Primăria Piatra Neamț vrea să schimbe total sistemul de colectare a deșeurilor menajere de la asociațiile de locatari. Shelterele vor dispărea și va apărea un nou tip de containere. Acest lucru va fi însă posibil doar după adjudecarea licitației pentru managementul deșeurilor (prin programul SMID), pentru zona 1 a județului Neamț, zonă din care face parte și municipiul Piatra Neamț. Până atunci însă, a fost prelungit contractul cu Brantner astfel încât colectarea deșeurilor menajere din oraș să nu fie blocată.
“ADI Eco Neamț ne-a făcut o solicitare în care ne-a rugat să reanalizăm valoarea redevenței pentru că la redevența solicitată n-a participat nimeni la prima licitație și riscăm să avem un blocaj pe zona 1. Compartimentul specializat a analizat această redevență și a ajuns la concluzia că poate fi scăzută cu câteva procente, de la 28% la 22%. Totodată pentru că Brantnerul avea dreptul conform contractului, și pentru a nu risca ca municipiul Piatra Neamț să rămână fără operator, am aprobat prelungirea contractului doar până la adjudecarea unui câștigător al licitației pentru zona 1. Din redevența colectată vrem să modernizăm sistemul de colectare. Ne-am gândit că cea mai bună și așteptată măsură este modernizarea acelor sheltere. Vrem să înlocuim pubelele, vrem să închidem shelterele, să aibă un alt aspect, ne gândim ca accesul să fie făcut cu cartelă, pentru ca doar asociația arondată să poate depune deșeuri acolo. Cred că e o măsură care va fi apreciată de locuitori, în sensul că astăzi eu nu sunt mulțumit de colectare”, a declarat Dragoș Chitic, primar al municipiului Piatra Neamț.
În momentul actual , operatorul de servicii ecologice Brantner colectează deșeuri de pe raza municipiului Piatra Neamț cu 13 autospeciale. Flota este uzată, mașinile având peste 200.000 de kilometri rulați. Operatorul care va câștiga licitația pentru colectarea deșeurilor va trebui să vină cu flotă nouă, nepoluantă, minim 30% dintre gunoiere trebuind să fie fabricate nu mai târziu de anul 2015 și să aibă minim cota de poluare Euro 5. (E.C.)