Astăzi, 22 iulie, a fost instalată o staţie meteo automată Davis Instruments la Baza Salvamont Dochia, un echipament care poate fi accesat şi din Durău. Staţia este una profesională, care rezistă la viteze ale vântului de 240 km/h şi operează până la temperaturi extreme de minus 40 de grade.
“Staţia va transmite date pe platforma internaţională Wheather Underground, legând practic Masivul Ceahlău de restul lumii”, a declarat Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ. “Până acum Weather Underground, una din cele mai precise şi mai mari reţele meteo din lume, furniza date pentru Ceahlău de la o staţie din judeţul Suceava. Staţia nu are nicio legătură cu cea de pe vârful Toaca, de la care datele se prelucrează în sistemul INMH, a noastră făcând prognoze locale şi alerte de furtună. Oricine poate vedea prognoza sau starea vremii accesând Weather Underground”.
Primele date transmise de staţie au fost înregistrate la ora 11, iar pentru următoarele 24 de ore echipamentul va transmite alertele şi prognoza cu acurateţe maximă. Echipamentul a fost donat de Hotel Gold din Staţiunea Durău, iar salvamontiştii îi mulţumesc lui Gelu Isciuc în numele turiştilor care vor avea de acum informaţii complete şi exacte despre starea vremii în masiv.
C.M.