De 7 ani lucrează la Biroul rutier din cadrul Poliţiei Piatra Neamţ şi de 3 ani dă examen de admitere în magistratură. Anul acesta fost cu noroc. Subcomisarul Radu Mitroi este unul din cei doi candidaţi din judeţul Neamţ care au trecut de un examen extrem de dificil: din 2.000 de aspiranți, doar 79 au reușit să devină magistrați. Mai are o singură decizie de luat. Nu s-a hotărât încă dacă va opta pentru roba de procuror sau pentru cea de judecător.
* ”La volan era un poliţist cu mănuşi albe şi mi-am dorit, din clipa aia, să ajung exact ca el”
S-a născut pe 30 mai 1987 şi a crescut la Bodeşti. A avut ”cea mai frumoasă copilărie”, cei mai buni părinţi, puţin cam temperamentali, şi un frate, mai mare cu 10 ani, Bogdan Mitroi, care acum conduce Poliţia Piatra Neamţ. Însă nu fratele l-a influenţat decisiv în alegerea carierei, ci imaginea unui poliţist din vremea în care el mergea dimineaţa, din zona Orion, unde stătea cu chirie, spre Liceul Calistrat Hogaş, unde învăţa filologie. ”Poliţia rutieră abia primise un VW Passat şi l-am văzut. La volan era un poliţist cu mănuşi albe şi mi-am dorit, din clipa aia, să ajung exact ca el”.
În faţa unor asemenea planuri, Academia de Poliţie a venit firesc. Cu o mică ”încercare” la admitere, când mama şi-a dus rolul la îndeplinire.
”Erau mii de oameni acolo, tot felul de maşini, fete rujate și decoltate, băieți îmbrăcați elegant. Eu, în pantaloni scurți negri, cu tricou și teniși albi, m-am așezat pe o bordură și m-am uitat la toată mulțimea, după care i-am spus mamei să plecăm acasă. Erau 150 de locuri și vreo 4.000-5.000 de candidați. După proba sportivă, au rămas 25 pe loc și am intrat fără probleme, m-am situat undeva pe la mijlocul clasamentului. Dar nu știu dacă n-aș fi plecat dacă nu era mama cu mine și nu-mi spunea că trebuie să-mi joc șansa până la capăt”.
Hotărât până în măduva oaselor să devină polițist rutier, Radu Mitroi a tras tare în primii doi ani de academie, ca să prindă loc în singura clasă cu această specializare. A absolvit al doilea, după o fată care avea media cea mai mare și s-a dus până la urmă la SPP. La repartiţie, a aflat că nu sunt locuri în Neamţ, însă a apărut, neaşteptat, unul singur, în ultima clipă, prin pensionarea unui ofiţer.
”Am făcut practică la Brigada rutieră din București, am dirijat traficul, am participat la acțiuni. Când am ajuns la Piatra Neamț, fiind cel mai «mic», eram trimis la absolut toate evenimentele. Primul accident mortal îl țin minte și acum, a fost la Alpha Bank, la sensul giratoriu de la Vânătorul și Pescarul, unde un autoturism a intrat pe trotuar și a făcut praf un bărbat. L-a strivit, practic, de peretele băncii”.
Biroul rutier n-a fost doar locul unde s-a format profesional, ci și cel unde a învățat multe lucruri despre relațiile interumane. Cel mai mult îi displace aroganța și, când oprește pe cineva în trafic și se lovește de o astfel de atitudine, primul lucru la care se gândește este să nu răspundă cu aceeași monedă. Avantajul lui este că are întotdeauna cuvintele la el, că doar nu degeaba a învățat filologie 4 ani, știe să se plieze rapid pe situație și să fie ferm. Poate de aceea, deși a avut incidente cu destui șoferi, n-a fost niciodată victima vreunui ultraj. Cât despre faptul că ar exista anumite persoane pe care poliția nu le oprește niciodată, indiferent ce-ar face, spune clar că este doar un mit, iar faptul că, de-a lungul anilor, multe VIP-uri au fost amendate sau au rămas fără permis, tocmai confirmă asta. La antipod, valoarea în care crede cu toată fiinţa este onestitatea, o calitate care include o mulţime de virtuţi.
* ”Soția mea este un model în viață, aș face orice pentru ea”
În anul II de academie, Radu Mitroi a cunoscut-o pe Andreea, care este din Piatra Neamț și învăța la facultatea de drept din București. S-au căsătorit în 2013, dar, practic, sunt împreună de aproape 11 ani. ”Amândoi dintr-un oraș atat de mic, unde nu ne-am întâlnit niciodată, ne-am cunoscut, aparent întâmplător, într-un oraș atât de mare. Eu sunt convins că nu a fost întâmplător, cred foarte tare în niște lucruri. Aș putea spune că tata, mama, fratele meu au fost modelele mele în viață, însă, cu siguranță, și soția mea este un model. E o comoară, aș face orice pentru ea”.
