Zilele Cetății Neamț, manifestare ajunsă la a XVIII-a ediție, vor avea loc anul acesta în perioada 29 iunie-1 iulie. “Programul manifestării este unul variat și consistent alternând episoadele de istorie vie cu vernisaje de expoziții, manifestări științifice, etc. Centrul tuturor manifestărilor va fi Muzeul Cetatea Neamț”, precizează organizatorii (Complexul Muzeal Judeţean Neamţ şi Consiliul Judeţean Neamţ).
Debutul manifestărilor va fi vineri, 29 iunie, în incinta Cetății Neamţ urmând să fie amplasate taberele celor două trupe de reenactori specializați în istorie medievală: Compania Ursului Brun şi Cavalerii Cetăților Bârsei. În aceeaşi zi, de la ora 14:30, va avea loc, la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, vernisajul expoziției „Prin Jertfă spre Înviere-monumente comemorative închinate eroilor reîntregirii neamului”. Aceasta este organizată de Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Republica Moldova şi Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț. Expoziția prezintă circa 80 de fotografii documentare ale monumentelor comemorative de război (troițe, cruci, monumente de artă), precum și obiecte tridimensionale închinate eroilor căzuți pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial, originari din Basarabia și din Regat.
De sâmbătă dimineața (30 iunie) și până spre seară, în incinta Cetății Neamț, vor intra în acțiune reenactorii cu demonstrații de tehnică de luptă, expoziție de arme și armuri, ateliere de manufactură-fierărie, ceramică, caligrafie, tir cu arcul, dar și alte surprize. Fiindcă ne aflăm în anul Centenarului, alături de episoadele de istorie vie cu specific medieval vor fi și două trupe care, prin activitatea lor, reconstituie unități ale armatei române şi germane din Primul Război Mondial: Asociația Tradiția Militară și Asociația Deutsches Freikorps.
La ora 11:30, va avea loc dezvelirea bustului voievodului Ștefan I Mușat, în cadrul proiectului Patru voievozi pentru Cetatea Neamț. „Lansat în 2015 (la 640 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Petru I Mușat și 620 de ani de la atestarea documentară a Cetății Neamț) la inițiativa directorului de atunci al instituției, regretatul dr. Gheorghe Dumitroaia, proiectul are ca scop evocarea marilor voievozi ai Țării Moldovei care și-au adus contribuția la construcția și afirmarea Cetății Neamț”, menţionează organizatorii.
De la ora 12:00, în Sala de sfat și judecată din cadrul expoziției de bază a muzeului, va avea loc simpozionul naţional „Civilizația medievală românească. De la sursa arheologică la cea documentară”. Detalii despre această manifestare:
http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2018/06/simpozion-national-cetatea-neamt-2018.pdf
Pe tot parcursul zilei va putea fi vizitat și un stand de carte (istorie, arheologie, etnografie) cu participarea editurii Constantin Matasă, și a librăriilor Humanitas şi Cetatea Doamnei.
Duminică, 1 iulie va fi oficiată Sfânta Liturghie, care va fi urmată de a XXV-a ediție a Târgului Anual al Colecționarilor de la Piatra-Neamț, organizat de Asociaţia Filateliştilor Neamţ şi Clubul Colecţionarilor Piatra-Neamţ. Tot duminică va avea loc recitalul de muzică şi dansuri populare organizat în colaborare cu Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamț. Şi pe 1 iulie va funcționa standul de carte și vor putea fi văzuți în acțiune reenactorii din trupele cu specific medieval. (M. CONSTANTINESCU)