Început la ora 10, concursul pentru ocuparea funcției de manager plin al Spitalului Județean Neamț își derulează azi, 2 iulie, ultima fază înainte de anunțarea câștigătorului.
Primul candidat intrat în focurile interviului a fost Alex Filimon, care a ieșit din sală după trei sferturi de oră în care și-a susținut proiectul de management.
Întrebat care consideră că îi sunt atuurile, economistul a spus ”Echilibru și imparțialitate”. Alex Filimon a declarat că, în situația în care va fi declarat câștigător, una din primele măsuri va fi să scoata la concurs postul de director medical, ”care este veriga de legătură cea mai importantă între manager și cadrele medicale”. El a adăugat că, ”acum, provocare este ceea ce caracterizează spitalul” și ”ca posibil manager, consider spitalul atractiv, atât pentru personal, cât si pentru pacienți”.
La această oră, dr. Codruț Munteanu este cel care își susține proiectul în fața comisiei, respectându-se regula prezentării în ordine alfabetică.
ACTUALIZARE ORA 13: Și al doilea candidat, dr. Codruț Munteanu, din București, a ieșit din interviu tot după vreo trei sferturi de oră. El a declarat că a răspuns la diverse întrebări ale comisie, inclusiv pentru a lămuri câteva inadvertențe din proiectul de management, pe care ”îl am în minte și în suflet”. Chirurgul a mai spus că ”acum, este un spital cu multe probleme, dar în care se poate face treabă, ajutat de toți cei din jur”. Dacă va fi declarat câștigător și numit manager, ”prima dată, vreau să-i cunosc foarte bine pe fiecare în parte, voi discuta cu toți, pentru a înțelege fiecare cum gândește, vreau să cunosc mai întâi foarte bine spitalul, fiindcă resursa umană este principala mea țintă”. Dr. Codruț Munteanu a venit la Piatra Neamț împreună cu soția, care l-a așteptat în curtea spitalului până s-a terminat proba de astăzi. (C.I.)