Plutonierul major Alexandru Bența este singurul cadru MAI din județul Neamț, care a primit Emblema de onoare din mâinile ministrului Carmen Dan, cu ocazia zilei Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la București ieri, 16 iulie. Plutonierul major Bența nu lucrează la intervenție, ci la Inspecția de prevenire din cadrul ISU Neamț, dar a fost pe teren, în comuna Farcașa, imediat după ce viitura rupsese în două, practic, satul Bușmei.
”Am ajuns acolo, împreună cu dl. col. Mitrea la ora 17,30, imediat după ce trecuse primul val și luase mașini. Erau afectate case, grajduri, anexe, peste tot erau pietre mari, o imagine pe care n-am mai văzut-o niciodată. Pe malul celălalt o doamnă țipa că are nevoie de ajutor, dar nu se putea trece prin apă. Un băiat, care purta cizme galbene, și prietena lui mi-au spus că există un podeț pe care se poate trece. Am mers mai bine de 2 km prin grădini și prin pădure, am trecut podețul, am ajuns pe malul celălalt, am văzut oamenii și i-am întrebat dacă au nevoie de ceva și m-am interesat de persoanele care locuiesc în zonă. Atunci și-a amintit cineva de un bătrân, care s-a speriat și s-a urcat în podul grajdului. I-am raportat d-lui colonel și m-am dus să-l caut pe bătrân, l-am convins să coboare, pentru că debitul pârâului era în creștere și l-am condus la un loc sigur, cu dificultate. Era foarte mult mâl, ajungea până la genunchi, băgai un picior și aproape nu mai puteai sa-l scoți pe celălalt. La un moment dat mi-a căzut telefonul în apă și nu l-am mai recuperat”.
Alexandru Bența este și preot din anul 2013 și slujește, alternativ, la capelele ISU de la Roman și Târgu Neamț. Are 35 de ani și este tatăl unei fetițe de 6 ani, Sofia Elena. Lucrează la ISU Neamț din 2007, primii 3 ani de carieră petrecându-i la intervenție.
Faptul că a primit o distincție l-a bucurat nespus, dar nu crede că are vreun merit special. ”Așa a vrut Dumnezeu, să fiu eu acolo. S-au făcut foarte multe poze la intervenție și așa a apărut și cea în care eram eu sprijinind bătrânul să meargă prin mâl. Vreau să le mulțumesc băiatului cu cizme galbene și prietenei lui”.
C.M.
Un comentariu
Cinste și respect!