Curentul alarmist care a invadat internetul, îmbrăcând, uneori, forme ridicole, de tipul ”Distribuie dacă îți pasă” sau ”Spune stop defrișărilor!”, are drept bază, de cele mai multe ori, necunoașterea. Propagată, amplificată și ambalată în mesaje legate de un viitor sumbru, în care copacii nu vor mai exista decât în poze. Este evident că acest cor, al oamenilor care cred că, distribuind, scriind mesaje și având opinii, în general, fără să știe despre ce este vorba în filmulețele sau în imaginile pe care le critică, relevă lipsa clasică a interesului pentru informare.
Deși pare bizar, tăierea – și nu defrișarea, care înseamnă cu totul altceva -, este un tratament absolut necesar pentru ca regenerarea naturală a pădurii să funcționeze. Silvicultorii, cei care fac aceste lucrări, de multe ori neștiuți și nevăzuți, sunt tocmai cei mai blamați și acuzați că provoacă un adevărat ”dezastru” în păduri. Opinia publică este alimentată, constant, cu imagini și filmulețe din exploatări silvice, dar și cu un raport Greenpeace, din 2012, care spune că, în România, dispar în fiecare oră 3 hectare de pădure. Pe lângă faptul că Greenpeace a luat drept bază o suprafață totală împădurită de peste 8 milioane de hectare, iar, în realitate, în Inventarul Forestier Național există 6,9 milioane de hectare de pădure, această știre continuă să fie propagată și acum. În ciuda faptului că nu este reală, constituie argumentul suprem al celor care inițiază așa-zise campanii on line de protejare a pădurilor. Inclusiv prin plantări virtuale de puieți. Există, însă, și o altă categorie de români: cei cărora chiar le pasă de aurul verde și se implică în campaniile de împădurire în teren, nu în fața calculatorului.
O categorie distinctă este, fără îndoială, cea a silvicultorilor. Oameni care nu mai apucă să vadă efectul muncii lor, pentru că o pădure ajunge la vârsta de exploatare după 120 de ani. Concret, Direcția Silvică Neamț, unitate a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, administrează 208.366 hectare, din care 161.195 ha fond forestier proprietate publică a statului, 46.484 ha fond forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale și proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, iar 687 ha preluate cu act de constatare conform prevederilor Codului silvic. Pentru ca această pădure să fie exploatată rațional și pentru ca toate lucrările să fie executate la timp, în vederea asigurării continuității, lucrează o armată de oameni: ingineri, tehnicieni, pădurari, muncitori. Activitatea lor se înscrie în acel concept al ”dezvoltării durabile”, care implică, simultan, ”capacitatea de a satisface cerințele generației prezente fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.
A administra o pădure este o adevărată știință, iar oamenii care se ocupă cu asta au deschiderea de a explica acest lucru oricui este interesat. Numai că nu-i prea întreabă nimeni, e mult mai simplu să tragi concluzii și să arăți că ești activ pe internet.
* ”Tăierile definitive sunt cele care scandalizează opinia publică”
Unul dintre oamenii pentru care pădurea înseamnă munca de zi cu zi, inginerul silvic Florin Pahoni, de la Biroul Fond Forestier, din cadrul Direcţiei Silvice Neamţ, declară că, în niciun caz, pădurile nu se afla în vreo situaţie de alarmă: ”Orice pădure are o perioadă de dezvoltare, după care urmează perioada de declin fiziologic. Silvicultorul gestionează perioada de dezvoltare, astfel încât să asigure viitorul prin arbori valoroşi. Activitatea silvică are la bază planurile de recoltare și cultură, prevăzute în amenajamentul silvic și normele de regim silvic, respectând trei principii foarte importante. Primul este principiul continuității, care se referă la asigurarea condițiilor necesare pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor. Al doilea este principiul eficacității funcționale – creșterea capacității de producție și de protecție a pădurilor; iar al treilea este principiul conservării și ameliorării biodiversității. Pentru a înțelege munca unui silvicultor, este necesar să menţionez o serie de intervenții succesive, care se execută pentru conducerea unei păduri, de la instalare până la înlăturarea arboretului bătrân”.
Primele lucrări într-o viitoare pădure sunt cele care asigură realizarea stării de masiv (momentul caracterizat prin apropierea coroanelor arborilor în așa fel încât, în interior, se creează un mediu specific pădurii), urmate de lucrări de ajutorare a regenerării naturale, receparea (tăierea) puieților vătămați, înlăturarea exemplarelor bolnave, descopleșirea (îndepărtarea buruienilor care împiedică dezvoltarea puieților din speciile de valoare). După ce starea de masiv este realizată, urmează lucrările de îngrijire. Primele sunt degajările, prin care se urmărește protejarea speciilor de valoare (brad, molid, stejar, fag, paltin) împotriva speciilor copleșitoare, de valoare mai mică, cu creștere rapidă (plop, salcie, mesteacăn, etc). Se execută în stadiul de desiș (vârsta aproximativă 5-12 ani, în funcție de specii, condiții staționale). Urmează curăţirile – intervențiile de extragere a arborilor rău conformați, accidentați, uscați, bolnavi sau aparținând unor specii mai puțin valoroase. Se execută în stadiul de nuieliș – prăjiniș (vârsta aproximativă 15-20 sau 25 ani). În faza următoare, se practică răriturile, lucrările fiind, practic, o reducere a numărului de arbori de pe o anumită suprafață, având ca scop promovarea arborilor de viitor, care conduc la creșterea calității. Se execută în stadiul de păriș, codrișor, codru mijlociu (vârsta aproximativă de la 20 – 25 ani, succesiv, pe o perioadă de aproximativ 60 de ani).
