Tribunalul Neamț a admis cererea președintelui USR Roman, Radu Samson, de a anula Hotărârea de Consiliu Local prin care au fost majorate taxele și impozitele locale ale romașcanilor. Șapte membri USR Roman au trimis Instituției Prefectului Neamț o solicitare de a deschide în contencios proces pentru anularea hotărârii de majorare a taxelor și impozitelor locale din Roman, însă reprezentantul Guvernului în teritoriu a considerat că nu se impune un astfel de demers.
“E o victorie importantă chiar dacă e deocamdată o victorie de etapă. Urmează probabil un recurs formulat de Consiliul Local la instanța superioară, iar după finalizarea acțiunii respective vom avea în față o hotărâre definitivă. Dacă în instanța de recurs se menține decizia de anulare a HCL 288/21.12.2017 prin care s-au majorat taxele, romașcanii interesați de recuperarea sumelor rezultate din majorări se vor putea adresa cu cereri scrise Direcției Locale de Impozite și Taxe în acest scop. Concluzia e că USR e un partid care luptă pentru corectitudine și respectarea legii, care își onorează promisiunile făcute cetățenilor. Am spus că vom lupta și am luptat și luptăm până la capăt”, a declarat Radu Samson, președintele USR Roman.
În cererea de chemare în judecată, președintele USR Roman a arătat că, anterior votului din Consiliul Local Roman, proiectul de hotărâre care privea majorarea taxelor locale nu a fost supus dezbaterii publice așa cum prevede legea. Ulterior, în întâmpinare, Primăria Roman a invocat o ordonanță de urgență a Guvernului care a stat la baza deciziei de a majora taxele, argument demontat de președintele USR Roman prin faptul că între momentul emiterii ordonanței și data adoptării hotărârii era timp suficient pentru dezbaterea publică.
Conform deciziei pe scurt a instanței, cererea lui Radu Samson a fost admisă în parte, în sensul în care a fost aprobată cererea privind anularea majorării taxelor și impozitelor locale, dar nu și cea privind emiterea unui act prin care să fie rambursate sumele plătite deja de contribuali în plus ca urmare a majorării. (E.C.)