devine neregulamentar sau impracticabil într-o zi, o săptămână, o lună… Dar, din 2015 până acum, să acuzi că, vai de mine, comisia… Nu are nicio logică. Exagerăm prea mult de acum… Transformăm în politică activitatea fotbalistică. Până la urmă, se putea întâmpla oricui! Cum s-au jucat atâtea jocuri, putea să se joacă şi acesta. Sau putea oricine să conteste, pentru că permite regulamentul.
Reomologările se fac la solicitarea echipelor. În caz că se schimbă dimensiunile… De asemenea, noi facem la un anumit interval, cât de cât normal. Ce ar fi să ne ducem an de an să reomologăm? Având în vedere evenimentele de anul acesta, o să ne gândim şi anumite terenuri, o să ne uităm în 2015, dacă au avut ceva probleme, o să le luăm din nou la puricat. Dar, revenind, dacă ne apucăm să punem stavilă la tot ce este, nu mai avem activitate deloc. Ajungem din nou la factorul local. Dacă el nu vrea să înscrie echipa, îi spui să facă gard? Unde e omul gospodar, se face! Noi trebuie să avem activitate cât de cât! Este categoria de jos, talpa fotbalului. Astea sunt condiţiile. Dacă nu ne convin condiţiile, eu le-am spus la mai multe echipe, mergeţi mai sus la Liga a III-a, a II-a, I. Acolo e mai bine, într-adevăr. Astea sunt condiţiile noastre. Mai grele! Dacă suntem prea cazoni, o să stăm să ne uităm unii la alţii.
* ”La Liga a V-a, cluburile sunt ceva mai bine organizate”
– Cum apreciaţi sezonul actual din Liga a V-a, care nu s-a încheiat încă? Au fost 16 echipe, s-a retras doar una, parcă a fost mai bine decât în categoria superioară!
Paradoxal, chiar dacă, valoric, campionatul e ceva mai slab, sunt şi jucătorii ceva mai în vârstă, mai nepregătiţi, cluburile sunt ceva mai bine organizate. Chiar şi prin observatori avem informaţii că, la Liga a V-a, nu se întârzie, vin la timp la raport, se respectă între ei, sunt mai puţine incidente. Doar Unirea Dulceşti s-a retras şi acolo tot din cauza problemelor financiare. Chiar dacă jocurile sunt, poate, de un nivel valoric ceva mai scăzut, sunt, totuşi, 5-6 echipe care pot juca în Liga a IV-a la orice oră. Nu au fost evenimente. Acum urmează să vedem. Primele două pot promova, dar să vedem, dacă au şi altele condiţii cât de cât corespunzătoare, pot fi primite.
– Au fost destule acuze legate de arbitraj anul acesta, în ambele ligi. Asistând, însă, la vreo 20 de meciuri, ce m-a mirat este limbajul deseori suburban folosit de jucători faţă de arbitri, fără ca aceştia din urmă să ia vreo măsură. Cum apreciaţi acest lucru?
Şi activitatea de arbitraj are sincope. Sunt arbitri cu personalitate şi arbitri fără personalitate, sunt arbitri bine pregătiţi şi arbitri mai puţin pregătiţi. Nu trebuie să îi luăm aşa, că nici ei nu sunt roboţi. Toată lumea pleacă de la ideea că se greşeşte tendenţios. Sunt rare aceste cazuri. Au cam dispărut. Probabil că mai sunt. Nu putem băga mâna în foc, nici noi nu putem acoperi toate jocurile. E greu! Este o activitate pe care nu o poate face oricine. E o pregătire intensă. Tot timpul trebuie să citească, să se pregătească. Dacă vor să facă performanţă. Dacă vor să rămână la nivelul acesta, de jos, pot apărea sincopele, problemele. Fie nu vede o fază, fie nu vede alta şi e păcat. Dacă este unul tânăr şi greşeşte şi faţă de o echipă şi faţă de alta, nu poţi zice nimic. Dar când vezi că e tendenţios, într-adevăr, îţi creează o problemă. Nu e uşor! Vlad Urzică lucrează cu ei tot timpul. Acum regimul e mai puţin sever ca pe timpul când eram noi arbitri. Fac pregătire individuală, vin doar la teste. E un regim mai liber!
A consemnat M. CONSTANTINESCU