Lucrările de igienă se fac de câte ori este nevoie şi se referă inclusiv la recoltarea produselor accidentale. Intervențiile constau în extragerea arborilor uscați sau în curs de uscare, a celor rupți sau atacați de dăunători. Scopul foarte important al acestor lucrări este igienizarea pădurilor, implicit evitarea formării unor focare de infestare.
La categoria ”tratamente”, se înscriu tăierile, denumite ”cu regenerare sub masiv sau adăpost”. Sunt intervenții repetate, localizate, la care regenerarea (instalarea și dezvoltarea semințișului) se realizează sub masiv (sub arboretul matern). Inițial, se deschid ochiuri de regenerare, prin care se creează condițiile necesare pentru instalarea și dezvoltarea semințișului, apoi ochiurile se lărgesc treptat, până ce marginile lor se ating unele cu altele, executându-se așa numitele tăieri de racordare sau definitive. Tăierile definitive nu se pot realiza decât în momentul când regenerarea este asigurată în proporție de minim 70% din suprafață, iar semințișul a devenit independent din punct de vedere funcțional, nemaiavând nevoie de adăpostul vechiului arboret. Se execută în stadiul de codru, codru bătrân (de la aproximativ 110 ani, pe o perioadă de 30-40 ani în funcție de specii, condiții staționale, funcții atribuite).
”Tăierile definitive sunt cele care scandalizează opinia publică”, precizează inginerul Florin Pahoni. ”Atunci încep să se vehiculeze ipotezele alarmiste, că am ras pădurea şi nu mai are niciun fel de viitor. Asta în timp ce noi acţionăm tocmai pentru viitor şi continuitate.Tăierile ilegale, despre care se tot vorbeşte, sunt doar în viziunea unora. Nu există, nici pe departe, un fenomen! Noi facem raportări săptămânal către Regia Naţională a Pădurilor. De foarte multe ori, sunt lucrări interpretate greşit. Pare de neînţeles pentru unii, dar pădurea, ca să fie de calitate şi să aibă viitor, printr-o gestionare durabilă cum îi spunem noi, trebuie tăiată la un moment dat. Dar această succesiune de intervenții într-un arboret, de la îngrijirea semințișului și până la îndepărtarea arboretului matern, se execută pe parcursul a cel puțin 120-150 de ani, în funcție de vârsta exploatabilității, vârsta la care o pădure produce maximum posibil de masă lemnoasă. Neefectuarea acestor lucrări la timp ar conduce la pierderi însemnate din punct de vedere cantitativ, dar mai ales calitativ ale masei lemnoase. Personalul silvic acordă o deosebită atenție realizării lucrărilor de îngrijire, în detrimentul eficienței economice imediate, având în vedere că această eficiență se dovedește la maturitate, respectiv la vârsta exploatabilității, odată cu aplicarea tratamentelor. Altfel spus, Direcția Silvică investește resurse umane și materiale, răbdare timp de cel puțin 120 de ani, urmând a efectua lucrări din care rezultă venituri doar după aplicarea tăierilor de regenerare”.
* Lucrări pe mii de hectare în 2017
În anul 2017, personalul Direcţiei Silvice Neamţ, blamat public adesea pentru că ”distruge” pădurea, a executat:
- degajări pe o suprafață de 738 ha;
-
curățiri pe o suprafață de 695 ha, din care 16 ha în păduri administrate pe bază de contract;
-
rărituri pe o suprafață de 5.583 ha, din care 435 ha în păduri administrate pe bază de contract;
-
tăieri de igienă pe o suprafață de 2.441 ha, din care 2.101 ha în păduri administrate pe bază de contract.
Cantitatea de masă lemnoasă care se valorifică, anual, prin marcarea produselor menționate, nu depășește volumul de masă lemnoasă rezultat în urma creșterii pădurilor într-un an de zile sau, altfel spus, posibilitatea anuală.
Efortul depus de silvicultori de-a lungul timpului este confirmat de faptul că, din anul 2002, Direcția Silvică Neamț este certificată FSC®, iar pe 1 mai 2018 a primit noul certificat FSC®, cu o valabilitate de 5 ani. Asta demonstrează că personalul silvic gospodărește corespunzător fondul forestier pe care îl are în administrare, asigurând continuitatea acestuia.
Cristina MIRCEA
