Acum 7 ani, când apărea primul număr din Mesagerul de Neamț, toată lumea ne încuraja, privindu-ne cu o compătimire, prost mascată: ”Da, e bine că faceți ziar, rămâne să rezistați mai mult de un an”. S-au pus pariuri, că mai mult de șase luni nu rezistăm, nici cu, nici fără semnul ”#” în față. S-au făcut miștouri și, din partea specialiștilor în prohoduri, pronosticuri cum se va închide Mesagerul.
Cam așa am început.
Au fost șapte ani grei, dar foarte frumoși. Șapte ani în care am încercat să facem presă după canoanele clasice ale meseriei. Cu anchete – ale noastre, nu ale altora -, reportaje și, nu în ultimul rând, cu știri din județ. Mulți spun că ne-am făcut treaba bine. Noi știm că am încercat. Suntem conștienți că se putea și mai bine, dar, pentru aceste vremuri, în care scrisul a devenit un sport periculos atunci când vrei să faci presă, când mulți citesc doar un titlu pe Facebook și consideră că sunt informați, noi credem că ne-am făcut datoria.
Privind în urmă, cei șapte ani au trecut foarte repede, iar în urmă rămân materialele publicate. Dincolo de ele, de zecile de mii de ore de muncă, Mesagerul de Neamț nu ar fi rezistat fără oamenii săi. Și sunt destui cei care, în cei 7 ani, au trecut pe la Mesagerul de Neamț, și-au lăsat, mai mult sau mai puțin, amprenta în redacție.
Dana Ostahie, redactorul șef, este de la primul număr al noii ediții a Mesagerului. Fără contribuția ei, ziarul ar fi fost mai sărac, mai fad și fără o parte a farmecului său specific.
Gelu Amarinei a fost cel mai constant colaborator, confirmându-și statutul de arhivă vie a județului și a administrației publice locale.
Viorel Cosma, omul subiectelor mari și al analizelor chirurgicale, și-a găsit locul unde poate scrie. Și o face foarte bine, în ciuda tuturor celor care au făcut totul să-l îndepărteze de ziar. Acum dezvoltă un cult al performanței în Neamț. Atât cât se poate.
Marcel Constantinescu rămâne același secretar de redacție pe care nu-l poți scoate din principii, un fel de barometru al corectitudinii meseriei de ziarist.
Cristina Mircea s-a mulat perfect pe subiectele promovate de Mesagerul, reușind să-și folosească toată experiența de până acum în anchetele despre starea patrimoniului sau în analizele privind diverse probleme sociale.
* ”Mesagerul este spaţiul meu de refugiu. Acolo echilibrez balanţa, pentru că acolo duc luptele care contează. Am dus o luptă, pentru patrimoniul cultural al judeţului. A meritat, pentru că am reuşit să schimbăm opinii, percepţii, atitudini. Şi, după aproape 5 ani, se mişcă altfel lucrurile. Evident, mai sunt multe de făcut şi există, indiscutabil, situaţii aparent fără ieşire. Totul este să nu abandonăm! Mesagerul este un spaţiu în care au încăput foarte mulţi oameni frumoşi. Am început cu portrete de poliţişti, mulţi dintre ei confirmând ulterior şi devenind oameni cu funcţii de conducere, obţinute prin concurs înregistrat video, ca să nu existe loc de speculaţii. Au fost şi pompieri, şi jandarmi, şi meşteri, şi femei care ştiu să facă straie binecuvântate, şi medici… Ţara asta nu este pierdută! E plină de oameni frumoşi şi întregi. Vorba unei doamne, care se ocupă de 15 ani cu ridicarea unor copii din temelii, poate că avem noi ochiul stricat, de nu-i mai vedem. Mesagerul îi vede! Şi-i aduce în faţa comunităţii, spre luare aminte. Pentru că aşa funcţionează lumea, simplu, pe reguli ancenstrale. Oricât le-ar încălca omul modern, se dovedesc, continuu, valabile” – Cristina MIRCEA.
Ciprian Sturzu, reporterul care păstorește zona Târgu Neamț și Dan Ailicăi, omul de pe Roman.
