Imediat după ce a demisionat de la conducerea organizației PMP Piatra Neamț, Laurențiu Cristinel Dulamă, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, a mai primit o veste ”bună” de la partid. Sub semnătura lui Bogdan Gavrilescu, președintele PMP, a fost transmisă o adresă către Consiliul Județean Neamț în care este comunicat numele supleantului care să-l înlocuiască în legislativul județean. ”Documentele au fost semnate în această dimineață (5 iulie – n.r.) și au ajuns la Consiliul Județean Neamț. Acum urmează să se deruleze procedurile specifice. Următorul pe lista PMP Neamț pentru Consiliul Județean este domnul Tiberiu Ioniță. Este de la Târgu Neamț și este inginer cadastrist”, a declarat Bogdan Gavrilescu, președinte PMP Neamț.
”Pornesc la acest drum cu încredere și speranță. Voi sprijini permanent proiectele care sunt în interesul nemțenilor și mă voi strădui să nu-i dezamăgesc. Este și o onoare, dar și o mare responsabilitate să fii consilier județean. Interesul comunității trebuie să primeze, atunci când votezi sau inițiezi un proiect”, a declarat Tiberiu Ioniță. (E.C.)