De unde aveţi pasiunea pentru fotbal?
– Când trăieşti în casă şi eşti crescut de unul dintre marii antrenori ai judeţului Neamţ – Mihai Radu – cred că era imposibil să nu am această pasiune pentru fotbal. Fotbalul este ca o a doua religie în casa noastră şi mi se pare normal să fie aşa. Cei care reuşesc să facă din pasiune şi plăcere un job sunt nişte oameni fericiţi şi împliniţi.
Cum v-ați caracteriza ca antrenor?
– Am devenit antrenor, oficial, în vara anului 2009, când am obţinut licenţa C “UEFA”, licenţă ce o ţin actualizată constant, tocmai pentru a putea practica oficial acest hobby. Ca antrenor consider că am nişte vederi largi, fiind extrem de flexibil, altfel nu aş fi rezistat la condiţiile vitrege din liga judeţeană. Am nişte principii sănătoase, de bază, la care nu renunţ, în rest mă mulez după condiţiile date. Fiecare jucător are propria personalitate, anumite calităţi şi anumite lipsuri. Este datoria antrenorului să se constituie într-un liant în cadrul grupului, să scoata în evidenţă calităţile fiecăruia şi să minimalizeze prin acţiuni concrete defectele fiecărui jucător în parte. Îmi plac jucătorii cu caracter, disciplinaţi, iar dacă la aceste calităţi mai adaugă şi valoare, atunci sunt titulari de drept la echipa pe care o antrenez.
Ce relație aveți cu jucătorii?
– Fiind antrenor-jucător am o relaţie de colegialitate cu jucătorii, singurul lucru pe care îl aştept este respect, cel puţin în măsura în care eu îi respect pe fiecare în parte. Am văzut multe echipe la care jucătorii se înjură între ei, înjură antrenorul; cred că totuşi trebuie să existe o limită de decenţă în aceste manifestări.
Cât de strict sunteți cu programul jucătorilor din afara antrenamentelor?
– Fiind un fotbal amator, fără recompense financiare, nu pot avea mari pretenţii la jucători. Cei mai în vârstă au învăţat să se protejeze singuri, în noaptea dinainte meciului fără excese de alcool, însă la cei tineri e mai greu. Fiecare trebuie să conştientizeze că orice kilogram în plus, înseamnă un kilogram în plus pentru inimă de cărat pe teren 90 minute, nu mai zic de stresul superior suportat de articulaţii şi ligamente ce uneori cară şi 20 de kilograme peste greutatea ideală.
Cum ar trebui să fie jucătorul perfect?
– Jucătorul perfect nu există şi nici nu va exista. Îmi plac mult jucătorii tehnici, ce reuşesc să scoată din joc adversarul direct, altfel fotbalul ar deveni un fel de rugby cu alte reguli. Mă uit la echipele nordice, extrem de bine clădiţi fizic, foarte disciplinaţi tactic, dispuşi la efort, însă cum se spune în popor: „şi calul aleargă, dar nu dă lapte”. Fotbalul trebuie să rămână un sport ce oferă spectacol, altfel va pierde mult din popularitate.
Dacă aţi evoluat ca jucător, la ce echipe, cu ce rezultate?
– Ca jucător nu am cine ştie ce rezultate. Joc fotbal de la 6 ani, am evoluat la mai multe grupe de juniori, la Tineretul Ceahlăului, şi în Liga a IV-a Neamţ, la LPS Piatra Neamţ, Bravo Bodeşti, Bradul Roznov şi Energia Pângăraţi.
Aţi mai antrenat şi alte echipe? Cu ce rezultate?
– Până acum am antrenat doar la Pângăraţi, în sezonul 2009-2010, în Liga a IV-a, în sezonul 2012-2013, când am câştigat Liga a V-a, seria Vest, şi, din 2016 până în prezent, fiind pentru mine o realizare această continuitate, deoarece sunt o fire care se plictiseşte uşor în lipsa unor stimulente clare.
Jucătorii care vă plac cel mai mult, din România şi din străinătate. Antrenorii care vă plac cel mai mult, din România şi din străinătate. Ce echipă visați să antrenați?
– După cum am spus şi mai devreme, îmi plac jucătorii talentaţi, gen Sânmărtean, Budescu, chiar şi Alibec. Din păcate este o mare lipsă de valoare şi sânge proaspăt în fotbalul nostru, lipsă pe care alte ţări europene au suplinit-o prin copiii emigranţilor. Uitaţi-vă la Germania, Danemarca, Norvegia, Elveţia sau mai ales Franţa. Naţionalele lor se bazează în mare parte pe jucători din prima generaţie născută din foşti emigranţi.
Ca antrenori, îi prefer pe cei ofensivi ce oferă fotbalului o şansă reală, ca exemple i-aş alege pe Jurgen Klopp şi Thomas Tuchel.
Sincer să fiu nu visez să antrenez nicio echipă, deoarece nici nu am pretenţia a fi un mare antrenor. Mă bucur de orice moment petrecut în lumea fotbalului şi sunt sigur că atât timp cât îmi va face plăcere voi rămâne în acest mediu.
Fotbalul românesc este într-unul dintre momentele sale cele mai dificile. Ce soluţii aţi propune pentru revitalizarea acestui sport?