* ”Mesagerul de Neamţ a ajuns să fie, pentru mine, un mod de viaţă. Profesionalismul, exigenţa şi respectul faţă de meseria de jurnalist şi deontologia profesiei m-au modelat, nu numai profesional, ci şi moral. Conduita profesională şi morală impuse de ştacheta mereu ridicată, de la Mesagerul, mi-au impus să mă ridic şi eu la nivelul pretenţiilor. Pot afirma că sunt un jurnalist norocos, pentru că, pentru mine, Mesagerul înseamnă şi libertate de exprimare. Mesagerul m-a învățat că rolul unui jurnalist este să relateze problemele unei comunităţi, mărturii şi probe, nu să dea verdicte sau sentinţe. Sigur, Mesagerul nu înseamnă doar lapte şi miere. Fără să fac din asta un act de bravură, de 6 ani nu am mai fost într-un concediu. Pentru că, aşa cum spunea un clasic în viaţă, Mesagerul îţi ocupă tot timpul!” – Ciprian Traian STURZU.
Mai nou venită în echipă, Cristina Iordache s-a adaptat din mers și pare să-și fi găsit locul.
* ”Sunt printre ultimii veniți în echipa Mesagerul, dar am găsit aici oameni pe care îi cunosc de la începutul anilor ’90, când am intrat în presă. Venirea mea la Mesagerul a fost firească, a răspuns dorinței mele de a face jurnalism ca pe timpuri. Acum, după 20 și ceva de ani de democrație, nu se mai face antecameră la vreun oficial care, după vreo oră, dispare pe ușa secretă și-i lasă mesaj secretarei să-i justifice «urgența» față de reporter. Acum, e la modă solicitarea pe legea 544 și instituția purtătorului de cuvânt care răspunde unei situații urgente în cel mult o lună, cât îi permite legea. Nu contează că subiectul «arde» acum. Am ales Mesagerul pentru că aici este target la impactul unei știri, la echilibrul relatării, la seriozitatea cu care trebuie să ceri opinia tuturor celor implicați, la cum verifici o informație – din cel puțin trei surse, ca pe vremuri. Aici, ședințele de sumar își au, încă, rostul lor, pentru că un subiect poate fi rodul propriilor idei și eforturi, dar, de multe ori, e rezultatul efortului întregii echipe” – Cristina IORDACHE.
Un ziar nu ar exista fără departamentul de marketing, unde doi Barna, Marius și Valentin, își fac treaba cu profesionalism și dedicație.
Nu pot să nu-i amintesc pe toți cei care au trecut prin redacția Mesagerul de Neamț. În primul rând, pe Oana Iosub Toma, o fată cu un suflet imens, care a scris mult și foarte bine. Apoi pe Ioana Gună Hagi-Stan, acum în Anglia, cu familia. Pe Andreea Amariei, acum în concediu de creștere a copilului.
Trebuie amintiți colaboratorii tradiționali ai ziarului, unii încă alături de noi, alții purtați pe alte drumuri. Le mulțumim, cu respect, profesorilor Dumitru Rusu, Gheorghe Țigău și Constantin Horia Alupului-Rus, responsabilului cu paginile de tradiții și horoscopul, lui Radu Nastasă, Ralucăi Pupăză Sanders de la Hollywood, Manuelei Soneț de la Roma, lui Ciprian Rădăvoi, acum în Australia.
Sigur că sunt și alții. Contabili, tipografi, vânzătorii de ziare.
Mai presus de toți sunt cititorii. Cei care cumpără ziarul și, în felul acesta, fac posibilă apariția sa în continuare. Cei care aduc subiecte, cei care le creează și cei care devin subiecte de presă.
Mesagerul de Neamț a făcut șapte ani. Au fost tipărite 354 de ediții, multe suplimente, pe site-urile administrate de echipa Mesagerul s-au publicat mii de știri. Cu pasiune și cu tot profesionalismul de care suntem capabili. Am încercat să fim în mijlocul evenimentelor și, atât cât s-a putut, să ajutăm oamenii. De multe ori am reușit, alteori am putut doar semnala indolența sau nepăsarea unor autorități mult prea preocupate de imagine și de grija de a ascunde urmele afacerilor necurate promovate de cei care le conduc.
Cât timp va mai apărea Mesagerul de Neamț? Este greu de dat un răspuns, dar asta depinde, în primul rând, de cititori. Ai noștri sunt, în mod sigur, cei mai deștepți.
Valentin BĂLĂNESCU
