Medicii de familie din Neamț spun că iar sunt probleme cu sistemul informatic de sănătate. De câteva zile, nu pot verifica în sistem calitatea de asigurat a pacienților și nu pot valida consultațiile. Fiindcă sunt pățiți, după ce li s-au imputat sume pentru că au acordat servicii medicale gratuite persoanelor neasigurate, medicii suflă acum și în baza de date. Iar pacienții sunt puși pe drumuri, după adeverințe.
”Nu pot fi validate consultațiile și nici nu poate fi verificată calitatea de asigurat a pacientului. De ieri sunt probleme, pe site-ul CNAS nu este anunțat nimic, situația cu nerecunoașterea certificatelor digitale în sistem este de acum două săptămâni, am colegi care au avut probleme. Acum sistemul informatic dă eroare pe consultații și, din ce am vorbit cu alți medici, probleme au cei care nu au reușit să valideze serviciul nici în 72 de ore, pentru că nici nu vor primi bani pe aceste consultații. Ca să nu avem probleme, noi solicităm pacienților dovezi ale calității de asigurat”, spune dr. Angela Bica, medic de familie în comuna Ion Creangă.
Nu doar persoanele asigurate trebuie să aducă dovezi în acest sens – cupoane de pensie, adeverință de șomaj, adeverință de salariat, ci și co-asigurații. ”Mai nou, o dată la 3 luni, persoanele co-asigurate trebuie să solicite adeverință de la Casa de Asigurări, care să dovedească această calitate, în condițiile în care titularul este în continuare salariat, pensionar și așa mai departe”, afirmă dr. Mihaela Carmen Covrig, președintele Patronatului Medicilor de Familie Neamț, care adaugă că nu doar nefuncționarea sistemului e o problemă, ci și funcționarea acestuia cu erori. Unele de ani de zile nereparate. ”Sunt persoane asigurate, pe care sistemul nu le recunoaște de ani de zile, dar CNAS ne trimite la CAS Neamț și, în final, ni se spune că avem noi probleme cu programul”.
Pe site-ul Casei de Asigurări de Sănătate Neamț este doar un comunicat din 20 iunie 2018, care anunță probleme cu înregistrarea certificatelor digitale ale furnizorilor de servicii medicale în PIAS și reamintește că furnizorii pot transmite și acorda servicii medicale în off-line până cel mult la termenul de raportare a activității lunii anterioare, așa cum a fost stabilit prin contract. Perioada de nefuncționare a PIAS urmează să fie anunțată printr-un ordin al președintelui CNAS. (C.I.)
Un comentariu
Daca ne vom confrunta cu “absolventi” pe bani gen scoala sanitara….. http://portal.just.ro/103/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=10300000000055017&id_inst=103 …. cu aceasta duduitza…. madame ungureanu…. no comment!!!!