– Soluţii magice nu există pentru a scoate fotbalul românesc din această criză. Singura soluţie este munca; munca în genul aceleia făcute de Gică Hagi la Viitorul. Este unul dintre puţinii care au investit masiv în copii şi a avut şi răbdarea necesară să culeagă roadele.
Cum apreciaţi starea fotbalului în judeţul Neamţ?
– Fără a folosi cuvinte mari, mi se pare mizerabilă. Obişnuit fiind din 1993 cu meciuri de Divizia A, nu mai zic de meciuri din UEFA-Intertoto, e foarte greu să accepţi că mergi pe acel stadion pe care s-au afirmat mai multe generaţii de pietreni doar ca să vezi meciuri de Liga a V-a, Liga a IV-a şi, mai nou, Liga a III-a. Au fost 20 de ani în care Ceahlăul şi-a bazat existenţa pe clubul de juniori Olimpia, însă ca orice sursă de bogăţie şi aceasta a secat şi a fost desfiinţată.
La nivel judeţean nici nu mai are rost să comentez situaţia. Se vede din ultimul sezon de Liga a IV-a nivelul la care s-a ajuns. După cum spunea şi domnul Toma, preşedintele AJF, fotbalul mic reflectă fidel starea societăţii. Multă sărăcie, lipsă de implicare, lipsă de cultura, lipsă de educaţie, oameni care nu înţeleg că fotbalul înseamnă mult mai mult decât o simplă mişcare în aer liber.
E necesar ca toată lumea să se implice mai mult, pornind de la instituţiile publice, AJF sau chiar FRF. Parcă Burleanu spunea că el e prietenul “fotbalului mic” sau aia se aplică doar în campania electorală pentru sefia FRF?
La nivelul competiţiilor judeţene, aţi miza pe finanţarea de la bugetul local, sponsorizări de la firme locale sau ambele?
– Până acum ne-am bazat aproape exclusiv pe finanţarea de la Consiliul Local Pângăraţi, cu mici excepţii. Am primit două echipamente de joc ca sponsorizare: în 2016, de la Danirom şi în 2017, de la Pensiunea Măeruş. În rest nimic, de la nimeni. Ah, am primit şi de la AJF Neamţ două mingi de joc, asta în două sezoane.
În anii trecuţi se mai dădeau treninguri de prezentare, echipamente, mingi şi de la CJ, prin intermediul aceluiaşi AJF, însă se pare că “foamea” s-a extins peste tot. Totul este un cerc, nu te poţi aştepta să ai oameni sănătoşi, care practică sportul de masă în judeţ, dacă nu oferi absolut nimic. După cum spuneam şi mai devreme, o lipsă de viziune şi de interes din partea celor ce ne conduc.
În “fotbalul mic” cum i se mai spune sunt binevenite implanturile de jucători din alte localităţi sau ar trebui să fie folosiţi doar localnicii?
– Eu cred că nucleul unei echipe trebuie să fie constituit din jucători locali, care rămân la echipă indiferent dacă merge bine sau rău, la care să mai vină şi jucători din zonele apropiate pentru că e greu să suplineşti toate posturile corespunzător. Sezonul acesta avem 3 oameni din Piatra Neamţ, 3 din Bicaz şi unul din Săvineşti. În rest toţi sunt rezidenţi ai comunei Pângăraţi.
În Neamţ nu sunt echipe în toate localităţile urbane şi nici în cele rurale cu bugete mai consistente? Cum se explică paradoxul?
– Este ruşinos ca un oraş să nu aibă echipă de fotbal. O ruşine pentru primarul acelui oraş şi pentru consilierii locali. Dacă ei cred că nimeni nu observă asta sau nu îi pasă, se înşeală amarnic. Fotbalul este un catalizator de mari pasiuni şi toţi îşi doresc să aibă o echipă măcar la nivel de judeţ. Roznovul este un centru de tradiţie în fotbalul judeţean, cu un teren foarte bun, cu dimensiuni de Nou Camp, momentan fără echipă de fotbal. Târgu Neamţ are o bază sportivă de invidiat şi totuşi nu reuşeşte să menţină o echipă măcar în Liga a IV-a. Bicazul a avut echipă 6 sezoane, însă se pare că totul a ajuns la un nou impas. La fel păcat şi pentru baza lor sportivă, cochetă chiar şi pentru Liga a III-a.
Echipa din Pângăraţi există datorită mie şi a unui grup de jucători inimoşi, care se “rup” în fiecare săptămână de lângă familie, ca să joace fotbal, să tundă terenul, să îl tuşeze, să facă curat, etc. În momentul în care noi nu vom mai face asta, acest voluntariat, vor putea împărţi terenul de fotbal de la Stejaru în loturi pentru case.
Credeţi că politicul se amestecă în fotbal, în sport în general? Care sunt efectele?
– Probabil că politicul face parte din orice, aşa că da se implică şi în fotbal. Din păcate, sau din fericire, eu sunt apolitic, aşa că nu mă interesează niciuna din părţi. Poţi face performanţă şi oferi calitate şi fără a avea agăţată vreo pancartă cu numele unui partid de gât. (A consemnat Marcel CONSTANTINESCU)