Timpul liber al lui Radu Mitroi se împarte între sport (sală și alergare), citit și filme documentare. În ultimii 3 ani, cât a învățat pentru admiterea în magistratură, nu prea s-a bucurat de lucrurile care îi plac. Și trebuie precizat că, de fiecare dată, a trecut de proba scrisă și de testul LSAT, care se dă după modelul consacrat la Harvard, deci chiar a învățat. Interviul a fost, însă, piatra de moară. Până acum.
”Sunt riguros și uneori am o meticulozitate excesivă, dau atenție detaliilor și există, fără îndoială, lucruri care ar trebui tratate cu mai puțină importanță. Plec de la serviciu, după o zi de muncă solicitantă, și, după ce ajung acasă, îmi aduc aminte că am lăsat un dosar pe birou. Și nu am stare până nu mă hotărăsc să mă întorc să-l pun în fișet, deși nu intră nimeni la mine în birou. Mi se întâmplă din astea, dar, de altfel, sunt destul de relaxat. Mi-am croit drumul firesc, fără crispare. Am şi master în ştiinţe penale, că ar fi fost culmea să fac unul într-o specializare fără legătură cu profesia şi nu mi-am dorit niciodată să fac un pas înainte doar pentru bani. De acord, banii au importanţa lor, dar e greşit să te laşi ghidat în viaţă doar de asta. Când faci ceea ce trebuie, când îţi îndeplineşti rolul tău, care este unic, banii vin de la sine. Problema este să-ţi găseşti rolul, eu aşa văd lucrurile. M-a influenţat faptul că, acum doi ani, doi colegi de-ai mei au reuşit în magistratură. Unul dintre ei, Dan Cazacu, îmi este foarte bun prieten, am fost colegi de cameră. Ştiu că percepţia publică este că procurorul nu e la fel de magistrat ca judecătorul, dar eu aş opta, totuşi, pentru Parchet, pentru că este mai aproape de ce am făcut până acum. Însă nu exclud nici cealaltă variantă, mă voi gândi. Deocamdată, încerc să trec ceea ce simt, intuitiv, prin filtrul raţiunii”.
* ”După ora 22, învăţatul devine beletristică”
Radu Mitroi e un om luminos. Are umor, are şarm, are replică, este spontan şi firesc şi nu se străduieşte niciun moment să pară altceva. Tocmai pentru că e bine clădit, într-o familie în care respectul faţă de limba română, faţă de tradiţie şi de datorie au fost, mereu, foarte importante. Viaţa personală a clădit-o după criteriile ancestrale. Nu poate învăţa noaptea, dar îi place viaţa de noapte, în schimb foloseşte la maximum ziua şi e extaziat de soare şi de lumină.
”Vacanţele extraordinare sunt numai acolo unde este soare şi mă pot bronza. Dar nu doar în vacanţă caut soarele. Îmi place foarte mult să mă plimb, cu soţia mea, în zilele frumoase. Mă relaxează să iau pulsul străzii, la pas, altfel decât la serviciu, să vorbesc cu oamenii, să-i văd, să-i ascult. Noaptea nu prea funcţionez. Doar dacă e vorba de chefuri şi petreceri, în rest, după ora 22, pentru mine învăţatul devine beletristică. Nu am randament şi gata. Mi se pare important că ştiu exact cum sunt, ce vrea şi cât pot. Am fost crescut să nu judec pe nimeni şi n-o fac, să nu comentez percepţiile şi preferinţele oamenilor, şi n-o fac şi să nu renunţ niciodată la credinţa în Dumnezeu şi, evident, că n-o fac. Merg la biserică. Şi cred. Şi sper să mă ajute Dumnezeu şi de acum încolo, să am mintea la fel de deschisă şi să fiu la fel de echilibrat ca până acum. În sinea mea, ştiu că n-am să mă schimb ca om. Mi se schimbă doar statutul, dar locul în care semnez nu mă afectează, structural vorbind. A fost o provocare şi, în momentul în care am depăşit o barieră de care mă loveam de ceva timp, parcă nici nu sar atât de sus de bucurie, pe cât mă aşteptam. O fi un semn că mă aşteaptă nişte treburi de făcut. Oricum, nu mă va preocupa să fiu pe placul tuturor, niciodată nu m-am străduit. Asta nu înseamnă că nu ţin cont de părerile celorlalţi”.
Ca poliţist rutier, care a văzut mormane de carne pe şosele, Radu Mitroi a învaţat să fie un şofer ”preventiv”. Nu unul model, dar unul care respectă limitele de viteză, care respectă ceilalţi participanţi la trafic şi, în egală măsură, respectă maşina. Este pasionat din copilărie de autoturisme şi păstrează, încă, aproape întreaga colecţie de maşinute pe care a adunat-o de-a lungul anilor în care nu ştia că va putea opri orice autovehicul în trafic. O profesie care, după ani de magistratură, va deveni, probabil, nostalgie. Însoţită de ideea că soarele dintr-o intersecţie e acelaşi cu soarele dintr-un birou de procuror. Doar că nu bronzează la fel…
Cristina MIRCEA
