Astăzi, 24 iulie, au fost publicate rezultatele finale la examenul de titularizare http://titularizare.edu.ro/generated/files/j/index.html#NT .
În Neamț, 262 de cadre didactice au obținut medii de promovare, de la 7 și până la 10, ceea ce indică un procent de promovabilitate de 53,69%, potrivit Inspectoratului Școlar Neamț, mai mare decât cel de anul trecut, de 50%.
Au fost 77 de contestații depuse, iar după recorectare 46 de note au fost mărite. Din cei 489 de candidați care au susținut proba scrisă (din 600 de înscriși), au rămas patru candidați cu note de 10 (http://zch.ro/titularizare-2018-patru-candidati-cu-note-de-10-si-alti-75-cu-note-sub-5/ ).
154 de candidați au obținut note finale între 5-6.99, în timp ce 72 de cadre didactice au avut note între 1 și 5. Cea mai mică notă în Neamț la titularizarea din acest an este 1,65, obținută la disciplina arte vizuale (arte plastice) de un candidat fără vechime. O parte din notele mici au fost obținute de candidați fără grad sau cu vechime puțină în învățământ. Dar, sunt și profesori, învățători cu definitivat și vechime de peste 20 de ani în învățământ care au obținut note de 2 și de 3.
(C.I.)